“Testamentele” de Margaret Atwood – Ana are carti!

“Testamentele” de Margaret Atwood

Am făcut cunoștință pentru prima dată cu Margaret Atwood după Revoluție prin intermediul romanului ‟Povestea slujitoarei”. Întâlnirea nu a fost una strălucită deoarece pentru mine, pe atunci un SF-ist începător care nu știa decât nave spațiale, extratereștri și săbii laser, intriga din roman, deși interesantă, nu a fost suficient de antrenantă. Anii au trecut și am redescoperit-o pe doamna Atwood cu ajutorul super romanului ‟Oryx și Crake”. La fel și super continuarea ‟Anul potopului”. Apoi a venit mega serialul TV ‟Povestea slujitoarei” care m-a vrăjit în mod iremediabil cu lumea deprimantă și apăsătoare din Republica Galaad. Dar fascinația asta nu m-a determinat să mai dau o șansă romanului ‟Povestea slujitoarei”. Însă situația s-a schimbat după ce am terminat de citit ‟Testamentele”. Acum vreau ultra-mega-uber-urgent să recitesc ‟Povestea slujitoarei”!  

‟Testamentele” au o poveste tristă. De fapt, pentru toți cei prinși în universul Galaad nu există fericire. La 15 ani de la evenimentele din ‟Povestea slujitoarei”, lumea nu s-a schimbat. A rămas blocată în aceeași frică, teroare, persecuție, neștiință de carte și cu foarte multe abuzuri la adresa femeilor, abuzuri ridicate la rang de lege de conducerea republicii. Lumea este împărțită în continuare între Comandanți și soțiile lor, mătușile feroce, slujitoarele, Marthele/ menajerele din casele elitei, agenții de pază și restul sărăntocilor din clasa Econo…

Cu un asemenea titlu este de la sine înțeles că vor exista personaje cu un final… de-a dreptul mortal

Cu un asemenea titlu, este de la sine înțeles că vor exista personaje din roman pentru care finalul nu o să fie deloc fericit, ci din contră, de-a dreptul mortal. Cu toate acestea, pe măsură ce citeam nu am putut scăpa de sentimentul că povestea ascunde o picătură de optimism pe care nu am regăsit-o în prima carte sau în serialul TV. Am avut impresia că deși personajelor le mergea rău, iar viața le era mizerabilă, există undeva, departe o mică scânteie de lumină, de speranță pentru o viață mai bună. Modul în care dialogau și comportamentul tuturor mi s-a părut mult mai relaxat decât în prima carte sau în serialul TV. Nu mă înțelegeți greșit, există și momente crâncene, când numai femeie nu e bine să fii, dar cu toate acestea speranța era acolo…

Primul job al mătuşii Lydia: membră a unui pluton de execuție

Că tot a venit vorba de personaje… Să facem cunoștință cu cele trei eroine care construiesc intriga romanului și care redau povestea din punctul lor de vedere. Prima este Mătușa Lydia, cea care conduce din umbră sistemul represiv anti-orice-lucru-capabil-să-aducă-puțină-omenie-în-viața-cuiva și mai ales anti-femei din Galaad. Capitolele cu ea sunt prezente sub forma unui jurnal, fiind intitulate ‟Testamentul olograf de la Ardua Hall”. Prin intermediul acestuia mătușica își dezvăluie, încet, pas cu pas, trecutul și mai ales planurile de viitor. Pentru mine ea a fost personajul cel mai detestat din ‟Povestea slujitoarei”, însă acum Atwood a reușit să-mi schimbe părerea. Pe măsură ce mă implica în lumea înfiorătoare din Galaad și descria modul în care a ajuns să facă ce face, am început să o înțeleg și să o accept. Ce am aflat despre ea: a fost judecătoare, divorțată, cu câteva idile amoroase la activ și, din cauza acestor lucruri, a trecut prin umilințe extreme și zile pline de teroare înainte de a accepta să lucreze pentru noua conducere. Primul job: membră a unui pluton de execuție specializat în uciderea oponentelor noului regim. Nici nu vreau să mă gândesc ce a fost pusă să facă la al doilea job… Totodată, din clipa în care a trecut de partea torționarilor ei, a început să plănuiască discret și fără milă distrugerea acestora. A fost o mișcare la care nu m-aș fi gândit niciodată, având în vedere devotamentul ei deplin și necondiționat pentru cauza Galaad-ului de până atunci… Oricum, dacă toată cartea ar fi fost scrisă din punctul de vedere al acesteia, nu m-aș fi supărat deloc.

Al doilea personaj, Agnes Jemima, este o adolescentă idealistă și naivă din înalta societate a Galaadului, care după moartea mamei sale descoperă un lucru îngrozitor: este de fapt copilul unei Slujitoare care a izbutit să fugă în Canada. Mai mult decât atât, tatăl ei urmează să se recăsătorească, iar viitoarea soție vrea să aibă propriul copil, deci locul lui Agnes în noua familie nu mai există, a fost șters. În schimb va avea un nou rol: soție de Comandant. Și nu orice Comandant, ci Șeful șefilor, cel mai pervers și libidinos bărbat din republică, celebru prin faptul că nevestele sale (da, au fost mai multe și numai tinere) nu apucă să trăiască prea mult după consumarea nunții, motivul principal fiind plasarea de otravă de șobolani în farfuria cu mâncare a acestora. Mi-a plăcut foarte mult să văd Republica Galaad prin ochii cuiva care nu știe că poate exista și altceva, care consideră că abuzurile, violența, teroarea și umilițele sunt ceva normal, cineva care se află în vârful ierarhiei sociale din lumea aia autoritară pentru ca apoi să piardă tot…

Al treilea personaj este Daisy, o fată de 16 ani care trăiește în Canada și care, ca orice tânăr lipsit de griji, crede că știe tot și mai bine decât părinții ei și că nimeni nu se poate compara cu ea. Trezirea la realitate este cruntă și are loc atunci când părinții îi sunt uciși și află că aceștia făceau parte din organizația Zi de Mai care se ocupa cu salvarea femeilor din Galaad. Și ca viața ei să fie complet dată peste cap: Daisy este anunțată că este Pruncul Nicole, un bebeluș ridicat la rang de sfânt de cei din Galaad după ce a fost scos clandestin din republică.

Cei care au urmărit serialul TV cred că au făcut deja 1+1=2 și au realizat cine sunt cele două adolescente. Cine nu, să urmărească serialul TV pe HBO GO (post TV menționat în recenzie fără nici un fel de reclamă J ) înainte să citească această carte!

Cele trei se vor întâlni și vor înfrunta societatea patriarhală din Galaad în ceea ce constituie mai mult o continuare a serialului TV decât a cărții. Față de ‟Povestea slujitoarei”, acțiunea din ‟Testamentele” este mult mai intensă, mai rapidă, dialogurile mai vii, atmosfera deși deprimantă are, așa cum am mai zis, puțin optimism în ea. Aerul de documentar dat de multitudinea de informații despre viața de zi cu zi din Galaad, specific romanului ‟Povestea slujitoarei”, a dispărut, fiind înlocuit de atmosfera de blockbuster a serialului TV specializat în suspans la maxim și realism cât cuprinde.

Duplicitatea mătușii Lydia – înfiorător de perfectă

Pentru mine tensiunea din carte a fost generată de două lucruri. Primul – având în vedere că toate capitolele prezentate din punctul de vedere al celor două fete sunt intitulate ‟Transcrierea declarației martorului 369A” și respectiv ‟Transcrierea declarației martorului 369B”, viitorul eroinelor părea destul de sumbru încă de la începutul cărții când le vedeam undeva într-un lagăr unde mărturiseau tot ce au făcut și tot ce nu au făcut! Iar al doilea  – faptul că nu am fost deloc sigur în ceea ce o privește pe mătușica Lydia. De la început până la final, duplicitatea ei a fost înfiorător de perfectă: când părea un personaj pozitiv, gata să facă o faptă bună, când devenea monstrul plin de virtute și credință care savurează suferințele unei alte femei; când părea că strivește plină de voioșie spiritul unei victime amărâte, când părea că singura ei grijă din lume este fericirea tinerelor Agnes și Daisy. O grijă care îmi aducea aminte de un păianjen ce își învelește grijuliu prada în mătasea pânzei sale ca să fie sigur că nu o să rămână fără ea…

Acum aștept ecranizarea! Și de ce nu… continuarea!

Cartea “Testamentele” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Cartea “Povestea slujitoarei” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Cartea “Oryx și Crake” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Cartea ‟Anul potopului” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate