Autor: Niccolo Ammaniti
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Humanitas
Anul apariției: 2009
Traducere: Gabriela Lungu
Dumnezeu n-are nimic de-a face cu locul pe care îl descoperim intrând în lumea lui Ammaniti. O lume gri, apăsată de sărăcie, o margine de lume, mai exact, pe lângă care unii dintre noi poate trecem zilnic fără s-o observăm. O lume în care, respinse de societate, personaje ciudate ajung să lege o prietenie improbabilă.
Rino Zena și Cristiano sunt primii cu care facem cunoștință. Tatăl șomer, bețiv, cu simpatii naziste, care-și crește singur fiul într-o casă împuțită (la propriu). Rino l-a dorit atât de mult pe Cristiano, încât atunci când iubita l-a anunțat că a rămas gravidă și vrea să facă avort, a amenințat-o cu moartea dacă-i ucide fiul (previzibil, ea și-a luat tălpășița la un timp după ce-a născut). Rino e o brută. Își iubește băiatul în felul lui și-l crește în stil spartan (nu numai din pricina sărăciei, ci și a convingerilor), nedând doi bani pe școală și prețuind numai școala vieții, “educându-l” să fie un singuratic și un bătăuș, un dur după toate “canoanele” – îl familiarizează cu pistolul și-l trimite să împuște un câine care-l deranjează cu lătratul lui!
Straniu pentru un dur, Rino e prieten la cataramă cu Corrazo Rumitz, zis Brânzilă, un lungan deșirat cu retard pronunțat și mers “teleghidat” – rezultatul unui accident la pescuit în urma căruia bietul nefericit încet în gândire s-a electrocutat, devenind încet și-n mișcări. Soarta i-a legat în copilărie, când, în orfelinatul unde se aflau, Rino i-a luat apărarea lui Brânzilă în fața unora care-l chinuiau. Acum, Brânzilă trăiește singur și nu primește niciodată pe nimeni în casa lui, unde lucrează de zor la propria variantă de “iesle sfântă”, populată cu jucării uitate de copii prin parc – păpuși, pokemoni, soldăței – și, ocazional, câte-un bibelou. Și unde urmărește obsesiv un film porno pentru a cărui protagonistă, Ramona, dezvoltă o pasiune bolnăvicioasă, care-i va influența decisiv viața.
Danilo Aprea e ultimul din acest grup bizar. Un tip normal, cu job și nevastă până la accidentul nefericit în care fetița i-a murit sub propriii ochi, Danilo e acum alcoolic, divorțat și, asemenea prietenilor lui, șomer. Se crede normal, în comparație cu dementul de Rino și retardatul de Brânzilă, dar tocmai acțiunile lui vor declanșa apocalipsa în mica lume chinuită și uitată de Dumnezeu a celor – cu tot cu Cristiano – patru.
Danilo pune la cale o spargere, fiindcă îmbogățindu-se crede că-și va putea recâștiga fosta nevastă. Rino și Brânzilă nu-i împărtășesc entuziasmul, însă “neavând nimic de făcut toată ziua”, se lasă angrenați în discuțiile și pregătirile premergătoare loviturii.
Merg lucrurile conform planului? Nu. Ce merge prost? TOTUL!
Dintre toate scenariile care mi s-au derulat în minte, în legătură cu turnura pe care ar putea-o lua această spargere, nici unul nu s-a pliat pe firul poveștii imaginat de Ammaniti. Modul în care se desfășoară evenimentele în noaptea care ar fi trebuit să-i scoată pe cei 4 din sărăcie este uluitor. De jaf nu avem parte. Însă descoperim cât de mult se poate adânci mintea omului în nebunie și cât de puternică poate fi legătura de sânge.
Noaptea cu pricina influențează mai mult de 4 destine. Atrase ca-ntr-o pâlnie de furtuna parcă premonitorie declanșată în micul oraș de câmpie, toate personajele pe care le regăsim presărate în carte și care influențează în vreun fel viețile lui Rino, Cristiano, Brânzilă și Danilo sau sunt influențate de acțiunile lor, toate, așadar, sunt amestecate violent și scuipate înapoi în lume distorsionate și mutilate. Sau moarte.
Am cartea de câțiva ani și nu știu de ce mi-a luat atât s-o deschid. E o poveste fascinantă, cu cotituri neașteptate, cu personaje real de bine conturate, cu capitole unde dai febril paginile ca să afli ce s-a întâmplat și pagini unde-ți ții respirația… când afli ce s-a întâmplat…
Primul lucru pe care l-am făcut, după ce am terminat “Cum vrea Dumnezeu”, a fost să caut alte cărți ale lui Ammaniti traduse în română. Din păcate, singura, “Mie nu mi-e frică”, a fost editată de mult și stocul este epuizat în toate librăriile și anticariatele virtuale. De pe okazii.ro nu mă încumet s-o iau, după experiența cu “Fetița de pe Terra”: vânzătorul a promis-o în stare excelentă și a livrat-o într-o stare cam… obosită, ca să mă exprim plastic.
CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:
Nu știam nimic despre Niccolo Ammaniti când am cumpărat “Cum vrea Dumnezeu”.
M-am lăsat însă convinsă de descrierile care-mi promiteau o lectură captivantă și mai ales de – genială găselniță! – posibilitatea oferită de editură de a citi primele pagini din carte online. Sigur că primele pagini pot fi înșelătoare, dar, de obicei, reușesc să mă prind, din scriitură și din cum curge povestea, dacă îmi va plăcea sau nu.
Acțiunea se petrece într-un orășel de câmpie din Italia, pe durata a 7 zile. “Rino și Cristiano Zena, tată și fiu, își duc existența la periferia societății. Tatăl își îneacă eșecul în alcool și violență, iar fiul trăiește suspendat între universul domestic exasperant și lumea ostilă din jur. (…) Împreuna cu doi prieteni, Rino pune la cale o lovitură menită să le schimbe tuturor viața. Dar ca și cum eșecul vieții lor n-ar fi de ajuns, în noaptea fatidică, luând chipul unei furtuni bezmetice, soarta se înverșunează împotriva lor și-i târăște într-un vârtej de întâmplări apocaliptice”.
Cred că descrierea aceasta îi răspunde Anei la întrebarea: “Încă o carte despre Dumnezeu???”. Ei bine, nu…
Cartea poate fi cumpărată online de AICI
