Să spun că ilustrația de pe coperta romanului „Clubul Othello“ nu mi-a atras deloc atenția ar fi o minciună. Coperta arată de milioane și mi-a plăcut din prima clipă, în special inimioara aia scrijelită în lemn care, după părerea mea, nu promite nimic bun. Cum nu am citit nimic de J.D. Pennington, am zis că merită să aflu mai multe așa că pasul următor a fost să citesc prezentarea editurii, pe care o găsiți puțin mai jos.
După ce am făcut toate acestea, pot spune liniștit că romanul „Clubul Othello“ de J.D. Pennington a intrat pe radarul meu literar și abia aștept să-l citesc. Am un sentiment foarte bun legat de această carte.
Editura Trei o prezintă astfel…
Thriller ecranizat sub forma unei miniserii Paramount+
IUBIREA DOARE. GELOZIA UCIDE.
ȘASE PERSOANE DIVORȚATE.
O RĂZBUNARE DIABOLICĂ.
UN ȘIR MACABRU DE FOȘTI PARTENERI MORȚI.
Emily avea viața perfectă: o carieră de invidiat, un cămin superb și un soț încântător. Până când totul s-a prăbușit, iar acum își caută alinarea într-un grup de sprijin pentru persoanele care au cunoscut gustul amar al trădării și trauma divorțului. Numai că terapia ia forma unui plan de răzbunare când cei șase membri ai grupului decid să-și facă foștii parteneri să sufere.
Regula e clară: nimeni nu trebuie să fie rănit. Doar un sabotaj fin, puțin haos în viețile lor, menit să-i facă să regrete fiecare minciună. Conform pactului lor secret, fiecare va prelua misiunea de răzbunare a altcuiva. Însă într-o zi un fost partener este găsit mort. Apoi altul. Și altul… Dar asta nu e tot!
O poveste de răzbunare absolut uluitoare, care te va ține treaz toată noaptea și pe care o vei devora, pur și simplu. O lectură absolut obligatorie pentru toți fanii genului polițist și thriller! Cumpărați această carte acum!
MATTHEW BLAKE, autorul bestsellerelor Anna O și Crimă la Paris
Răzbunarea este dulce, dar crima este și mai dulce în acest thriller imposibil de lăsat din mână! O lectură ca un roller coaster, cu un final tăios ca o lamă de cuțit.
LIZZY BARBER, scriitoare
Un thriller întunecat și hipnotic. Intriga e de-a dreptul nebunească, te cucerește instantaneu. Am adorat fiecare răsturnare de situație, fiecare dezvăluire șocantă. Un debut fulminant de la un autor care trebuie urmărit!
DAMPPEBBLES.COM
Cine este J.D. Pennington?
J.D. Penningtoneste un copywriter și director de creație premiat, cu un parcurs impresionant de-a lungul a peste două decenii în publicitate, marketing, film și televiziune. Obișnuit să gândească poveștile în imagini datorită carierei sale în cinematografie, el și-a urmat pasiunea pentru scris, fiind și scenaristul scurtmetrajului The Last Night Stand pentru NBC Universal.
Originar din Liverpool, a studiat artă și design în Birmingham, apoi s-a mutat la Londra pentru a urma o carieră în publicitate. În prezent, locuiește în Hertfordshire alături de familie. Clubul Othello este romanul său de debut.
Clubul Othello – Fragment
10. Calum
16 martie
Calum savurează soarele care intră prin parbriz, dar și căldura optimismului său de dată recentă. De obicei îi e groază de drumul bisăptămânal prin peisajul rural din Essex, dar în dimineața asta de sâmbătă i se pare altfel. Grupul de terapie pare să fie un pas înainte, cu posibilitatea să preia o mică parte din controlul asupra propriei vieți. Plus stimulentul suplimentar, crede el, al frumoasei Emily. În timp ce conduce pe aleea șerpuită spre Bexingham Palace (cum îi spune el noii case a lui Bex), Calum zâmbește. În sfârșit, speră să evadeze din acest purgatoriu.
Chiar și în timp ce își parchează Audi‑ul TT în paralel cu noul Lamborghini Diablo al lui Matt, Calum e hotărât să‑și păstreze atitudinea pozitivă. Coboară din mașină și pornește spre conacul în stil Palladio, unde fosta lui soție îl așteaptă în capul treptelor de calcar, ca și cum ar poza la ședință foto pentru revista Hello, într‑o ținută care costă mai mult decât mașina lui.
— Nu e gata? întreabă Calum, încercând să pară binedispus.
— Încă e la călărie, răspunde Bex cu un accent la fel de fals ca și sânii. Se întorc curând.
Pluralul însemna fiica lui și Matt, bulangiul ăla de doi bani. Ședințele de călărie de sâmbătă dimineața o includ în mod normal și pe Bex, din câte își aduce aminte Calum, care urcă ultima treaptă cu presimțiri negre.
— Nu te‑ai dus și tu la călărie azi? Nu te simți bine? întreabă el.
Bex își scutură părul proaspăt vopsit blond la salon.
— Nu. Voiam să vorbesc cu tine între patru ochi. Mai bine intri.
Pentru că nu mai fusese niciodată invitat în intimitatea de la Bexingham Palace, Calum știe că e ceva în neregulă.
— Pare de rău augur.
— De fapt, sunt vești bune.
Îl conduce într‑o sală de primire spațioasă, tocurile ei exorbitante țăcănind pe dalele de marmură. Calum își imaginase interiorul ca pe un altar ostentativ dedicat excesului. Totuși oriunde se uită vede dovezi enervante că banii pot cumpăra orice, chiar și bun‑gust.
— Văd că Matt și‑a luat mașină nouă.
Calum simte ranchiuna amară pe limbă.
— La banii ăștia, putea să‑și facă o mărire de penis.
— Crede‑mă, n‑are nevoie.
Calum ascunde cu un zâmbet înțepătura pe care o simte.
— Ciudat, dar primul meu instinct e să nu am încredere în tine, Bex.
— Nu începe, Calum, ce naiba? Altfel, Bella rămâne aici în weekend, bine? se răstește Bex, dându‑și la iveală accentul de Essex.
— Bine.
Calum ridică mâna pe post de steag alb.
— Era doar o glumă. Pe vremuri, îți plăceau glumele mele.
— Oamenii se mai schimbă.
Bex merge mai departe, țăcănitul ritmic al tocurilor răsunând în urma ei.
Nimic de zis la capitolul ăsta, recunoaște Calum, a cărui bună dispoziție se ofilește cu fiecare pas. Intră după ea într‑o bucătărie stil castel, unde un labrador ciocolatiu mijește ochii la el dintr‑un coș, lătrând ca și cum Calum ar fi un intrus, așa cum se și simte, de altfel.
— Hei, Prince, e tati!
Prince se ridică din coș, îl recunoaște pe fostul lui stăpân și vine spre el. Calum se lasă în genunchi și îmbrățișează câinele bătrân, lăsându‑l să‑l lingă pe față și pe gură. Dezgustată, Bex se reazemă de insula de marmură imensă, jucându‑se cu un medalion strident care‑i atârnă între sâni. Când avea aventura cu Matt, îl păcălise pe Calum că medalionul de 30 000 de lire, din aur și rubine, cu un „B“ gravat pe el, fusese un cadou pentru performanțele ei de agent imobiliar. „B“ de la batjocură, mai degrabă. Sau boarfă.
— A început să‑și facă nevoile în casă, spune Bex, cercetându‑și unghiile înfrumusețate.
— Cine, Matt? întreabă Calum, mângâind câinele pe burtă.
— Foarte amuzant. Matt crede că eutanasia ar fi cea mai umană variantă.
— Da, modelul de umanitate. Nici nu se pune problema să‑mi omoare câinele.
— Atunci, poți să‑l iei tu.
— Știi că n‑am voie să țin animale de companie în apartament.
— Atunci trebuie să rezolvi altfel.
— Bine, o să‑l iau mâine, când o aduc pe Bella… înapoi.
Calum face tot ce poate ca să evite să spună acasă.
— Da, mă rog, pufnește Bex, încheind subiectul. Vrei un latte?
— OK.
Calum fierbe în sinea lui. Nu se mulțumește să‑mi fure nevasta și să‑mi uzurpe rolul de tată, acum vrea și să‑mi omoare câinele.
În timp ce Bex își face de lucru cu un aparat de cafea, tricoul i se ridică și lasă să se vadă un tatuaj nou pe mijloc, cu un scris elegant: MATT PENTRU TOTDEAUNA.
Simțind cum îl cuprinde furia, Calum își mută privirile în căutarea unei distrageri, dar totul în jur vorbește despre bani. Cum poate cineva să obțină legal o asemenea bogăție? Calum nu și‑ar putea permite un avans pentru un astfel de stil de viață nici dacă ar munci până la 100 de ani. Pare obscen, dar, pe de altă parte, băieții din finanțe ca Matt sunt obișnuiți să ia mai mult decât li se cuvine. Jucându‑se cu banii altora. Cu viețile altora. Cu soțiile altora. Doar bucătăria asta costă probabil mai mult decât apartamentul lui ca o pușcărie din Docklands. Bex și‑a dorit dintotdeauna un astfel de loc, iar o verighetă de aur pe deget n‑avea cum să‑i stea în cale. Orice e necesar ar fi fost o ștampilă de târfă mai potrivită pe spatele ei. Dar cât ar mai rămâne dacă norocul lui Matt s‑ar schimba?
— Suspansul mă omoară, Bex. Care‑i vestea bună?
— Matt are o nouă ofertă de muncă.
Bex zâmbește și‑i întinde cafeaua.
— O promovare enormă. Grămezi de bani.
— E o veste minunată. Mă scuzi dacă nu fac tumbe.
— Știam eu că așa o să faci.
— Cum adică?
— Adică să fii egoist și gelos.
— Eu sunt egoist? Glumești, nu?
— Las‑o baltă, Calum. Nu e singura veste bună.
— Stai să ghicesc. Își ia un iaht nou. Sau un avion privat…
— Sunt însărcinată.
Cuvântul îl lovește ca un glonț.
— Mă gândeam că vrei să afli de la mine înainte să spună Bella ceva. E încântată să aibă un frățior sau surioară.
Calum rămâne cu privirile ațintite pe fereastră, către terenul bine întreținut, în comparație cu care Versailles e doar o parcelă amărâtă.
— N‑ai nimic de spus?
— Ce te aștepți să spun, Bex, să te felicit?
— Ar fi drăguț, dar mai e ceva. Fosta firmă a lui Matt i‑a oferit un job…
— Cum am zis, ce legătură are asta cu mine?
— E la New York.
Calum simte junghiul fricii în piept, dar înainte să apuce să protesteze, Bella intră în bucătărie, echipată cu pantaloni și cizme de călărie noroioase.
— Tati! strigă ea și se aruncă în brațele lui.
Calum o îmbrățișează, după care îi privește chipul angelic. Cu pielea albă și părul castaniu ca al maică‑sii, îl face de multe ori să se întrebe de ce nu predomină genele lui africane în fața genelor lui Bex. Dar ochii Bellei, ca niște iazuri de onix impenetrabile, sunt indiscutabil ai lui. Și Bella e a lui, cel puțin deocamdată. Cu coada ochiului, o vede pe Bex dând din cap spre Matt. Semnalul lor că faptele murdare au fost săvârșite. Matt rămâne în prag, în echipamentul de călărie, ca un domn Darcy bronzat artificial. Calum simte cum i se învârte tot universul, iar membrele îi par de plumb și, totodată, ușoare, ca și cum gravitația însăși îl abandonează. Se agață de fiica lui, temându‑se că, dacă îi dă drumul, o să se piardă. Și n‑o să mai fie în purgatoriu, ci aruncat direct în iad.
