Ca să fac un joc de cuvinte… Niciodată nu este TIMPUL TRECUT pentru un roman cu și despre Jack Reacher. Până acum am citit opt romane cu acest personaj și încă nu m-am plictisit de el. Şi mai ales, încă nu am gasit nici un motiv pentru care să stric prietenia cu scriitorul Lee Child. Dar niciodată nu este TIMPUL TRECUT să se întâmple așa ceva…
Gata, Ana! Am preluat legătura! Îţi prezint excepționala lume a pandemiilor din cărțile SF, citite de mine. Pentru restul, nu garantez nimic! Ca să nu fiu acuzat de favoritisme, cărțile vor fi prezentate în ordine cronologică. Nu am pretenția ca titlurile de mai jos să constituie elita romanelor SF, care au ca temă pandemiile, ciumele sau alte molime. Nu! Lista conține romanele care mi-au plăcut și atât. Astea fiind zise, să începem…
Deşi cred că de când a început nebunia aceasta nu a existat zi în care să nu aud întrebarea “Dar despre nişte cărţi cu epidemii nu scrii şi tu?”, recunosc că… ioc inspiraţie!, aşa că mă apuc de textul de faţă mai mult obligată de Maria şi de Oliver care ameninţă, în plină criză mondială, cu demisia de la anaarecarti.ro (dacă poţi, te rog, să-ţi imaginezi nivelul de răsfăţ al colegilor de blog…?!!!!).
Între clasele a V-a şi a VIII-a mi-am dorit să devin, pe rând, marinar, explorator, geograf, cartograf, hidrolog. Mă şi amuzam încercând să le găsesc variantele la feminin şi recunosc că până în ziua de azi preferata mea a rămas… “marinară” 🙂 .
Atunci când deschid o carte semnată de un scriitor despre care nu am mai auzit sau pe care nu l-am citit, sper din tot sufletul că respectivul autor a dat tot ce a putut pentru a mă impresiona cu creația sa. Motivul este simplu: în caz contrar, șansele să mai cumpăr ceva semnat de el sunt foarte mici, aproape zero. În cazul cărților mele nu prea există a doua șansă. Scriitorul trebuie să fie nu bun, ci foarte bun. Sunt atât de multe cărți încât nu merită să-mi pierd timpul cu ceva ce nu îmi place.
Am căzut sub vraja frazelor lungi, de multe ori zgârcite în semne de punctuație, cu “Toamna patriarhului”, am descoperit atunci cum povestea spusă pe nerăsuflate, parcă fugărit de timp, cu gura uscată de atâtea destăinuiri şi cu pauze luate – puncte, virgule – doar atunci când efectiv simți că ți s-a terminat aerul, te fac să te afunzi în carte ca şi cum ai cădea în vis, din realitatea ta în imaginația scriitorului şi atunci, fuziunea e completă, asimilezi cartea, o trăieşti, n-o citeşti, iar la final, rămâi nu doar cu amintirea cuvintelor, ci şi a senzațiilor – experiență completă.
Atâtea momente diferite în istorie spun practic aceeaşi poveste. O poveste de coşmar, care a existat în realitate.
Defne şi Sebastian au deja propriul lor raft în biblioteca mătuşii fabuloase. Bineînţeles că e vorba de titluri pentru copii mai mari decât spiriduşii mei de nepoţi care abia au împlinit 6 luni, dar eu tot strâng, adun, pun deoparte, evaluez etc… ce să mai!, îmi fac temele temeinic pentru ziua magică în care vom sta toţi trei cu capetele băgate într-o cărticică.
Când am decis să testez aventura în lumea beletristicii a istoricului Simon Sebag Montefiore, m-am îndrăgostit imediat de acest titlu 🙂 . Nu ştiam nimic despre carte, despre subiectul ei, despre impactul la public şi/sau la critică, nu aveam aşteptări (prin urmare, mi-am securizat şi dezamăgirile), tot ce ştiam era că mie îmi plăcuse cum se înşiraseră, ca mărgelele pe o aţă, cuvintele “Într-o noapte de iarnă”…
Ronţăi liniştită ciocolata primită şpagă…
Nu știu cum sunt alți părinți, dar eu, în inocența mea, am fost mereu convins că o să fie suficient să le arăt gemenilor mei, Defne și Sebastian, câteva cărţi pentru copii și ei or să fie leșinați după ele. Dar m-am înșelat. Tot ce am obținut de la ei, indiferent de ce le-am dat – cărți numai cu poze, cărți cu multe poze și puțin text, cărți cu puține poze și mult text (da! Am încercat si așa 😊!) au fost noi și creative modalități de a rupe, mesteca, jumuli sau mototoli o carte și paginile ei. Și când te gândești că mă mulțumeam dacă doar o răsfoiau!
Cele două romane ale Anişoarei Odeanu, “Într-un cămin de domnişoare” şi “Călător din noaptea de Ajun”, au o magie a lucrurilor simple, care pe mine mă cucereşte şi în cărţi, şi în viaţa reală.
Am invidiat-o puţin pe Maria, colega de blog, pentru emoţia pe care a stârnit-o printre prietenii anaarecarti.ro atunci când a recenzat cartea ei preferată din copilărie, “Fetiţa de pe Terra” de Kirill Bulîciov. Ca un făcut, toată lumea părea să fi citit volumul – mai puţin eu; toată lumea avea lacrimi în ochi din cauza nostalgiei – normal, mai puţin eu; toată lumea o adora pe fetiţă – desigur, mai puţin eu.
De când am început să citesc SF, am dobândit o slăbiciune pentru romanele apocaliptice și postapocaliptice. M-a interesat tot ce e legat de sfârșitul omenirii, indiferent că era vorba de o catastrofă ecologică, un act criminal sau o invazie extraterestră. Cu timpul am ajuns să cred că am făcut cunoștință cu toate motivele care pot duce la un End Game pentru omenire. “Orașul” lui Clifford D. Simack mi-a dovedit că m-am înșelat: în viziunea lui omenirea dispare din cauza izolării și singurătății.
Dacă urmăreşti blogul nostru de ceva timp, e imposibil să fi ratat vestea că Ana de la anaarecarti.ro este, de 4 luni, mătuşa fabuloasă a gemenilor Defne şi Sebastian. Cel puţin pe pagina de facebook te-am zăpăcit cu pozele lor!