Fi – fii – fiii! Fi…r-ar să fie de i! Unul, doi, trei – când îi punem? Care sunt regulile? Doamna profesoară ne scoate din încurcătură. Cu explicaţiile şi exemplele de rigoare şi pentru verbul “a fi”, şi pentru substantivul “fiu”.
fi – fii
Verbul fi (a ~) are cele mai multe forme scrise cu un i:
– a fi (la modul nepersonal infinitiv);
– voi fi, vei fi, va fi, vom fi, veți fi, vor fi (la viitor, întrucât acest timp are în structură infinitivul verbului de conjugat, care este fi);
– să fi fost (toate persoanele conjunctivului perfect, acest timp având în alcătuire forma fi);
– aș fi, ai fi, ar fi, am fi, ați fi, ar fi (toate persoanele condiționalului-opativ prezent, care și el are în alcătuire infinitivul verbului de conjugat: fi);
– aș fi fost, ai fi fost, ar fi fost, am fi fost, ați fi fost, ar fi fost (toate persoanele condiționalului-opativ perfect, și el alcătuit cu forma fi);
– nu fi (persoana a II-a singular a imperativului, forma negativă, alcătuită din adverbul nu și din infinitivul verbului, care este fi): Nu fi atât de intransigent!
Are însă și forme cu ii:
– să fii (persoana a II-a singular a conjunctivului prezent): Mi-aș dori ca măcar tu să fii prezentă.
– fii (persoana a II-a singular a imperativului, forma afirmativă): Fii atentă, te rog!
fiu – fii – fiii
Substantivul fiu (ca toate substantivele masculine care la singular au iu la finală) se scrie la plural nearticulat cu doi i, iar la forma articulată cu trei i:
fiu – substantiv masculin, plural fii (niște fii), articulat hotărât fiii (fiii aceia) (fi-ii)
Tot cu ii apare și în sintagma fii-miu (-tu, -su), în care substantivul este urmat de adjectiv pronominal posesiv (dar în limbaj popular, familiar).