Autor: Lev Grossman
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Nemira
Anul apariției: 2015
Traducere: Oana Chiţu
Ceeeeeee?!!!! Ce-a fost astaaaaa?!!!
Îmi cer scuze pentru acest derapaj, dar sunt în stare de şoc. Nici n-am terminat cartea, darămite să mă apuc de “recenzie”, însa una din scenele finale m-a dat total peste cap. Aşa ceva eu NU AM ÎNTÂLNIT ÎN NICI O CARTE “MAGICĂ” şi, vorba aceea, nu poţi să zici că sunt străină de subiect.
Revin după… ce-mi revin. Pffff!
…
M-am întors.
Ţi-o spun din start: gata cu joaca, Lev Grossman nu mai glumeşte! Dacă în primul volum din trilogia “Magicienii”, a mai fost loc ba de o poantă, ba de un apropos la Harry Potter, ba de un iepuraş drăguţ care ţopăia prin pagini, în “Regele magician” tonul se schimbă. E întunecat spre negru tăciune şi cea mai discretă scenă amuzantă se transformă într-un coşmar.
Ce exemplu să-ţi dau? De la începutul cărţii, de pe la mijloc, de la final? Alege tu… că tot îngrozit(ă) vei fi.
“Regele magician” începe cu o vânătoare regală care are ca ţintă un iepure… vizionar
Quentin şi prietenii lui sunt acum regi în Fillory, ţinutul fantastic dintr-o carte pentru copii despre care ei aflaseră (şi se convinseseră pe propria piele), în primul volum, că e la fel de real ca lumea noastră. Vânătoarea regală cu care debutează “Regele magician” are ca ţintă un iepure vorbitor care prevesteşte viitorul. Bietul animal e prins de picioare şi zguduit serios, doar-doar o face vreo profeţie mai deosebită. Şi exact când eu mă întrebam ce părere o avea Alice (din Ţara minunilor) despre una ca asta, iepurele se răzbună: unuia din urmăritorii săi… îi cade capul! La propriu!!! (Alice s-a ascuns în şifonier de frică, ţi-o spun eu).
Iar aceasta e nimic pe lângă finalul care mi-a provocat şocul de la începutul acestei “recenzii”. Julia, prietena lui Quentin, e… violată de un zeu care arată ca o vulpe uriaşă!!! Detaliile sunt atât de îngrozitoare, încât nu m-ar mira să dai cu cartea de toţi pereţii şi să juri că nu vei mai citi ceva de acest autor.
De ce eu n-am făcut-o? Şi de ce i-am dat totuşi 5 stele acestei cărţi?
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI
“Regele magician”, o poveste incredibilă care l-a transformat pe Grossman într-unul din scriitorii mei preferaţi de fantasy
Pentru că între începutul sinistru şi finalul cumplit, se leagă o poveste incredibilă care l-a transformat pe Grossman într-unul din scriitorii mei preferaţi de fantasy. Nici o picătură de sânge vărsată, nici cea mai mică agresiune comisă în “Regele magician” nu sunt gratuite. Grossman croşetează cu atâtea fire narative, încât eşti aproape sigur(ă) că va scăpa unul pe drum. Dar nu! În final, toate se strâng în aceeaşi ţesătură magică, care leagă, dezleagă şi explică fiecare acţiune a personajelor principale.
Care personaje principale sunt… două (spre deosebire de “Magicienii”, unde totul se învârtea în jurul etern nefericitului Quentin, absolvent al colegiului secret de magie Brakebills). Bine, el e la fel de nefericit în continuare… Imaginează-ţi că dă vrabia din mână, adică viaţa liniştită şi plină de lux ca rege în Fillory, pe cioara de pe gard care e o ipotetică aventură care i-ar putea aduce titlul de “erou” la care jinduieşte tot timpul. Numai că de data aceasta, Grossman îl pune pe Quentin faţă în faţă cu aventurile prin care trece Julia, de care a fost îndrăgostit în adolescenţă. Fata e prezentă şi în primul volum, dar, spre marea mea ruşine, eu nu am menţionat-o în “recenzie”, atât de razantă mi s-a părut apariţia ei. Ah, dacă aş fi ştiut…
Julia ajunge în undergroundul lumii magice
Julia a fost, la rândul său, aleasă să dea examen la aceeaşi şcoală de magie ca şi Quentin, numai că spre deosebire de băiat, ea e respinsă. Şi nu va putea să treacă niciodată peste asta! Decisă să înveţe magie de capul ei, Julia ajunge în undergroundul acestei lumi, plină de rataţi şi de ciudaţi, dar unde dai câteodată şi peste perle. Iar ea este una dintre ele… Pentru că din adolescenta frustrată că a ratat un examen, Julia devine una dintre cele mai puternice magiciene ale acestei cărţi, cu mult peste nivelul lui Quentin.
(Ce spui? “Magician” nu are formă de feminin? Ei, poftim, în “recenzia” asta are!)
Capitolele care conţin povestea formării şi transformării ei sunt inserate printre cele în care Quentin pleacă în căutarea aventurii visate şi zău ca-ţi vine să-l iei la palme când vezi cum se sclifoseşte pentru toate prostiile, când cea care are CU ADEVĂRAT probleme e Julia!
E drept, Grossman pare că a băut apă după George R.R. Martin şi până nu-şi vede personajele principale la pământ nu se lasă. Aşa că finalul cărţii, atât de crâncen pentru Julia, îi aduce şi lui Quentin o pedeapsă cumplită, în detaliile căreia nu mai intru însă că deja văd cum ai pregătit roşiile cu care să arunci în mine pentru cât de mult ţi-am dezvăluit din carte. Îţi spun doar că pentru prima oară chiar mi-a fost milă de Quentin…
Regele magician” are un capitol întreg la limita dintre magie şi… filozofie
În plus, Grossman, aşa cum a procedat şi în primul volum, pare decis să meargă cu romanul său magic în nişte direcţii cu totul neobişnuite pentru acest gen. Şi dacă scenele violente nu te-au convins până acum, în “Regele magician” el scrie un capitol întreg la limita dintre magie şi… filozofie, dacă îmi permiţi asocierea, vorbind despre metamagie, despre locul originar al tuturor vrăjilor, punându-şi întrebarea de unde vin ele, cine le creează şi le controlează cu adevărat (magicienii fiind, în opinia lui, nişte simpli executanţi) şi, mai ales, ce s-ar întâmpla dacă într-o zi această Fiinţă colosală s-ar supăra şi ar vrea să-şi ia jucăriile înapoi şi să plece. Pentru că aceasta este miza aventurii pe care o trăiesc Quentin şi prietenii săi!
Magicienii sunt astfel implicaţi într-un război pe viaţă şi pe moarte (şi moartea e din aceea adevărată, totală, umană, nu genul “fals” pe care îl mai întâlneşti în unele fantasy-uri), pentru a opri… magia să dispară definitiv. Însă dacă te aştepţi ca Grossman să creeze nişte scene de bătălie sângeroase te înşeli amarnic. Din nou! Căci el păstrează detaliile oribile pentru viaţa de zi cu zi, ca să zic aşa (şi ţi le aruncă în faţă când nu te aştepţi, este aproape malefic în măiestria cu care te ia prin surprindere), în schimb când e vorba de o luptă cinstită, face un mişto teribil pe seama clişeelor.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI
Cum face Grossman mişto pe seama clişeelor
- Ca să-şi asigure şansele de reuşită într-o confruntare, Quentin se gândeşte să atace un castel pe cale aeriană. Numai că vraja zborului e una extrem de solicitantă pentru un magician… “Pe de altă parte, ar fi câştigat puncte pentru stil. Nimic nu te făcea să te simţi ca un vrăjitor decât să te înalţi în aer din propria ta inerţie. Uraaa, labagiilor!” (te rog, fără fandoseli, am stabilit încă de la cealaltă “recenzie” că Grossman nu e pentru pudici).
- Quentin începe să zboare: “În ultima clipă a ridicat un genunchi, aşa cum fac supereroii în benzile desenate” Despre ce vorbim?!!!!!
- “Atacatorul şi victima s-au privit, gâfâind la unison. Liniştea din jur era bizară: luptele adevărate nu aveau muzică de fundal”.
În fine, ai prins ideea…
Mă opresc aici, cu regretul că volumul n-a avut 1000 de pagini, ci “doar” 500. Aştept ultimul roman din trilogie cu nerăbdare şi… cu groază. Dacă în primul volum Bestia ronţăie mâinile unuia din prietenii lui Quentin, iar în al doilea ai aflat deja ce orori sunt, mă întreb ce mai poate scoate la iveală latura întunecată a lui Lev Grossman.
P.S. A, da! Ce e cu ceasurile din poza făcută de noi? Ei bine, pentru că Oliver mi-a reproşat că recenzia mea a întrecut orice record de lungime (uffff!) va trebui să mă crezi pe cuvânt când îţi spun că nu sunt alese întâmplător! Sau, si mai bine, convinge-te citind cartea!
Ce-am scris când am început să citesc “Regele magician”
Acum, după “aventura” cu romanul lui Bogdan Hrib, “Ultima fotografie”, să revenim la ale noastre 🙂 . Şi pentru că mi-au rămas pe creier piticii Dianei (ceea ce a creat acolo o adevarată aglomeraţie, piticii personali fiind extrem de iritaţi de invazia străinilor), m-am apucat de… “Regele magician”.
Este vorba de al doilea volum al trilogiei semnate de Lev Grossman şi, dacă îţi aminteşti, prima carte mi-a plăcut atât de mult încât în noaptea în care am terminat-o m-am şi apucat s-o recitesc.
Şi am un sentiment că nici acest titlu nu mă va dezamăgi… Nu de alta, dar chiar în primul capitol… Dar, nu!, o să vă povestesc totul la “recenzie” 🙂 . (“Eşti îngrozitoare!”, exclamă de obicei Maria, colega de blog, când mai fac d’astea…)
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI
