În timp ce reciteam Vremea schimbării de Robert Silverberg, mi-am adus aminte de ce nu mi-a plăcut această carte atunci când am citit-o prima dată, în 1995, când a apărut sub titlul Timp al schimbărilor, la editura Pygmalion.

În timp ce reciteam Vremea schimbării de Robert Silverberg, mi-am adus aminte de ce nu mi-a plăcut această carte atunci când am citit-o prima dată, în 1995, când a apărut sub titlul Timp al schimbărilor, la editura Pygmalion.
M-am păcălit rău cu “O sută de ani în casa noastră”… și ce tare mă bucur 😅 !
Deși nu sunt fan al culegerilor de nuvele, Marlboro de Sarajevo a avut acel CEVA capabil să mă facă să las deoparte orice prejudecată legată de originea est-europeană a autorului și să încep să o citesc. În ultimii zece-douăzeci de ani, singurele volume de nuvele citite de subsemnatul au fost cele semnate de Stephen King, dar excepția făcută de la această regulă a meritat.
ʺMai există cineva care nu a auzit de Conan Barbarul?ʺ Se întreabă George Cornilă pe coperta a patra a acestei cărți… Ei bine… Nu garantez pentru nimeni în afară de mine așa că recunosc: eu am auzit de Conan. De fapt, în 1989 și în 1990, filmele cu Arnold Schaerzenegger în rolul lui Conan au fost pentru mine capodoperele cinematografiei mondiale (în apărarea mea trebuie spus că eram doar un puști care vedea pentru prima dată asemenea scene de luptă pe un obosit aparat video Orion).
Dacă nu ne cunoaștem de ieri, de azi, atunci nu o să te mire că am ales anul acesta ca lectură… crăciunească (tradiția noastră pe anaarecarti.ro) o carte semnată de J. K. Rowling. Și anume “Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun”.
Ca niciodată, o să încep recenzia spunând ce nu îmi place la această carte.
Este 4 dimineața. Tocmai am terminat de citit “Mormântul fugar”, iar finalul m-a lăsat cu gura căscată și cu ochii pe pereți. Aloooo, mama lui Harry Potter, aka J. K. Rowling, aka Robert Galbraith, și eu ce fac acum?! Ce fac eu până vei scrie următorul volum de 674834023 de pagini din seria Cormoran Strike?! Aud?!
O mașină a timpului nu este doar cea realizată de oameni de știință, care te poate duce în trecut sau în viitor și înapoi în prezent, cât ai clipi. Mașină a timpului poate fi și o cărticică de nici două sute de pagini, alcătuită din doar șase capitole, așa cum este „Întoarcerea în timp”, scrisă de Ionel Teodoreanu în anul 1941, susține în textul pe care mi l-a trimis Lidia Velimirovici, una dintre prietenele virtuale ale blogului anaarecarti.ro, cea căreia i-am conferit titlul de “specialistă ionelteodoreaniană”, atât de mare admiratoare este a autorului.
După ce am citit ʺCrucea de cenușăʺ pot spune că această carte mi-a oferit tot ce mi-am dorit plus un bonus.
Ce poți să faci când într-o călduroasă zi de vară cu temperaturi de 38 de grade la umbră trebuie să stai să aștepți pe culoarele unui spital din România, e drept privat, în timp ce pe lângă tine trec tărgi pe care se află pacienți ce suferă de diferite chestii? Ei bine, nu știu ce ai face tu, dar eu mi-am luat cartea ʺNămețiiʺ să o citesc. Am avut impresia că o poveste apocaliptică cu viruși și foarte multă zăpadă o să fie exact ce am nevoie pentru a supraviețui experienței din spitalele românești… Și așa a fost!
Îți povesteam zilele trecute că din dorința de a sărbători un Halloween… mai neaoș, m-am cocoțat pe scărița din bibliotecă pentru a ajunge la rafturile cu literatură autohtonă în căutarea romanului “Strigoiul” de Ion Agârbiceanu. Nu l-am găsit, dar nici n-am coborât de acolo cu mâna goală. Pentru că, tot răscolind printre cărți, dând la o parte unele din față și scoțând altele din spate, ochii mi-au căzut pe “Domnișoara Christina” a lui Mircea Eliade.
Conform dicționarului, trickster este un șarlatan, un păcălici, un trișor, un escroc, un șmecher. În cazul personajului principal din ʺCele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veaculʺ, avem de-a face cu tot ce am enumerat mai sus, dar la feminin.
Să nu te lași păcălit(ă) de titlul atât de… aventuros 🙂 al cărții “Casa Suțu. Palatul și fantomele sale”. Căci în această monografie a membrilor familiei care a dăruit Bucureștiului una dintre clădirile sale simbol, nu fantomele lor te bântuie, ci întrebări cărora specialiștii continuă și azi să le caute răspunsurile.
Pe cât de clar mi-a fost ce să scriu după ce am terminat „Disecție” de Han Kang, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură 2024, pe atât de bizar au început să arate lucrurile când m-am apucat să le aștern “pe hârtie”. Când mi-am dat seama că poezia și cadavrele nu merg împreună, că nu poți să vorbești despre frumusețea scriiturii când aceasta descrie torturi și masacre. Că nu poți explica de ce naiba te fascinează un roman-aproape-documentar despre durere și pierdere și moarte, despre schingiuirea trupului și sufletului.
Am pus ochii pe „Vegetariana” încă din timp ce citeam „Disecție” de aceeaşi scriitoare, Han Kang, laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2024. Îmi era puțin teamă de temă, recunosc – eu, nefiind vegetariană, ba chiar împotriva oricăror curente, alimentare sau de altă natură, care bat la uşa extremismului, mă gândeam că există riscul să nu mă prindă deloc.