Premiile ratate de Marin Sorescu de-a lungul vieţii sunt explicate de unii specialişti prin comploturi ale colegilor de breaslă invidioşi din cale afară pe talentul poetului.
Există voci care susţin că Premiul Nobel pentru Literatură i-a scăpat printre degete lui Marin Sorescu în 1983, când ar fi fost pe lista scurtă a Academiei Suedeze. S-a vorbit atunci despre faptul că mai mulţi scriitori români ar fi trimis un memoriu la instituţia din Stockholm, în care-l defăimau pe Sorescu.
„Această poveste este una de… teatrul absurdului! Am fost în relaţii de prietenie cu Sorescu, iar Marin nu mi-a vorbit niciodată despre această presupusă lucrătură a unor confraţi“, i-a declarat Ion Caramitru publicistului Ion Jianu, care a cercetat subiectul şi a analizat dilema unor intelectuali români: de ce n-a luat Marin Sorescu premiul Nobel?
Augustin Buzura: N-a fost vorba de intrigi
Jianu, fost redactor la „Gazeta de Sud“ din Craiova, l-a intervievat de mai multe ori pe Marin Sorescu, după care a continuat să se preocupe de activitatea lui şi peste ani. Augustin Buzura, care l-a cunoscut pe unul dintre preşedinţii Comitetului Nobel pentru Literatură, i-a explicat că în cazul lui Sorescu n-a fost vorba despre „intrigi“, care „sunt doar la noi, pe Dâmboviţa, unde în fiecare an se dau câteva premii Nobel, mereu aceloraşi“, şi că Sorescu era apreciat de comisie. A oferit şi o explicaţie: „Câţi dintre intriganţii şi invidioşii noştri naţionali ajung la distinsele personalităţi ale Academiei Suedeze? Şi dacă, prin absurd, ar ajunge, cine i-ar băga în seamă?“. Până la urmă, Nobelul este un premiu politic, argumenta Buzura.
Teoria complotului, susţinută chiar de fratele lui Marin Sorescu
În schimb, George Sorescu, fratele scriitorului, a întărit teoria, afirmând cu mai multe ocazii că ştia de la Marin Sorescu despre defăimarea din 1983, scrie Adevărul.
În 1992, Academia Română l-a propus pe Marin Sorescu pentru Nobel, după ce a devenit membru titular al Academiei, împreună cu Eugen Simion şi Augustin Buzura. Însă nici atunci n-a ieşit câştigător. Eugen Simion, prieten apropiat al lui Sorescu, şi-a spus şi el punctul de vedere despre episodul Nobelului – că zvonurile despre intrigi au ajuns publice prin 1992. A asemănat situaţia lui cu cea a lui Nichita Stănescu, care avea toate şansele să fie unul dintre laureaţi.
Reclamat la conducerea Uniunii Scriitorilor
Pizma unor intelectuali pare să-l fi urmărit pe Sorescu ani în şir, cel puţin aşa susţin cei care l-au cunoscut îndeaproape. În ’91, mai mulţi angajaţi ai revistei „Ramuri“, unde era redactor-şef, au trimis o reclamaţie la conducerea Uniunii Scriitorilor, către Ştefan Augustin Doinaş, preşedinte de onoare al instituţiei, şi către Mircea Dinescu, atunci preşedinte în funcţie.
Prin acel document cereau demisia lui Sorescu şi susţineau că activitatea lui la revistă era „aproape nulă“, că scriitorul îi „denigra“ pe Doinaş, Dinescu, Ana Blandiana şi Nicolae Manolescu, ale căror texte refuza să le publice, şi că se comporta ca un dictator, „socotind redacţia şi Oltenia ca pe o moşie proprie, devenind o piedică în dezvoltarea spirituală a acestei regiuni“.
Atacul colegilor l-a luat prin surprindere pe Sorescu şi l-a determinat să renunţe la conducerea revistei.
Marin Sorescu a moştenit de la tatăl lui pasiunea pentru cuvinte
Marin Sorescu s-a născut pe 29 februarie 1936, în satul Bulzeşti din judeţul Dolj, în familia ţăranilor Ştefan şi Nicoliţa Sorescu, care au avut şase copii. A studiat la Liceul „Fraţii Buzeşti“, însă, după ce mama lui a rămas văduvă, a ajuns la Şcoala Medie Militară din Predeal, după ce o comisie l-a recrutat pe baza faptului că era un elev silitor.
De la tatăl lui, căruia îi plăcea să scrie versuri, a moştenit pasiunea pentru cuvinte, la fel ca fraţii lui, Ion şi George. Ion Sorescu, mezinul familiei, a păstrat până la bătrâneţe amintiri despre fratele lui, care, pe lângă literatură, se refugia în pictură. În ciuda interesului pentru texte, Marin Sorescu a debutat relativ târziu, în 1964, la 28 ani, cu „Singur printre poeţi“, un volum de versuri.Scriitorul a trăit până la 60 de ani, timp în care a publicat zeci de volume de poezii şi texte dramaturgice. A murit în 1996 din cauza unei hepatite, într-un spital din Bucureşti.
