De fiecare dată când caut să citesc un thriller, mă simt pierdut în fața multitudinii de romane nordice și englezești.

De fiecare dată când caut să citesc un thriller, mă simt pierdut în fața multitudinii de romane nordice și englezești.
“Eu, juriul” de Mickey Spillane este genul acela de carte care nu se mai scrie în ziua de astăzi. De fapt, având în vedere direcția în care se îndreaptă omenirea, nici nu cred că se va mai scrie vreodată. Este prea directă, prea misogină, prea sexistă, prea indiferentă la reacțiile și sensibilitățile celor care o citesc. Ce mai… Este o carte care exprimă exact ce a vrut autorul și nu îngrădirile, cenzura și prejudecățile societății!
“Dans la abator” este o carte pe care vrei să o citești într-un weekend? Da! Și poate încă o zi, luni, în metroul care te duce la serviciu. Dar este o carte perfectă pentru un weekend? Nu! Este prea întunecată și lipsită de orice rază de speranță pentru umanitate. De ce zic asta? Ei bine…