Cărțile cu rețete vechi m-au atras întotdeauna, iar volumul intitulat “Rețetele Herminei”, pe care l-am găsit într-o librărie din Sibiu, m-a fermecat, trebuie să recunosc, prin simplitate.


Cărțile cu rețete vechi m-au atras întotdeauna, iar volumul intitulat “Rețetele Herminei”, pe care l-am găsit într-o librărie din Sibiu, m-a fermecat, trebuie să recunosc, prin simplitate.

Pentru că printre prietenii blogului nostru se află câţiva pasionaţi ai tenisului, avem azi o recomandare de lectură pentru ei: “Lovituri de geniu. Federer, Nadal şi cel mai mare meci din istoria tenisului” de L. Jon Wertheim.

Pentru majoritatea românilor „Traviata” şi „Rigoletto” sunt mâncăruri cu specific italian, după cum arată barometrul de consum cultural de anul acesta.

Culisele puterii – cartea sau filmul? Da, ştiu, până să intrăm în detalii, ai vrea să afli răspunsul la această întrebare.

Când am decis să vizitez Budapesta, mi-am propus să ajung neapărat în Piaţa Egyetem. Văzusem pe internet imagini cu o fântână carte absolut splendidă şi am zis că nu trebuie să o ratez.

Omul de ştiinţă britanic Charles Darwin a pus bazele evoluţionismului şi teoriei selecţiei naturale. Munca sa a schimbat radical modul în care omenirea s-a raportat la mediul înconjurător, teoriile sale fiind preluate şi în economie, etică sau sociologie.

John Crestani era sărac când, într-o zi, a citit o carte care i-a deschis ochii, iar ulterior a reuşit să pună bazele unei afaceri în domeniul IT care l-a transformat într-un antreprenor de succes.

Când am făcut “recenzia” la cartea de gătit “Rămâi la masă?” a Laurei Cosoi, am promis că revin cu un articol după ce unul dintre “masterchefii” familiei, tata sau cumnata mea, va şi pune în aplicare o reţetă de acolo.

“Panama Papers”, bestseller internațional, a apărut în România la editura Litera.

”Jurnalele Vampirilor/ The Vampire Diaries”, serial difuzat în România de postul Diva, nu va mai fi produs, iar cel de-al optulea sezon, care este şi ultimul, va fi lansat în luna octombrie, conform Pagina de media.

”Între Freud și Hristos”, de Savatie Baștovoi, este cartea pe care o citește Smiley în această perioadă.

Anca Alungulesei, expert în nutriţie şi autoarea cărţii “Sănătate la pahar”, recomandă două sucuri naturale presate la rece, ideale pentru vară: sucul de ştevie şi mere şi sucul de morcov, apio şi ghimbir.

Actorul american Jim Carrey va juca în filmul horror cu scenariu adaptat după cartea de benzi desenate „Aleister Arcane” a lui Steve Niles.

UPDATE 15. Intriga celui de-al şaptelea sezon al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”, produs de HBO, ar putea să fi fost dezvăluită de un utilizator al platformei online Reddit.

Anca Alungulesei a lansat cartea „Sănătate la pahar” despre “cea mai inteligentă hrană”: sucurile naturale presate la rece.