Autor: Stuart Turton
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Crime Scene Press
Anul apariției: 2024
Traducere: Mihnea Arion
Când am citit că la editura Crime Scene Press o să apară un roman intitulat ʺUltima crimă de la sfârșitul lumiiʺ care promite să fie un crime post-apocaliptic, am fost cucerit imediat de idee. Nu știam despre ce este vorba în el, dar îl voiam deoarece, pentru mine, post apocaliptic + crime = LOVE!!! Întotdeauna! Și când am terminat de citit ʺUltima crimă de la sfârșitul lumiiʺ tot LOVE a rămas!
Să începem cu partea post apocaliptică a romanului…
Undeva pe o insulă idilică din apropierea Greciei, ultimii oameni de pe planetă duc o existență liniștită. Ei sunt ultimii deoarece Terra a fost acoperită în întregime de o ceață ciudată, plină de insecte furioase și experte în consumarea rapidă a tot ce este viu. Populația insulei este alcătuită din 125 de persoane: 122 de săteni și trei oameni de știință, două femei și un bărbat, cărora li se spune Bătrânii. Aceștia au peste 100 de ani, dar arată de 50, în condițiile în care ceilalți insulari mor la vârsta de 60 de ani. Pur și simplu, se culcă și a doua zi sunt morți. Fiecare deces este urmat de aducerea în colectivitate a unui copil în vârstă de opt ani. Cum apare? De unde vine? Doar Bătrânii știu…
Nimeni nu știe cum a avut loc Ultima crimă de la sfârșitul lumii
Cu toate acestea, lumea trăiește în armonie și pace. Sătenii fac tot ce pot pentru a-și asigura existența sub conducerea și supravegherea Bătrânilor care decid totul. Inclusiv construirea unei bariere capabile de a ține ceața departe de oameni. Insularii au aceeași rutină în fiecare zi: trezirea, diverse munci, ceva pescuit, ceva agricultură, masa, puțină distracție de seară și culcarea. În afară de ajutorul și sfaturile Bătrânilor, oamenii mai au parte de Abi, o inteligență artificală, care vede, aude și știe tot și care poate discuta cu oricine și oricând, având acces liber la mintea tuturor.
Partea de crime a romanului apare în clipa în care unul dintre Bătrâni, o femeie, este găsită cu capul zdrobit și înjunghiată în piept. Din păcate, niciunul dintre insulari nu își poate aduce aminte ce s-a întâmplat în noaptea crimei, deși cu toții au semne pe corp care indică violență extremă. Motivul este faptul că Abi a șters memoria tuturor celor de pe insulă și astfel se ajunge în situația în care nici măcar criminalul nu își mai amintește că a comis crima. În plus, Abi nu poate sau nu vrea să le spună ce s-a întâmplat. Însă șocul cel mare se produce în clipa în care lumea realizează că moartea savantei a dus la oprirea barierei ce împiedica ceața să ajungă pe insulă. Ceață care începe să apropie…
Ceața amenință să omoare ultimii oameni de pe Terra
Cele care preiau investigația crimei sunt Emory, o femeie care, conform insularilor, nu se pricepe la nimic în afară de a enerva pe toată lumea, deoarece pune mereu cele mai dificile întrebări și nu are nicio jenă de a trage la răspundere pe oricine, și fiica acesteia, Clara, una dintre ucenicele Bătrânilor. Faptul că Emory este pasionată de Sherlock Holmes și de romanele cu crime este un bonus nesperat pentru insulari. Cele două au la dispoziție 50 de ore ca să găsească ucigașul și să repornească bariera înainte ca ceața să omoare ultimii oameni de pe Terra. Ca în orice roman crime care se respectă, investigația care urmează scoate la iveală secrete întunecate, dușmănii de moarte și ajunge la concluzii șocante.
Cartea este un cocktail delicios cu cele mai bune ingredientele posibile. Stuart Turton are un talent deosebit de a prezenta modul în care realitățile unei lumi post apocaliptice se îmbină cu suspansul investigației criminalistice de modă veche sau cum elementele cyberpunk ale viitorului se împletesc cu viața de zi cu zi a unor oameni lipsiți de orice tehnologie avansată. În același timp, Turton reușește să includă în poveste și niște teme destul de problematice, precum justificarea comiterii unei crime, prezentarea experimentelor pe oameni ca fiind ceva benefic și controlarea oamenilor de către o inteligență artificială.
Am început să simt că există ceva întunecat…
Lectura este ușoară și rapidă deoarece suspansul poveștii te face să dai pagină după pagină ca să afli cine este ucigașul. Pe care nu l-am bănuit deoarece sunt prea multe răsturnări de situație și prea mulți suspecți. De fiecare dată când credeam că l-am găsit, Emory zicea ʺNeeeeee! Nu e el!ʺ. Ce mai… a fost o super surpriză! Iar faptul că din când în când capitolele încep cu ʺ107 ore până la dispariția omeniriiʺ, apoi ʺ74 de ore…ʺ, ʺ50 de ore…ʺ, ʺ23 de ore…ʺ creează un sentiment de urgență, de pericol care mi-a plăcut foarte mult.
Cartea are o atmosferă foarte interesantă. Dacă inițial totul părea perfect (pe cât de perfect poate să se desfășoare viața într-o societate post-apocaliptică), pe măsură ce citeam am început să simt că există ceva întunecat, ceva care nu este la locul lui, ceva terifiant. Iar presupunerile mele au fost de-a dreptul umilite atunci când am aflat… ce am aflat…
Singura problemă pe care am avut-o cu această carte este faptul că toată povestea este redată la persoana a treia în timp ce intervențiile inteligenței artificiale sunt la persoana întâi. Iar când mă întâlneam cu această situație în mijlocul unui dialog între mai multe persoane, parcă rupea ritmul lecturii. Înțeleg de ce Turton a apelat la acest artificiu, dar a durat ceva până m-am obișnuit cât de cât cu el. Și sper să nu mă întâlnesc cu el!
Cum a ajuns Stuart Turton să scrie Ultima crimă de la sfârșitul lumii
La sfârșitul cărții, Stuart Turton recunoaște că inițial a scris altceva, dar s-a răzgândit și a distrus această primă variantă și apoi a reînceput munca la ce urma să devină ʺUltima crimă de la sfârșitul lumiiʺ. Recunosc că sunt curios să aflu despre ce era vorba în manuscrisul distrus, dar rezultatul final este excelent. Nu cred că putea să iasă ceva mai bun decât ce avem acum pus pe hârtie!
P.S.: O întrebare pentru editura Crime Scene Press: de ce s-a renunțat la harta insulei? Dacă o carte are o hartă în versiunea originală, de ce să nu aibă și în versiunea în limba română? Și oricine știe că toate romanele care încep cu o hartă sunt excelente!!! …Bine, bine, bine! Regula aceasta am inventat-o eu acum, dar de ce s-a renunțat la hartă?! Uite ce bine arată!!!
Cum ne poți susține
! IMPORTANT ! Dacă dorești să susții mica echipă de la anaarecarti.ro, cumpără cărțile care te interesează prin intermediul blogului nostru. Vei găsi în articolele noastre linkuri către diferite librării online.
Dacă o faci, pe tine nu te costă nimic în plus. Însă mie și lui Oliver gestul tău de gentilețe ne aduce un mic comision care ne ajută să facem mai departe lucrul la care ne pricepem cel mai bine – să-ți vorbim despre cărți. Dar, mai ales, ne aduce bucuria de a vedea că, deși ne desparte un ecran, ești alături de noi și ne înțelegi și apreciezi eforturile noastre de zi cu zi de a rămâne cel mai patimaș blog de carte din România. Și, desigur, blogul tau preferat 🥰❤!
