Un fel de justiţie magică a făcut în aşa fel încât să citesc aiureala de “Harry Potter şi copilul blestemat” în timp ce pe noptieră mă aştepta, plin de reproş după ce-l părăsisem brusc (femeie, na!), “Tărâmul magicianului”.

Un fel de justiţie magică a făcut în aşa fel încât să citesc aiureala de “Harry Potter şi copilul blestemat” în timp ce pe noptieră mă aştepta, plin de reproş după ce-l părăsisem brusc (femeie, na!), “Tărâmul magicianului”.
Ceeeeeee?!!!! Ce-a fost astaaaaa?!!!
Îmi cer scuze pentru acest derapaj, dar sunt în stare de şoc. Nici n-am terminat cartea, darămite să mă apuc de “recenzie”, însa una din scenele finale m-a dat total peste cap. Aşa ceva eu NU AM ÎNTÂLNIT ÎN NICI O CARTE “MAGICĂ” şi, vorba aceea, nu poţi să zici că sunt străină de subiect.
Vrăji în limba română sunt… practicate cu mai multă sau mai puțină dezinvoltură în serialul “Magicienii” 🙂 !
“Magicienii” de Lev Grossman: “Quentin a făcut un truc. Nimeni nu a băgat de seamă.” (exact aşa începe romanul)
“Quentin a descoperit că magia nu era deloc ceva romantic. Era sinistră, repetitivă şi înşelătoare”.
Aceste două citate fiind redate, ne putem potoli, vă rog, cu toate comparaţiile dintre “Magicienii” lui Lev Grossman şi Harry Potter, Cronicile din Narnia sau mai ştiu eu ce alte creaţii de gen?!