Autor: Eshkol Nevo
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Humanitas
Anul apariției: 2017
Traducere: Ioana Petridean
M-a intrigat de la bun început faptul că Eshkol Nevo este văzut drept “cea mai importantă voce a noii generații de scriitori israelieni”. Nu sunt convinsă că e chiar așa (nu sunt nici vreo expertă, ca să mă pot pronunța fără teama de a greși), însă pot să spun că prima întâlnire cu el a fost foarte reușită. Am fost tentată să-i acord, prin comparație cu alte cărți citite, 4 stele, dar… la naiba! Chiar mi-a plăcut și având în vedere că emoțiile și trăirile cu care te plesnește aproape te fac să te simți bipolar, le merită pe toate 5!
Cele trei povești (nu povestioare, atenție, nu te vei simți frustrat că ți s-a servit literatură în porții mici!) sunt, de fapt, confesiunile a trei vecini de bloc. Acest mic artificiu găsit de scriitor pentru a grupa dramele personajelor sale sub titlul “Trei etaje” rămâne atât, un artificiu. Interacțiunea lor nu e forțată, întâlnirile lor aproape nu există, mențiunile unora despre ceilalți… clipești și le-ai ratat. Cu o mică excepție, când în cea de-a treia poveste aproaaaaape afli deznodământului celei dintâi. Mi-a plăcut firescul acestui fapt, cum mi-a plăcut – și m-a amuzat – să descopăr o mențiune ingenios plasată a preferatului meu (și aproape pariez că și al lui Nevo), Jonathan Safran Foer…
Trei etaje – un carusel de emoții în care te urci de cum deschizi cartea
Și-acum… să intrăm în poveste. Sau în povești. Sau în caruselul de emoții în care te urci de cum deschizi cartea, iar prima care te lovește e..
FURIA. Jur că dacă Arnon, primul “vecin” din blocul lui Nevo, ar exista cu adevărat și ar sta în fața mea, l-aș lovi! Arnon are o nevastă frumoasă și două fete, Ofri, de zece ani, și Yaeli. Pe Ofri, o copilă inteligentă, dar retrasă și mai matură decât cei de vârsta ei, o lasă uneori în grijă unui cuplu în vârstă care stă pe același palier, Rut și Herman. Doi pensionari pâinea lui Dumnezeu, care acceptă să fie bone pe bani puțini și adeseori gratis, prea jenați să le atragă atenția lui Arnon și lui Ayelet că nu i-au plătit.
Cartea poate fi cumpărată de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI (ebook), de AICI (pdf), de AICI (epub)
Herman se prăbușește în el însuși, măcinat de o boală degenerativă care-i fură amintirile și rațiunea. Nu poate avea grijă singur de un copil – de vreme ce (re)devine el însuși un copil – și totuși, Arnon i-o plasează pe Ofri. Și așa începe coșmarul. Pentru că bătrânul și copila ies la plimbare și… dispar și gândurile care le umblă prin cap părinților sunt din cele mai negre. Iar felul în care-i găsesc, câteva ore mai târziu, îl fac pe Arnon să creadă că e posibil că bunicul de împrumut să-i fi abuzat fetița…
Și totuși, ăsta să fie adevărul? Sau mintea lui Arnon e întunecată de furie și… somnul rațiunii lui naște monștri? Am încercat să mă pun în pielea unui părinte, dar nici așa nu am reușit să fiu de partea sa. În schimb, m-a încercat un sentiment aproape copleșitor de MILĂ pentru Herman, căruia intervenția violentă a lui Arnon îi grăbește sfârșitul.
Când am trecut la Hani, vecina de la doi, care-i înșiră problemele, într-o scrisoare, prietenei sale înstrăinate, Neta, m-a încercat REVOLTA. Pentru că dincolo de situația reală, dificilă a mamei sale internate“la nebuni” și posibilitatea terifiantă ca boala să fie ereditară, restul problemelor mi s-au părut atât de…artificiale.
Cartea poate fi cumpărată de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI (ebook), de AICI (pdf), de AICI (epub)
Hani a vrut copii și i-a făcut. A vrut să renunțe la serviciu ca să-i crească și a făcut-o. A vrut să-și deschidă propria firmă, dar n-a mai găsit rezerve de voință. Și așa a apărut frustrarea. Și tristețea. Și depresia. Și vinovatul pentru toate astea: soțul. Care, ce să vezi?, nu stă acasă s-o mângâie și s-o alinte, s-o facă să nu se mai simtă singură, pentru că… trebuie să muncească, să producă suficienți bani cât să susțină toată familia. Pe bune???
Eu știu așa: trebuie să-ți asumi ce faci. O fi drama lui Hani drama multor femei, dar câtă vreme te-ai aruncat în asta cu capul înainte și cu zâmbetul pe buze, live with it! Sau fă ceva să schimbi lucrurile, fără să cauți vinovați pentru nefericirea pe care ți-ai clădit-o singură. Altfel, lași doar impresia că-ți place să pozezi în victimă. În povestea asta, aproape că mi-a fost milă de soț…
La ultimul etaj al blocului cu drame am găsit-o pe Debora, o judecătoare ieșită la pensie, rămasă singură după moartea soțului ei, și el judecător. Regulile stricte, modul de a gândi la rece, echidistanța – toate s-au stins ori s-au estompat odată cu dispariția lui Michael. Debora se vede acum… liberă să gândească altfel, să acționeze altfel, chiar să fie irațională uneori, dacă așa simte nevoia, pentru că nu mai trebuie să explice totul și să argumenteze…
Cartea poate fi cumpărată de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI (ebook), de AICI (pdf), de AICI (epub)
Debora te ÎNDUIOȘEAZĂ. Caută cu disperare să fie utilă, așa că se alătură tinerilor protestatari de pe străzile Tel Avivului. Caută companie, căldură, parteneri de dialog, orice care să-i dea o noimă și să-i arate încotro s-o apuce. Și-l caută pe Adar, fiul ei înstrăinat, copilul-problemă care a ajuns după gratii după ce a lovit mortal cu mașina o femeie gravidă…
Adar, un băiat de care nu știi dacă să-ți fie… MILĂ? A fost crescut cu duritate de părinții lui, mai ales de tată, iar când au apărut primele probleme de comportament, nu și-a bătut nimeni capul cu el… TEAMĂ? Până la urmă, e un tip periculos, violent, instabil – a omorât o femeie și n-a simțit nici cea mai mică urmă de regret. Și-a bătut apoi tatăl, când acesta a-nceput să deșarte traista cu reproșuri asupra lui, și a plecat în lume neasumându-și nimic și dând vina pe ceilalți pentru necazurile lui…
STUPOAREA care te încearcă atunci când Debora dezvăluie cât de ușor a renunțat la Adar e ștearsă după ce afli povestea. Și aștepți cu inima strânsă, când cei doi se regăsesc, printr-un concurs de împrejurări frumos țesut de Nevo, să vezi dacă mâna lui se va ridica asupra ei. Sau resentimentele i se vor topi și își va accepta mama și va primi dragostea dăruită de ea – de dată această, fără rezerve și fără condiționări.
La final, nu mai spun decât că, la cât de inspirat a fost Nevo în creionarea personajelor și a dramelor prin care acestea trec, la cât de diferite le-a imaginat, mi-aș fi dorit să fi scris “Cinci etaje”. Sau 10. De fapt, ar fi putut să riște chiar și un zgârie-nori… 😊
CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT SĂ CITESC „TREI ETAJE”
În “Trei etaje”, Eshkol Nevo explorează “cele trei instanțe ale psihicului uman și repune pe tapet o celebră teorie freudiană”. Aha! Mie îmi place cu deranj la mansardă, așadar, cartea asta clar e pentru mine! 😊
Glumesc, desigur, cu “deranjul”, însă nu am făcut niciodată un secret din faptul că unele dintre cele mai reușite cărți pe care le-am citit erau despre personaje cu traume psihice, cu tulburări sau chiar cu probleme serioase la cap. Vezi “Delir”, “Dumnezeul lucrurilor mărunte”, “Extrem de tare și incredibil de aproape”. Sunt personaje care dau greutate, consistență, fac o carte să fie… incomodă, tulburătoare și îmi place asta. Cărțile comode, prin care treci ca gâsca prin apă, mie nu-mi plac.
Așadar, am așteptări de la Eshkol Nevo și sper să nu mi le înșele. Mai ales că, susține editura, “Trei etaje” a devenit bestseller în Israel chiar în anul publicării, 2015.