Urzică și oase este… noul meu basm perfect, pe care nici nu bănuiam că trebuie să-l citesc. Știu că este promovat ca fiind un roman fantasy, întunecat și serios, dar când l-am citit m-am simțit transportat într-o lume de basm din care nu mai voiam să ies.
Îmi pare rău că nu am citit ʺBărbați răiʺ până să întocmesc lista cu cărțile care pot fi oferite de mărțișor sau de 8 martie. Cred că era pe primul loc! Deși, ca să fiu sincer, există o mică, mică problemă: cel care o oferă trebuie să fie convins 100% că are o relație fericită cu cea care o primește. Nu de alta, dar ʺBărbați răiʺ include mici sfaturi de genul ʺCum să… ʺ oferite de o criminală în serie.
Să citesc Copilul Domnului a fost o experiență tare ciudată. Ca atunci când treci pe lângă locul unui înfiorător accident auto. Nu vrei să te uiți, dar nu te poți abține să n-o faci. Cam așa am pățit eu cu această carte: nu mai voiam să aflu ce face personajul principal, dar nu mă puteam abține să dau pagina.
Când am citit pentru prima dată despre ce este vorba în „Toți cei păcătoși sângerează”, am fost puțin surprins. Și asta deoarece în prima carte a lui Cosby, ʺPustiul de asfaltʺ (recenzia AICI), eroul este un interlop, iar în a doua, ʺLacrimi care ardʺ (recenzia AICI), personajele principale sunt doi tați care vor să răzbune uciderea fiilor lor.
Când Ana m-a rugat să-i găsesc în biblioteca mea o carte SF de dragoste, un SF romantic, ceva made for Valentine’s Day… singurul lucru care mi-a venit în minte a fost imaginea de mai jos.
Conform dicționarului, trickster este un șarlatan, un păcălici, un trișor, un escroc, un șmecher. În cazul personajului principal din ʺCele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veaculʺ, avem de-a face cu tot ce am enumerat mai sus, dar la feminin.
ʺCasele nu uită.ʺ Acesta este propoziția de deschidere a romanului ʺVila” de Rachel Hawkings și trebuie să recunosc că demult nu am mai citit ceva atât de captivant, de bun, de misterios, de intrigant. Și mi-am zis: ʺDacă această carte se termină cu Casele nu iartă, o să cad de pe canapeaʺ. Ei bine, nu s-a terminat așa. Cu toate acestea, ʺVilaʺ rămâne unul dintre cele mai bune romane citite de mine în acest an.
De multe ori am întâlnit în divese recenzii, de la noi sau… de la ei, expresii precum ʺpaginile se dau singureʺ sau ʺdupă încă un capitol, mă duc la culcareʺ sau ʺa real page turnerʺ… Ei bine, eu fiind mai necredincios din fire, nu le-am crezut o clipă. Însă ʺZero Daysʺ mi-a dovedit cu fiecare cuvânt, paragraf, pagină și capitol citit că expresiile de mai sus sunt adevărate.
ʺNumai minciuniʺ este o carte care m-a surprins foarte mult. M-a surprins prin cât de mult mi-a plăcut de personajul principal: Mickey Gibson. M-a surprins când am realizat că am citit 250 de pagini și nici nu știu cum a avut loc acest lucru. M-a surprins prin multitudinea de răsturnări de situații. Și asta deși aveam de la bun început așteptări foarte mari de la ea…
Din clipa în care am închis în anul de grație 2021 ʺA noua casăʺ, adică prima carte din seria Alex Stern, mi-am dorit să citesc… cu orice preț, ca să zic așa, continuarea.
Ah! Iar suntem în acea perioadă minunată din an!!! Nu, nu… știu că nu este Crăciunul! Sunt zilele când Nemira lansează concomitent cu alte edituri de afară o carte semnată de Stephen King. Și nu este prima dată când face asta!!! La cât mai multe!!!
Cred că Marea liniștii de Emily St John Mandel este cel mai melancolic, liniștit, calm și, în același timp, frumos roman SF citit de mine în ultimul timp. Un roman în care singurătatea călătorului în timp se împletește cu durerea aceluiași călător de a ști cum și când vor muri persoanele pe care le întâlnește, la care se adaugă morbiditatea COVID-ului, viața deloc roz din coloniile de pe Lună și posibilitatea ca întreaga existență umană să fie, de fapt, o mare simulare electronică.
Imediat după ce am terminat de vizionat sezonul 2 din ʺReacherʺ, am simțit nevoia să mai stau puțin în lumea lui. Și cum puteam să fac asta decât recitind o carte cu el.
Atunci când ʺUrzeala tronurilorʺ era Regele serialelor TV, iar cărțile pe care se baza erau în fruntea clasamentelor din întreaga lume, au început să apară fel de fel de liste cu titluri care promiteau cel puțin o acțiune la fel de palpitantă. Pe toate listele, absolut pe toate, se regăsea seria ʺTicălosul Gentilomʺ cu al ei prim volum – Minciunile lui Locke Lamora.
ʺScriu povești care merg la inimă. Până când o fac să stea în locʺ… Asta spune Ivar Leon Menger pe coperta volumului ʺCând vin străiniiʺ.