Carte pentru copii, fantasy și istorie. Cu ultimul colet primit de la Editura Trei, se pare că am tot ce îmi trebuie ca să acopăr o mare parte din domeniile mele de interes literar. Și da… cărțile pentru copii au devenit un domeniu de MARE interes!
ʺBrățările doliuluiʺ de Brandon Sanderson
Iată o carte pe care nu mai speram să o mai văd! Priviți fotografia de mai jos și sunt sigur că nu există nicio urmă de îndoială legată de faptul că trebuia să o am. ʺBrățările doliuluiʺ face parte din minunata serie ʺNăscuți din ceațăʺ, din care au apărut în limba română cinci romane.
Primele trei (ʺUltimul imperiuʺ, ʺFântâna înălțăriiʺ și ʺEroul Evurilorʺ) le-am citit și recenzat AICI, AICI și AICI. Un mic spoiler: toate sunt de cinci stele!!! Restul cărților (ʺAliați în slujba dreptățiiʺ și ʺUmbra sineluiʺ) au rămas în stand by… deoarece:
1) schimbarea radicală făcută de Sanderson în aceste noi romane a fost prea… radicală. Lumea dintr-un fantasy medieval a devenit un western steampunk fantasy și nu am fost pregătit pentru aşa ceva.
2) când e vorba de citit serii literare trebuie să am fie toate cărțile, fie cel puțin trei volume. Așa că am decis să aștept să apară și restul cărților.
Acum s-au adunat trei, deci… nu mai am nici o scuză! Trebuie să-mi fac curaj și să le citesc!
Editura o prezintă astfel (și sună foarte bine!!!):
La trei secole după evenimentele din primele romane ale seriei Născuţi din ceaţă, civilizaţia pe Scadrial a devenit una modernă, are căi ferate pentru a suplimenta transportul pe canale, se bucură de iluminat public electric și de primii zgârie-nori îmbrăcaţi în oţel avântându-se către cer.
Brăţările Doliului sunt metalminţi mitice deţinute de Lordul Legiuitor și se zvonește că oricine le poartă deţine puterile pe care le avea acesta. Dar existenţa lor e pusă la îndoială.
Un cercetător kandra s-a întors la Elendel cu niște imagini care par să înfăţișeze Brăţările, precum și niște scrieri într-o limbă pe care nimeni n-o înţelege.
Waxillium Ladrian e recrutat să călătorească în sud, în orașul New Seran, ca să înceapă o investigaţie. Pe drum, descoperă indicii despre adevăratele scopuri ale unchiului său Edwarn și despre organizaţia misterioasă cunoscută drept Set.
„Născuţi din ceaţă este o saga pe care Sanderson a construit-o cu o pricepere ieșită din comun. Lumea reală se împletește cu cea a magiei într-un mod firesc și surprinzător totodată.” – SFF World
Brandon Sanderson (n. 1975) a obţinut masteratul în scriere creativă la Universitatea Brigham Young, pe când făcea parte din redacţia Leading Edge, revista semiprofesionistă de ficţiune speculativă a universităţii. A debutat în 2005 cu romanul Elantris.
După moartea lui Robert Jordan, Sanderson a fost ales să scrie volumul final din seria Roata timpului. Este laureat al premiilor David Gemmel Legend (2011 și 2015) pentru roman fantasy și Hugo (2013) pentru nuvela Sufletul împăratului (apărută în limba română în anul 2015). Romanul Aliaţi în slujba dreptăţii este laureatul din 2013 al Premiului Imaginales.
La Editura Trei au apărut primele cinci volume ale seriei Născuţi din ceaţă: Ultimul Imperiu, Fântâna Înălţării, Eroul Evurilor, Aliaţi în slujba dreptăţii și Umbra sinelui.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
ʺUnde se aflau cele șapte minuni ale lumii anticeʺ de Yona Zeldis McDonough
Când am văzut această carte, am fost teleportat instantaneu în copilărie. Atunci citeam tot ce conținea o referință legată de Cele șapte minuni ale lumii antice. Nu îmi mai aduc aminte cum și de ce a apărut pasiunea pentru lumea antică, dar se pare că încă mai există. Deja am răsfoit-o puțin și este perfectă: text relaxat, desene și hărți… tot ce are nevoie copilul din mine pentru a fi fericit.
Editura o prezintă astfel:
Explorează cele mai uimitoare minuni ale lumii antice!
HARTĂ INCLUSĂ!
Care dintre următoarele afirmații sunt adevărate:
• Grădinile suspendate ale Babilonului aveau nevoie de peste 31 000 de litri de apă în fiecare zi.
• Părul, hainele și sandalele statuii lui Zeus din Olimpia erau lucrate în aur.
• Doar una dintre cele șapte minuni ale lumii antice a rămas în picioare până în zilele noastre.
Toate cele de mai sus!
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Carte pentru copii: „Când afară-i vijelie” de Debi Gliori
Aceasta este o carte pentru piticii mei! O noapte furtunoasă, cu tunete, fulgere și averse supărate, care mi-a speriat piticii de nu știau pe unde să se ascundă, m-a determinat să caut cărți care să prezinte o furtună într-un mod cât mai liniștit și cât de cât atractiv. Așa am găsit această carte. Desenele mari și culorile bine alese m-au convins să o încerc. Acum aștept următoarea furtună!!!
Editura o prezintă astfel:
„Debi Gliori e o adevărată artistă.” Independent
În timp ce o mamă vulpe își duce puiuțul la culcare, îi alină frica de întuneric cu promisiunea că îl va veghea în timp ce doarme, la fel cum fac toate celelalte mămici din întreaga lume.
Ilustrațiile adorabile și rima caldă îi vor ajuta pe cei mici să depășească frica de întuneric chiar și în cele mai furtunoase nopți.
..Să tragem păturica, să-ți dau o sărutare,
copilul meu cel drag, e ora de culcare.