Autor: Jeanette Winterson
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Humanitas
Anul apariției: 2017
Traducere: Vali Florescu
“Zile de Crăciun” de Jeanette Winterson este recenzia noastră de sezon pentru Sărbătorile 2021 🙂 !
Căci, dacă te numeri printre prietenii mai vechi ai blogului nostru, atunci ştii că ne-am creat deja nişte tabieturi. Unele se referă la Sărbătorile de iarnă. Pe care nu le lăsăm să treacă fără să ridicăm deja celebrul brad de cărţi şi fără să vorbim despre un titlu (sau mai multe) care să aibă legătură cu Crăciunul. Sau cu zăpada. Sau cu magia acestor zile. Sau cu toate acestea la un loc.
Zile de Crăciun – de ce am aşteptat atâta timp până s-o citesc?
Însă volumul “Zile de Crăciun” de Jeanette Winterson aşteaptă de câţiva ani pe raftul cărţilor necitite. Şi aceasta deoarece, aşa cum te-am mai avertizat AICI şi AICI, Jeanette Winterson este o scriitoare de care… trebuie să ai chef!
Şocantă, îndrăzneaţă, originală, lesbiană în viaţa de zi cu zi, autoarea aceasta nu încearcă să pară o altă persoană când se aşterne la scris. Prin urmare, fie ai chef de teme neobişnuite, flic-flacuri semantice şi poveşti de dragoste între persoane de acelaşi sex, fie pui frumuşel cartea la loc în raft şi scoţi ceva mai clasic (te poţi inspira chiar de pe blogul nostru, suntem plini de sugestii cuminţi şi… mai puţin cuminţi 🙂 ).
La prima vedere, “Zile de Crăciun” se anunţă o carte foarte ordonată, ba chiar de-a dreptul simetrică: 12 povestiri şi 12 reţete pentru 12 zile de sărbătoare, ceea ce nu poate fi decât un motiv de încântare pentru OCD-ul meu latent, nu? Dar… eu şi Jeannete ne cunoaştem deja de două romane, prin urmare eram mai mult decât pregătită ca totul să fie pe dos.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI
În Zile de Crăciun, totul e pe dos 🙂
Şi aşa a fost.
Căci zilele sunt mai mult… nopţi, Crăciunul aduce mai degrabă a Halloween (atât de multe spirite şi stafii bântuie prin povestirile din acest volum), iar Sărbătorile nu vin neapărat cu râsete, cadouri şi revederi, ci mai degrabă cu lacrimi, reflecţii şi despărţiri. Plus că nici reţetele acelea nu sunt chiar cele mai tradiţionale din lume (bine, atât cât pot eu să deduc cu “vasta mea” experienţă de tipul “de-unde-se-porneşte-cuptorul-ăsta?!!!”).
Prin urmare, cartea mi-a plăcut la nebunie 🙂 !!!
Cele 12 poveşti sunt extrem de diferite – şi din punct de vedere al subiectului, şi din punct de vedere stilistic –, de am avut la un moment dat impresia că ţin în mâini un volum colectiv, care a adunat creaţii tematice ale mai multor scriitori. Deşi destul de inegale (firesc de altfel, având în vedere că Jeanette Winterson mărturiseşte că le-a scris în perioade şi… dispoziţii diferite), istoriile sunt absolut fermecătoare, mai ales că imaginaţia scriitoarei bate câmpii într-un stil de-a dreptul gotic 🙂 – şi îmi cunoşti deja slăbiciunea!
De ce te sfătuiesc să nu sari peste prefaţa volumului Zile de Crăciun?
Dar până să facem slalom prin povestiri, aş vrea să mă opresc puţin asupra introducerii. Căci poate ai obiceiul să nu o citeşti. Sau poate o citeşti la final (cum mi se mai întâmplă mie, că mi-e tare frică de spoilere!). Dar, indiferent din ce tabără faci parte, te sfătuiesc cu toată inima să nu sari peste “Anotimpul Crăciunului”, aşa cum e intitulat cuvântul înainte al acestei cărţi.
Nu doar pentru că mie mi s-a părut GENIAL! Nu doar pentru că va aşeza Crăciunul într-o perspectivă cu totul originală şi vei afla informaţii preţioase despre istoria acestei sărbători! Dar poate fi chiar un test: dacă îţi place introducerea, atunci nu vei da cu cartea de toţi pereţii! Dacă nu e pe gustul tău, atunci de ce să-ţi mai pierzi timpul cu restul volumului?
Care au fost povestirile care mie mi-au plăcut cel mai mult
“Mama de zăpadă”. Demodat de emoţionantă, este genul acela de povestire pe care o citeşti cu un nod în gât pentru că se poate sfârşi foarte foarte trist. Căci ce se va întâmpla cu Mama de Zăpada, singura care-i oferă puţină alinare unei fetiţe singure şi înfrigurate, atunci când vine primăvara?! Se topeşte şi… moare?!!!! Prin urmare, ca orice cititor care se respectă şi care se trezeşte vorbind prin casă cu autorul, am trecut la ameninţări: “Jeanette, dacă păţeşte ceva Mama de Zăpadă, adio, zbori din biblioteca mea!”. N-a păţit, deci cred că atitudinea mea războinică funcţionează 🙂 .
“Crăciun întunecat”. Eu întotdeauna am spus că dacă tot te decizi să scrii o poveste cu fantome, atunci fă-o în stil mare: castele lugubre, nopţi şuierătoare, zgomote înfricoşătoare, o mamă şi un copil care să apară şi dispară. Căci, din punctul meu de vedere, mai înfricoşător ca o stafie este doar… o stafie de copil. Şi Jeanette a mea nu doar că se achită perfect de sarcină. Dar finalul este ABSOLUT SUPERB, iar mama şi copilul… ah!!!! Frânăăăăăăăăăă!!!!!! Pfffff!!! La timp m-am oprit!!! 🙂
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI
“Jane Eyre”, în varianta horror
“Vâscul miresei”. Cu riscul să mă trezesc cu un drept la replică din partea lui Jeanette Winterson (aş vrea eu 🙂 !!!), trebuie să-ţi mărturisesc că pe mine povestirea m-a dus cu gândul la “Jane Eyre”, dar varianta horror: ce s-ar fi întâmplat dacă Mr. Rochester ar fi fost nebun cu adevărat, soţia nebună din pod ar fi fost moartă neapărat şi nici Jane Eyre nu s-ar fi simţit prea bine… Îţi spun, DE NERATAT!
“Pocnitoarea de Crăciun”. Lasă că povestea îl are în centru pe căţelul Magic (chiar aşa îl cheamă!). Lasă că am stat cu inima cât un purice să nu devină un căţel… zburător, când el tot ce-şi dorea era să fie un patruped obişnuit. Dar, după ultimul cuvânt al poveştii, am zburat (că tot vorbeam… 🙂 ) direct în curte şi am luat-o pe Leia la mângâiat… şi ne-am alergat… şi ne-am jucat… Să aud eu că există vreun stăpân de căţel pe lumea asta care, după ce a citit “Pocnitoarea de Crăciun”, nu a simţit că-l deranjează ceva la colţul ochiului stâng. Sau drept. Sau la ambii…
Naşterea lui Iisus prin ochii… măgăruşului
“Leul, unicornul şi cu mine”. Este povestirea mea preferată din tot volumul pentru că descrie scena Naşterii lui Iisus prin ochii… măgăruşului care a dus-o în spate pe Fecioara Maria, însărcinată, până la Bethleem. Îţi spun sincer că în momentul în care am înţeles ce citesc am început să chicotesc de încântare!
Iar măgăruşul nu are doar un spirit de observaţie foarte ascuţit. Ci şi foarte mult umor. Plus un simţ al povestirii remarcabil. Ca să nu mai vorbim de nasul lui… auriu! Pentru că, ce să vezi?, în bucuria şi zăpăceala venirii pe lume a Mântuitorului, un înger l-a atins pe măgăruş cu talpa pe nas atunci când s-a înălţat la cer. Şi astfel, “nasul meu se făcuse la fel de auriu precum trompeta ce vesteşte o altă lume”. SUPERB!
Cea mai posomorâtă parte a cărţii
Poate cea mai posomorâtă parte a cărţii este postfaţa. Capitolul, intitulat “Urări de sezon din partea autoarei”, este plin de detalii autobiografice care te vor ajuta să înţelegi de ce autoarea aceasta atât de surprinzătoare a scris nişte poveşti de Crăciun de-a dreptul cutremurătoare (şi, din punctul meu de vedere, strict interzise copiilor!).
Pe când era doar o fetiţă, Jeanette a fost adoptată de o familie de evanghelişti penticostali din nordul Marii Britanii. Copilăria ei a stat sub semnul rigorii religioase, a programului strict de îndatoriri bisericeşti şi casnice.
Trăiam în Vremea Apocalipsei şi aşteptam Judecata de Apoi.
Aşa descrie azi autoarea atmosfera din casa părintească
Când a crescut şi le-a mărturisit părinţilor adoptivi că s-a îndrăgostit de… o fată, aceştia au alungat-o:
Într-o casă atât de religioasă ca a noastră, aş fi putut la fel de bine să mă mărit cu o capră.
Jeanette Winterson
Paradoxal, în ciuda acestor amintiri teribile, Jeanette Winterson iubeşte Crăciunul. O simţi în fiecare rând al povestirilor sale. Este firul roşu care luminează în toată cartea şi pe care aluneci de la o poveste la alta. Şi aceasta, pentru că, la maturitate, tot de Crăciun, a găsit în inima ei puterea să-şi înţeleagă propriul trecut şi să se împace cu el. Şi cu proprii părinţi.
Pentru că aceasta este magia Crăciunului…
