"Fata care citea în metrou" de Christine Feret-Fleury - Ana are carti!
Fata care citea in metrou

“Fata care citea în metrou” de Christine Feret-Fleury

Dacă spun despre “Fata care citea în metrou” de Christine Feret-Fleury că e o carte “drăguţă” (sau “dulcică”) parcă nu e chiar genul de informaţie pentru care ne vizitezi blogul, nu-i aşa? 🙂

Bineînţeles că voi elabora, dar tot sub semnul acestor adjective va sta “recenzia” de faţă, prin urmare îmi pare tare rău dacă te dezamăgesc. 

“Fata care citea în metrou” de Christine Feret-Fleury este o jucărie de carte, pe care o vei închide cu zâmbetul pe buze, perfectă de citit în… metrou (vor fi persoane care te vor privi amuzate, îţi garantez) şi ideală de făcut cadou prietenei/prietenului pentru care fraza următoare reprezintă un început de zi pe care ar vrea să-l evite:

În dimineaţa aceasta cărţile erau supărate pe ea pentru că le ignorase.

Juliette este numele pariziencei din titlu şi dacă nici eu nu o înţeleg când trage cu ochiul la ce citesc ceilalţi călători din subteran… atunci nu ştiu, zău!, cine o poate înţelege…!!! Căci, la fel ca personajul lui Feret-Fleury, şi eu leşin de curiozitate să văd ce scrie pe copertă atunci când zăresc pe cineva cu o carte în mână. Uneori încerc să ghicesc din rândurile pe care îmi cad ochii, alteori întreb de-a dreptul, dar nu mă las până nu aflu despre ce e vorba.

“Fata care citea în metrou” devine fata care le dăruieşte cărţi necunoscuţilor

Însă pentru Juliette, ghiduşia aceasta trece la un nou nivel în ziua în care se decide să o ia pe un alt drum spre atât de plictisitorul ei serviciu într-o agenţie imobiliară. O librărie-bibliotecă misterioasă (şi un pic cam dubioasă, după părerea mea…!) va schimba totul pentru tânăra care nu iubeşte nimic mai mult pe lumea asta decât cărţile. Nu numai că o determină să-şi lase jobul, dar noile ei îndatoriri formează visul multor iubitori de lectură: Juliette devine “un cărăuş” care trebuie să găsească fiecarei cărţi cititorul/cititoarea potrivit(ă). Sau invers… Şi atunci când o face, dupa îndelungi şi atente analize, îi dăruieşte pur şi simplu volumul. Minunată idee! 

Bineînţeles, o astfel de lectură nu poate veni la pachet decât cu un lung şir de referinţe literare, deci dacă eşti genul conştiincios, tot timpul cu pixul în mână, după ce vei da ultima pagină vei rămâne (la propriu!) cu o listă imensă de titluri şi scriitori celebri pe care sigur nu apuci să-i citeşti în viaţa asta 🙂  .

Din păcate, această istorie scurtă, simplă şi simpatică este năruită, din punctul meu de vedere, chiar de personajul principal, care dincolo de iubirea pentru cărţi, nu pare să mai gândească/iubească/sufere/urască nimic. Timida Juliette îşi doreşte atât de mult să treacă neobservată pe stradă încât jur că reuşeşte performanţa şi în carte. De câteva ori m-am surprins frunzărind paginile înapoi în căutarea numelui ei, pentru că nu reuşeam să-l reţin, sau îndemnând-o de la spate să cadă în braţele misteriosului…. aaaaaaah, ce spoiler era să trântesc aici 🙂 !!! Dar nu, Juliette este decisă parcă să păstreze cartea în zona unui ascetism sever, prin urmare, dacă auzi ceva ciudat, ei bine, da!, e sunetul fălcilor mele care au trosnit de câteva ori de atâta căscat!

Nici scriitura lui Feret-Fleury nu este mai săltăreaţă. Autoarea aceasta care arată a profesoară de pension parcă şi-a propus să nu mă seducă niciun pic… dar cumva virgulele ei apretate se potrivesc PERFECT cu o temă atât de încărcată de librării, anticariate şi cărţi, fie ele şi “cărţi călătoare”. De altfel, stilul ei de a scrie este cel care te va duce pe nesimţite până la deznodământul (destul de previzibil al) cărţii şi, dacă nu îi conferă lui Juliette vreo profunzime psihologică, măcar îi adaugă câteva tuşe agreabile astfel încât să nu arunci cu cartea cât colo. 

Şi pentru că ideea de a fi “cărăuş” mi se pare cuceritoare, vă anunţ oficial că de azi mi-am luat un extra job şi voi începe chiar cu cartea de faţă. Trebuie doar să găsesc o fată care adoră să citească şi care merge cu metroul…. Aaaaa! Am găsit, gata!!!

(Mariaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!! Am o carte călătoare pentru tine!!!!!!!!!)

P.S. (scris cu cele mai mici litere!!!) Ok, ok, recunosc, o fac cadou şi pentru că nu e chiar volumul pe care să mi-l doresc neapărat în biblioteca mea…

Paragraful perfect pentru a aduna like-uri pe facebook: 🙂 

– În dumneavoastră trebuie toate aceste cărți să-și afle locul. În dumneavoastră. Nicăieri în altă parte.
– Vreți să spuneți că… trebuie să le citesc pe toate? Pe toate?
Și fiindcă el nu răspundea, Juliette se foi puțin, apoi își încrucișă brațele la piept într-un gest de apărare.
– Și dacă aș reuși… ce se va întâmpla după aceea?
Léonidas își lăsă capul pe spate și suflă fumul într-un cerc perfect, pe care îl urmări visător cu privirea până se deformă când atinse tavanul.
– Le veți uita.

Ce-am scris când am început să citesc “Fata care citea în metrou”

Ca orice iubitor/iubitoare de cărţi, am micile mele manii când intru într-o librărie. Obiceiuri pe care mi le-am dezvoltat în atâţia ani şi la care n-aş renunţa neam… cu două excepţii care mereu mă bagă în belele.

1.Aş vrea să nu mă mai apuc să fac ordine prin librării. Pentru că URĂSC să văd haosul de pe rafturi, cărţi puse de-a valma, fără nicio legătură între ele, aruncate peste pachete cu biscuiţi (!!!) şi căni cu Pokemoni, eu mă trezesc făcând ordine! Realizezi cum se uită angajaţii librăriei la mine şi cum sunt ushuita spre ieşire (bine, asta când nu se sperie crezând că am venit “de la centru”, în inspecţie 🙂  … – întâmplare reală, care va rămâne în antologia aventurilor mele în librării).

2.Aş vrea să nu mai înşfac chiar pe ultimul metru, înainte de a ajunge la casă, o carte pe care, în mod obişnuit, aş ignora-o cu desăvârşire. De parcă în spaţiul acela, din faţa casei de marcat, se instalează un fel de zonă crepusculară, în care, cu minţile rătăcite, scot portofelul ca să achit un volum care nu intră în sfera mea de interes sau pe care mai degrabă l-aş cataloga drept o ţeapă literară – aşa cum se şi dovedeşte a fi ulterior, ÎN MAREA MAJORITATEA A CAZURILOR. Bineînţeles, pe urmă eu mă tăvălesc aici pe blog, tu mă cerţi că sunt prea cheltuitoare… şi a doua zi în librărie, se reia toată povestea.

Introducerea asta lungă îmi serveşte doar ca posibilă scuză pentru cartea pe care o încep acum: “Fata care citea în metrou” de Christine Feret-Fleury

Bineînţeles că are un titlu la care rezonează oricine iubeşte cărţile. Bineînţeles că are o prezentare cuceritoare pe coperta 4… Dar experienţele trecute n-ar fi trebuit să mă înveţe minte?! Ba da! Şi atunci ce caută pe noptiera mea?! Păi, ţi-am spus, zona crepusculară e de vină! 

Până revin cu recenzia, fac aici copy/paste după prezentarea de pe coperta 4, ca să nu te las total în ceaţă.

Juliette merge cu metroul din Paris în fiecare zi, la aceeaşi oră. Cea mai mare plăcere a ei este să vadă ce citesc cei din jur: doamna în vârstă, colecţionarul de ediţii rare, studenta la matematică sau fata care plânge la pagina 247. Îi priveşte pe toţi cu tandreţe şi curiozitate, de parcă ceea ce citesc, pasiunile şi diversitatea existenţei lor i-ar putea colora şi ei viaţa monotonă. 

Dar într-o zi Juliette hotărăşte să coboare cu două staţii mai devreme şi să o ia pe un drum ocolitor spre serviciu, decizie care îi va schimba viaţa.

Cartea poate fi cumpărată online de AICI sau de AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!