Ultima mare dragoste a lui Nichita Stănescu: fermecătoarea Dora. Cum a cucerit-o poetul – Ana are carti!

Ultima mare dragoste a lui Nichita Stănescu: fermecătoarea Dora. Cum a cucerit-o poetul

Un tânăr blond şi talentat, curtat de numeroase femei. Avea un farmec căruia cu greu îi puteau rezista doamnele şi domnişoarele care îl cunoşteau. Era pur şi simplu Nichita. A iubit de mai multe ori, dar ultima mare dragostea a poetului Nichita Stănescu a rămas cel mai frumos capitol din viaţa sa amoroasă şi s-a numit Dora. Dora Stănescu.

Nichita şi Dora, ultima soţie a poetului. FOTO ploaiadecuvinteblogspot.ro
Nichita şi Dora, ultima soţie a poetului. FOTO ploaiadecuvinteblogspot.ro

În urmă cu peste 40 de ani, pe strada Pitar Moş din Capitală, Florin Iaru o întâlnea pe femeia care urma să devină ultima mare dragoste a lui Nichita Stănescu: Dora. Pe atunci o adolescentă inteligentă şi foarte frumoasă, după cum îşi aminteşte chiar Iaru, care spune că juca badminton în momentul în care a zărit-o pentru prima oară pe viitoarea soţie a lui Nichita. „Era o fată foarte frumoasă şi inteligentă, era greu să nu o observi. Îmi aduc aminte că atunci când am văzut-o era cu prietena ei, Felicia“, îşi aminteşte Florin Iaru.

„A mea“

În următoarele zilele, tinerii au organizat o competiţie în adevăratul sens al cuvântului, dar care se sfârşea de fiecare dată la fel. Dora era cea care „îi făcea praf“ pe toţi la badminton, cucerind trofee care existau doar în imaginaţia de învingătoare a fetei. Uşor-uşor, printre meciurile incendiare de badminton desfăşurate în plină stradă sau între pereţii sălilor de sport, s-a legat o prietenie adevărată, o legătură care urma să-i aducă Dorei o dragoste presărată cu versuri.

Într-o zi obişnuită, la câţiva paşi de Piaţa Romană, un grup de tineri pasionaţi de badminton şi de poezie se îngrămădeau în liftul vechi din blocul de pe strada Amzei, acolo unde locuia Nichita Stănescu. Un ciocănit în uşa de lemn şi primul vers dintr-o poezie de iubire ce avea să existe mult după moartea poetului.

După câteva clipe de aşteptare, în faţa uşii de lemn, Nichita Stănescu şi-a făcut apariţia în prag, cercetând grupul de pe hol. „Nichita s-a oprit o secundă, era transfigurat. A spus atât: «A mea»“, povesteşte Traian Coşovei, amintindu-şi de clipa în care Nichita a cunoscut-o pe tânăra ce avea să-i devină soţie. S-au aşezat toţi în jurul mesei din mijlocul sufrageriei şi au început „duelul poemelor“, un soi de joc dirijat de marele Nichita care îşi deschide uşa micuţului apartament pentru fel de fel de oameni dornici să-l descopere, pe el şi opera lui. Pereţii casei erau „decoraţi“ cu poezii scrise de cei care aveau ocazia să pătrundă în cuibuşorul lui Nichita. În sufragerie se găseau o masă, două corpuri mici de bibliotecă şi şase scaune, în timp ce dormitorul adăpostea un şifonier cu şipci şi un pat, după cum îşi aminteşte Coşovei.

„În momentul în care am hotărât să rămânem împreună eram exact jumătatea lui“

După ce şi-au terminat toţi de citit poemele, Nichita i-a spui Dorei: „Hai, citeşte şi tu!“, dar Dora a răspuns încurcată: „Eu nu scriu“. „Atunci de ce ai venit?“, a întrebat-o poetul care nu îşi putea explica prezenta în casa sa a unei persoane care nu scria poezii. Când să plece toţi, Nichita a zis că ar prefera să nu fie lăsat singur şi le-a propus să plece pe rând, din 15 în 15 minute, după cum a povestit Dora, pentru Liternet.ro, în urmă cu ani buni.

Florin Iaru plecase deja, dar văzând că Dora nu mai apare s-a reîntors în apartamentul din Amzei al poetului, spunând că şi-a uitat poemele şi pe Dora. Multă vreme Nichita i-a purtat un fel de pică lui Iaru pentru că o luase de lângă el pe tânără care îl impresionase atât de mult. Când a ieşit din apartamentul poetului a auzit atât: „Să ştii că tu o să fii nevasta mea!“. „Am împlinit 23 de ani şi el 46. În momentul când am hotărât să rămânem împreună eram exact «jumătatea» lui. Singura dată când se putea, pe urmă nu s-ar mai fi potrivit. Sună a predestinare“, povestea în cadrul interviului Dora.

Fursecuri, ţigări şi „un cuţit răsucit în inimă“

Nichita trebuia să ajungă la Cluj, dar înainte ca Dora să fie „răpită“ de Iaru, poetul i-a smuls o promisiune tinerei cu părul de abanos că o să-l viziteze, din nou, peste două zile. Aşa s-a şi întâmplat, peste alte două dimineţi, atunci când în faţa uşii de lemn a locuinţei din strada Amzei, Dora stătea copleşită de emoţie şi convinsă că poetul este încă la Cluj.

„Dacă n-aş fi fost sigură că e plecat, cred că nu m-aş fi dus, dar aşa aveam ocazia să-mi împac conştiinţa şi să scap şi de întâlnire“, îşi amintea Dora în interviul acordat Liternet.ro şi citat de Adevărul. Când se pregătea să plece, uşa de lemn s-a deschis şi din spatele acesteia şi-a făcut apariţia bărbatul fermecător cu părul blond care a invitat-o pe Dora în sufragerie. Erau pentru prima oară singuri, iar tânăra studentă nu ştia cum să reacţioneze. Pe masa rotundă era o farfurie plină cu fursecuri, iar Nichita fuma şi se plimba prin cameră şi prin balcon. Între două fumuri, poetul îi spunea Dorei să ia un fursec, iar fata stânjenită răspundea cu un simplu „mulţumesc“. Când tăcerea a devenit insuportabilă, Nichita i-a zis Dorei că era la Cluj când şi-a amintit că trebuia să îl viziteze şi s-a urcat în primul tren care venea la Bucureşti. „Când m-am gândit zilele astea la tine, parcă mi s-a răsucit un cuţit în inimă“, a spus poetul, iar Dora a simţit că în acel moment s-a îndrăgostit iremediabil de el.

Tot articolul, AICI.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate