Autor: Hector Abad Faciolince
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Curtea Veche
Anul apariției: 2011
Traducere: Mariana Sipoș
“O carte zguduitoare și necesară, de un curaj și o onestitate zdrobitoare”, “una dintre cărțile cele mai încântătoare și neliniștitoare” sau “cea mai pasionantă experiență de cititor din ultimii ani”, iată cu ce promisiuni am plecat la drum, ultima dintre ele aparținându-i lui Mario Vargas Llosa, cel din pricina căruia am și cumpărat această carte. Din păcate, promisiunile au fost încălcate.
Scriitorii nu sunt tocmai onești când își scriu unul altuia recenziile – nu este o bănuială, ci o certitudine – și din acest motiv nu m-am frământat foarte mult în legătură cu probabilitatea ca eu să nu am capacitatea de a înțelege anumite nuanțe și profunzimi, de a-mi rămâne ascuns vreun adevăr ori vreo revelație accesibile numai celor “aleși”.
Dacă știam de la bun început că este o carte de memorii, o lăsam s-o descopere alți cititori în librărie, deși m-ar fi urmărit ceva vreme faptul că am ignorat recomandarea lui Llosa. În fine, să vedem despre ce este vorba…
Doctorul Hector Abad Gomez, medic igienist, profesor universitar, eseist, politician și activist pentru drepturile omului, tatăl autorului și eroul cărții – al cărei superb titlu a fost inspirat de un vers dintr-un poem de Borges – este un personaj admirabil. Și-a scos studenții din sălile de curs și i-a dus în miezul mizeriei, în cele mai sărace cartiere din Medellin, ca să studieze boala la ea acasă și să realizeze rolul prevenției. A condus campanii de sănătate publică. A scris articole virulente, în care a atras atenția asupra contaminării surselor de apă şi a laptelui, a incriminat dezinteresul autorităților pentru cei nevoiași, iar spre sfârșitul vieții, a dezvăluit nume de torționari și de asasini. A fost artizanul unor schimbări importante din orașul său (primul apeduct, forțarea producătorilor să pasteurizeze corect laptele înainte de a-l vinde, crearea Școlii Naționale de Sănătate Publică), schimbări pentru care a luptat uneori singur, de multe ori aproape singur și care i-au atras ura păturii bogate, iar în final i-au adus moartea, comandată tocmai de cei bogați și puternici, când vorbele și acțiunile lui au încetat să mai zgândăre și au devenit o problemă reală, fiindcă trezeau masele și le împingeau să ia atitudine.
A fost un idealist care, căutând dreptate și egalitate și luptând pentru drepturile celor mai săraci și mai năpăstuiți dintre columbieni, a găsit ecoul convingerilor sale în scrierile lui Marx, lucru pe care dușmanii l-au folosit pentru a-l numi stângist și, prin urmare, periculos. A recunoscut însă chiar el că între teorie și practică e o diferență uriașă, iar comuniștii, cu modul lor de a acționa și oprima, îl înspăimântau, pur si simplu.
Dr. Abad a fost și un tată extraordinar. Hector, unicul său fiu, crescut într-o casă plină de femei (alături de mamă, 5 surori, o dădacă bătrână, o călugăriță și două menajere), l-a adorat, pentru că era blând și permisiv și-l copleșea cu iubire și-i dădea aripi. Jumătate din carte, Hector, care și-a ridicat tatăl pe un piedestal, explică de ce l-a pus acolo și chiar dacă îi dai dreptate, sunt momente când dezvăluirile prea intime devin stânjenitoare și când întinderea exagerată, presărată cu mărunțișuri importante numai pentru protagoniști, a poveștilor despre tatăl scriitorului ajung să te scoată din minți.
În anumite puncte cartea devine însă mai interesantă. De pildă, când autorul începe să-ți povestească despre războiul dus în familia lui între religie și rațiune. Bunica maternă a avut un frate episcop și unul monsenior și provenea dintr-o ramură de conservatori cu convingeri creștine riguroase, pe care i-a șocat măritându-se cu un liberal deschis la minte. Mama micului Hector, soția doctorului Abad, a fost crescută de arhiepiscopul de Medellin, dar doi dintre verii ei, deși unși preoţi, s-au răsculat împotriva rigidității Bisericii, ajungând chiar la închisoare. Bunicul patern s-a întors și el împotriva rudelor sale ultraconservatoare, devenind primul liberal din familie. Iar în vreme ce dr. Abad a fost un liberal radical, fratele acestuia, Javier, unchiul autorului, a fost hirotonisit preot la Roma, în ordinul Opus Dei.
Faciolince povestește cum călugărița rezidentă în casa lor, sora Josefa, îi punea pe el și pe surorile lui să facă adevărate procesiuni în cinstea Fecioarei, intonând rugăciuni, pe timpul zilei. Și cum seara, tatăl lui anula această “propagandă” religioasă prin lecturi din enciclopedie și conectarea lui la lumea reală, rațională, științifică, lipsită de amenințarea diavolilor și a iadului. “Tu du-te la biserică, la slujbă, liniștit, ca să nu sufere maică-ta, dar toate astea sunt minciuni. Dacă Dumnezeu ar exista cu adevărat, i-ar fi indiferent dacă e venerat sau nu. Și nu ar fi un monarh vanitos, care are nevoie ca supușii să îngenuncheze în fața lui”, îi spunea dr. Abad fiului său. Apoi, când copilul a fost înscris de mamă la un colegiu confesional, avea grijă ca acasă să-i ofere “antidotul împotriva educației de la școală”.
În mod straniu, și mai interesantă devine scrierea când asupra familiei încep să se abată tragediile, pentru că atunci cartea se scutură de patetism și capătă valoarea unui documentar. Iar când Faciolince derulează filmul ultimelor zile din viața tatălui său, momentul asasinării acestuia în plină stradă și apoi fuga din țară – a sa și a unor prieteni de-ai tatălui său care se aflau și ei pe lista morții -, abia atunci simţi cum lectura curge fără poticneli și plictiseală.
Mai sunt mici amănunte care-ți satisfac pofta de senzațional (dacă ai așa ceva 🙂 ) și-ți arată cam cât de importantă a fost familia scriitorului (deși n-a fost una bogată, nici nobilă) în Columbia. Afli așa, în treacăt, că una dintre surorile lui Faciolince, Vicky, a fost curtată de Alvaro Uribe Velez, care avea să fie președintele țării între 2002 și 2010, iar o alta, Clara, s-a măritat cu Jorge Humberto Botero, ministru al Comerțului în Columbia între 2002 și 2007, apoi director executiv adjunct la Banca Mondială.
Din păcate, “Suntem deja uitarea ce vom fi” nu este capodopera promisă. Poate doar cei pasionați de memorii să descopere în ea un superlativ al genului, iar cei pasionați de istorie, mai ales de cea sud-americană, să găsească detalii de culoare care să le completeze cunoștințele dobândite din cărțile de specialitate.
CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:
Am citit deja o carte fantastică la recomandarea lui Gabriel Garcia Marquez, “Delir”, sper că nu mă va dezamăgi celălalt preferat al meu laureat – pe bune, nu ca Bob Dylan! – al premiului Nobel, Mario Vargas Llosa.
Llosa semnează prefața romanului “Suntem deja uitarea ce vom fi” și nu mă feresc să recunosc că a fost singurul motiv pentru care am cumpărat cartea. Prefața, da?! Nu un mic comentariu, de două rânduri! Scrie acolo, negru pe alb, că a fost “cea mai pasionantă experiență de cititor din ultimii ani” și că l-a făcut să-și dorească enorm să-l cunoască pe autor (lucru care s-a și întâmplat).
Hector Abad Faciolince înțeleg că este cel mai important autor columbian post-boom, iar cartea de față ar fi parțial una de memorii despre familia lui – dar mai ales despre tatăl său, asasinat la comandă în 1987 – și parțial una despre istoria modernă zguduită de violențe a Columbiei.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI
