“Dumnezeul lucrurilor mărunte” de Arundhati Roy – Ana are carti!
Processed with VSCO with s3 preset

“Dumnezeul lucrurilor mărunte” de Arundhati Roy

Dumnezeul_lucrurilor_marunte

“Dumnezeul lucrurilor mărunte” este povestea unei familii pe care drama pierderii premature a unuia dintre copii o destramă. Pierderea ți-e adusă la cunoștință de la început, brutal, într-un amalgam de amănunte cu care, pe moment, nu știi ce să faci, de ce să le legi. Apoi, pe măsură ce despletești firul poveștii, descoperi că pânza familiei era deja rărită de o sumă de suferințe și că râul umflat care a spulberat-o adunase, de fapt, în curgerea lui, multe aluviuni sufletești.

Scriitoarea valsează între prezent și trecut, iar dacă asta ți se pare ceva atât de întâlnit în ultima vreme încât dai ochii peste cap, am să-ți spun că plusează nepăstrând o ordine, nu e nimic liniar în desfășurarea poveștii, nu ți se dezvăluie încet, încet lucrurile, ci într-un soi de puzzle pe care-l vei pune cap la cap la sfârșit. Iar dacă-ți rămân piese, asta e, o mai citești o dată și totul se va potrivi perfect!

Povestea are loc în Ayemenem, India, în casa de pe deal în care Rahel se întoarce la mai bine de 20 de ani de când a fost despărțită de fratele ei geamăn, Esthappen. Un frate cu care timpul a fost nemilos, care s-a adâncit în durere și s-a împuținat sufletește. Care respiră aerul acestei lumi, dar nu mai e prezent în ea decât foarte puțin.

În casa părăginită, care mai adăpostește azi doar 3 suflete mutilate – 4 cu Rahel -, descoperim în copilăria gemenilor o întreagă familie: mama copiilor, Ammu, unchiul Chacko, bunica Mammachi și, pentru scurt timp, bunicul Pappachi, Baby Kochamma (sora cea mică a bunicului) și bucătăreasa Kochu Maria.

Rahel și Estha sunt singurii care, la 7 ani, se bucură de protecția inocenței, de iluzia de fericire pe care le-o dau copilăria, joaca, aventurile prin care trec zilnic descoperind și redescoperind natura – un tărâm exotic, luxuriant, pe care scriitoarea îl descrie atât de inspirat, încât îl vezi, auzi și respiri odată cu ei. În rest, casa e plină de adulți nefericiți.

Baby Kochamma e o domnișoară bătrână, acrită de o dragoste neîmpărtășită, pe care insistă s-o târască după ea toată viața; pare a avea o rezervă inepuizabilă de răutate și o pereche de foarfece cu care retează aripi și orice mugure de fericire. Mammachi ascunde durerea de a fi bătută crunt de Pappachi, un bărbat care, aparent, e mai presus de astfel de manifestări subumane. Iar frații Ammu și Chacko sunt divorțați – ea, de un bețiv, el, de o englezoaică, Margaret, care a rămas la Londra cu fiica lor, Sophie, și s-a recăsătorit.

Apocalipsa se declanșează când vin în India, în vizită, Margaret și Sophie – alintată de familie Sophie Mol (mol = fetiță). Echilibrul fragil al familiei e făcut praf când o joacă de copii se sfârșește tragic, iar dezastrul ia amploare când peste această grozăvie se așază piesele altei drame: cea a apropierii interzise dintre caste, a unei iubiri care nu trebuie să existe și pentru care să plătești cu viața nu este nefiresc.

Nimeni nu rămâne neatins de această furtună teribilă, însă gemenii, care sunt priviţi ca artizani ai dezastrului, plătesc un preț uriaș: sunt despărțiți şi trimişi departe de casă. Lipsiţi de iubire în cea mai fragilă perioadă a vieţii lor, aceste sufletele mici și însingurate se dezvoltă în doi adulți defecți. Rahel devine o femeie incapabilă să iubească (pe altcineva decât fratele ei), iar Estha, o umbră de om legată de această viaţă prin nişte fire atât de subţiri, încât ai senzaţia că s-ar putea volatiliza în orice clipă.

Arundhati Roy a scris o carte superbă şi nu pot decât să mă bucur că, după 20 de ani de pauză, va scoate în curând un nou roman: “The Ministry of Utmost Happiness”, care tradus cuvânt cu cuvânt, ar fi “Ministerul Fericirii Absolute”. Din 1997 (când i-a fost publicat “Dumnezeul lucrurilor mărunte”, care a fost tradus în 42 de limbi şi s-a vândut în 8 milioane de copii!) până recent, scriitoarea transformată în militant antiguvernamental a preferat să semneze eseuri şi articole pe teme politice şi sociale, să facă documentare, să protesteze împotriva corupţiei şi poluării ori pentru drepturile cetăţenilor indieni. Din pricina cărora a ajuns în boxa acuzaţilor, a fost închisă şi a primit ameninţări cu moartea.

 

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

O să fiu foarte sinceră: cartea asta a ajuns la mine în bibliotecă dintr-un motiv… să-i zicem obiectiv, faptul că a luat Premiul Booker, şi unul subiectiv, titlul, care mi s-a părut atât de frumos şi de profund, că nu m-a interesat despre ce e înainte de a mi-o adjudeca.

Este romanul de debut al unei indience pentru care proza – citesc pe net – e mai mult un hobby, ea fiind activistă pentru drepturile femeii şi antiglobalizare, militând împotriva testelor nucleare şi alegând pentru scrierile ei teme politice care ating subiectele sensibile pe care tocmai le-am menționat.

Atât de implicată este în lupta inegală împotriva celor care ne conduc după propriile interese, încât cel de-al doilea roman al său va fi publicat abia anul acesta, aşadar, la 20 de ani după “Dumnezeul lucrurilor mărunte”, tipărit în 1997.

Facebook Comments

Leave a Reply