"Billy Summers" de Stephen King - recenzie
Billy Summers

„Billy Summers” de Stephen King

Billy Summers

Billy Summers„! WOW! A doua carte publicată de Stephen King în 2021 și eu am citit-o deja!!! Dacă îmi spunea cineva acum trei ani că o să se întâmple așa ceva nu-l credeam. Pentru mine 2021 este anul Stephen King în România: două romane nou-nouțe publicate la câteva luni de la apariția în SUA și o mulțime de reeditari, printre care se numără cea mai așteptată dintre toate așteptatele… adică unica și inegalabila… „Culoarul morții”. 

Revenind la „Billy Summers”, trebuie spus de la bun început că povestea este una clasică și foarte cunoscută. De-a lungul timpului, a mai fost scrisă și de alții, s-au făcut filme și seriale, posibil să se fi scris și piese de teatru și include toate clișeele posibile ale genului noire.

Numai că povestea ACEASTA este scrisă de unicul Stephen King, iar magia lui a funcționat perfect: nu numai că nu am realizat toate aceste lucruri decât atunci când am terminat-o, dar „Billy Summers” nu m-a dezamăgit nicio secundă și chiar m-a surprins cât de mult mi-a plăcut. Aproape ca intrat în TOP 5 Stephen King. Aproape… Acum e undeva lângă linia subțire care separă poziția a cincea de restul capodoperelor scrise de Stephen King.

Billy Summers este un criminal plătit care omoară doar tipi răi

Billy Summers este un fost lunetist american care a devenit criminal plătit și acționează după o singură regulă: omoară doar tipi răi. După ani și ani în câmpul muncii, Billy se gândește să se retragă. Însă, înainte de a face asta, mai acceptă o ultimă comandă care îi va aduce un sac de bani. Și asta deși cel de-al șaselea simț al ucigașilor plătiți îl avertizează că ceva nu este în regulă.

Lovitura are o mică problemă: se știe locul, dar nu și data executării ei – poate să fie peste două săptămâni sau peste șase luni. Din această cauză, Billy trebuie să staționeze în oraşul respectiv o perioadă nedeterminată de timp. Pentru a se integra mai bine în peisaj, primește din partea angajatorilor săi o identitate nouă, o casă nouă, o slujbă nouă – ca scriitor dornic de afirmare, și un nou loc de muncă, aflat chiar în clădirea vis a vis de locul unde urmează să ajungă ținta la un moment dat. În continuare, antenele antipericol ale lui Billy vibrează și îl avertizeaza că ceva nu e în regulă.  Bineînțeles, așa cum se întamplă întotdeuna în acest tip de romane, avertismentele sunt reale și Billy este trădat.

O tânără drogată și violată de trei nenorociți complică şi mai tare povestea

Povestea se complică și mai tare cu apariția neașteptată a unei tinere drogate și violate de trei nenorociți care o abandonează chiar lângă ușa fostului lunetist. Acesta, deși sistemul de pază și protecție personală îl avertizează iar că nu este sigur pentru el să se implice în așa ceva, o ia pe fată în casă și o ajută să-și revină. 

Urmarea? O poveste de răzbunare, dar și de prietenie, o poveste de dragoste imposibilă, o poveste despre relațiile ce se nasc între doi oameni complet diferiți, o poveste despre încercarea de a avea un nou început și despre ispășirea păcatelor. Pentru că Billy are multe păcate. O omorî el numai oameni răi, dar și el este un om rău, conform spuselor sale…

Billy Summers

Ca în orice carte scrisă de Stephen King, personajele oferă greutate poveștii. Ele sunt acolo, sunt reale, există, trăiesc și respiră printre rânduri și cuvinte. Acțiunile lor sunt credibile, naturale, iar interacțiunea dintre ele nu este forțată pentru a se potrivi cu desfășurarea acțiunii. Totul decurge natural, firesc așa cum Stephen King m-a obișnuit să se întâmple în toate romanele sale. 

Billy Summers, un roman 2-in-1!

Deși Stephen King este regele genului horror, cartea nu are nimic „de speriat” în ea, nici măcar o pagină sau un paragraf micuț. Are un mic moment de supranatural legat de un anumit hotel și de niște tufișuri sub formă de animale. Cu ani în urmă, respectiva locație m-a speriat îngrozitor când am făcut cunoștință cu ea. Și recunosc că citind acum despre ea am avut un sentiment de neliniște…

Și acum, cireașa de pe tort! Deoarece jobul temporar al lui Billy este cel de scriitor, acesta decide să scrie un roman autobiografic în timp ce își asteaptă victima. Și ca orice roman scris de Stephen King, este excelent! Și din păcate, foarte scurt. Iar lucrul cel mai rău este că nu va fi publicat niciodată ca roman de sine stătător. Dar așa sunt scoase la iveală o serie de de detalii despre Bill: a avut o copilărie terifiantă, o adolescență OK și o perioadă crâncenă și ultra violentă petrecută în Irak în cadrul trupelor americane. Și uite așa am avut parte de un roman 2-in-1! Happy me!!!

Am zis că aproape a intrat în Top 5 Stephen King, iar motivul acestui „aproape” este că „Billy Summers” are două finaluri, unul fals și unul real. Ambele la fel de înduioșătoare și de emoționante. Și de perfecte. Numai că eu l-am preferat pe cel fals.

PS: Acum ca să lămuresc care este Top 5 Stephen King pentru mine: 1. Orașul bântuit, 2. Apocalipsa, 3. Shining, 4. Misery, 5. Duma Key

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!