Când vine vorba de definițiile cuvintelor, sfatul doamnei profesoare este să ne întoarcem la dicţionare şi la specialişti de fiecare dată când avem o nedumerire.


Când vine vorba de definițiile cuvintelor, sfatul doamnei profesoare este să ne întoarcem la dicţionare şi la specialişti de fiecare dată când avem o nedumerire.

„Bogdaproste” auzi mereu când dai de pomană. Dar te-ai întrebat vreodată ce înseamnă şi de unde vine acest cuvânt?

UPDATE. Cine ar fi crezut că ştirea noastră despre expresia „Hai sictir!” va naşte aşa o dezbatere?! Şi totuşi, s-a întâmplat! Şi în interiorul echipei anaarecarti.ro, şi printre cititori, având în vedere mesajele primite de la voi.

Trăznet sau trăsnet? Am apelat la doamna profesoară pentru a ne lămuri cum este corect.

Bac-ul sau bacul – cum este corect?

“Care” sau “pe care”? Da, ştiu, s-au scris tone de indicaţii pe acest subiect. Cu toate acestea, mulţi continuă, cu o nonşalanţă incredibilă, să-l uite pe bietul… “pe”. Aşa că încercăm şi noi să lămurim problema cu ajutorul doamnei profesoare…

După succesul uriaş înregistrat cu “dna/d-na”, doamna 🙂 profesoară revine azi cu o noua lecţie. De data aceasta, vorbim despre cuvinte extrem de asemănătoare (practic, doar o simplă terminaţie le diferențiază), dar având sensuri profund diferite.

Dna sau d-na? Uneori când vrei să fii politicos/politicoasă în scris rişti să strici totul din cauza… unei liniuţe 🙂 . Am văzut în ultima vreme toate variantele posibile: dna/d-na, dv/dvs; dlui/d-lui, de ne-a luat ameţeala.

Verbe care nu suportă decât anumite timpuri şi moduri – te-ai lovit de ele sigur, sigur. Asta e: ca orice domeniu, gramatica are propriile „fiţoase” 🙂 !

Nu fă asta sau Nu face asta – sunt convinsă că ai auzit ambele variante. De aceeaşi problemă te-ai lovit cu “a zice”: “nu zi/nu zice”! Până la urmă, cum e corect?

Emigrant, imigrant – ai putea crede că sunt sinonime perfecte, dacă asculţi, indiferent la ce televiziune, ştirile despre refugiaţi.

Când eram mici, fratele meu avea obiceiul sadic de a mă alerga prin casă întrebându-mă: “Vrei să-ţi spun care e cel mai lung cuvânt din limba română şi ce înseamnă?”. Eu ţipam ca din gură de şarpe pentru că mi-era groază de doctori, iar definiţia cuvântului respectiv care era un termen medical implica verbul “a goli”, substantivul “sange” şi alte chestiuni la fel de… cutremurătoare.

Maxim sau maximum, minim sau minimum. Da, ştiu, pe toţi ne enervează acel “maximum”! Sau “minimum”! Dar, până la urmă, cum e corect?

Fi – fii – fiii! Fi…r-ar să fie de i! Unul, doi, trei – când îi punem? Care sunt regulile? Doamna profesoară ne scoate din încurcătură. Cu explicaţiile şi exemplele de rigoare şi pentru verbul “a fi”, şi pentru substantivul “fiu”.
