Carti Halloween - avem 3 recomandări PERFECTE!
Carti Halloween

3 cărţi perfecte de citit de Halloween

De la editura Trei ne vin azi 3 recomandări de cărţi pentru Halloween. Sau pentru oricare altă zi când ai chef de mistere, pericole şi furnicături pe şira spinării.

Cărţi de Halloween: “Toate fetele rele” de Chris Whitaker

Carti Halloween - Toate fetele rele

Cum o promovează editura: Cu misterul stăruitor din „The Roanoke Girls”, atmosfera din „Acolo unde cântă racii” și întunecimea din „Obiecte ascuțite”, “Toate fetele rele” este un thriller captivant, de o intensitate emoțională copleșitoare, scris de un talent excepțional.

Toată lumea o iubește pe Summer Ryan. Elevă-model și geniu muzical, ea e o rază de lumină în orășelul Grace din Alabama — mai ales în comparație cu sora ei, Raine. Dar într-o bună zi, Summer dispare de-acasă și toată comunitatea își aduce aminte de alte cinci fete dispărute cu ani în urmă. Raine pornește în căutarea surorii ei, ajutată de un aliat improbabil, dar cu cât se apropie mai mult de adevăr, cu atât situația devine mai periculoasă. Și se pare că Summer este mai mult decât pare la prima vedere…

O poveste întunecată ca un nor de furtună, cu raze de lumină aruncate de năzdrăvăniile lui Noah și Purv, care par să ajungă în centrul atenției. Un thriller deosebit de original.

Daily Record

Sumbru, antrenant, un portret fin schițat al bigotismului, prejudecăților și trăirilor omenești, “Toate fetele rele” aduce o doză revigorantă de emoție și empatie, care pare să devină punctul forte al lui Whitaker.

Crimetime

Orășelul american nu a fost niciodată descris așa de strălucit. Scriitura este intensă, iar vocea autorului este unică și personajele sunt impecabile. Chris Whitaker duce intriga complexă la un nou nivel.

Novel Gossip

O încântare absolută, foarte original.

Guardian

Chris Whitaker a debutat cu “Tall Oaks”, premiat cu CWA John Creasey New Blood Dagger Award. “Începem cu sfârșitul”, care a obținut numeroase premii, a fost tradus în 25 de limbi, iar drepturile de ecranizare au fost achiziționate de studiourile Disney. Romanul a fost bestseller New York Times și #1 Indie Next Pick, precum și Waterstones Thriller of the Month, Barnes & Noble Book Club Pick și Good Morning America Buzz Pick.

Chris Whitaker a crescut admirându-i pe Stephen King, Dennis Lehane, John Grisham și Cormac McCarthy. Locuiește în Hertfordshire, Marea Britanie, împreună cu soția și cei trei copii.

Cărţi de Halloween: “Specialistul în gelozie şi alte povestiri” de Jo Nesbo

Carti Halloween - Specialistul in gelozie

Cum o promovează editura: O reală încântare pentru fanii genului poliţist, de la un adevărat maestru al suspansului.

Faimos pentru caracterizările abile, suspansul care-ţi dă fiori şi întorsăturile de situaţie şocante, Jo Nesbo îşi duce cititorii într-un periplu printre minţi pervertite şi inimi răzbunătoare. Un poliţist care poate să adulmece gelozia este pe urmele unui bărbat bănuit că şi-a ucis fratele geamăn; un tată îndurerat trebuie să hotărască dacă răzbunarea îşi are locul într-o nouă ordine mondială, după ce o pandemie a adus societatea în pragul prăbuşirii; un gunoier mahmur încearcă să pună cap la cap ce s-a petrecut în noaptea precedentă; un asasin plătit intră într-un joc periculos pentru supravieţuire cu cel mai mare adversar; şi o conexiune electrică spontană între pasagerii unui zbor spre Londra poate da naştere unor poveşti de dragoste sau unor lucruri sinistre.

Povestirile din această colecţie impresionantă a lui Nesbo împletesc suspansul şi tensiunea cu personaje creionate cu claritate. Fanii lui Frederick Forsyth vor fi încântaţi.

Publishers Weekly

Nesbo explorează cu o încântare extraordinară cele mai întunecate minţi criminale.

Vanity Fair

Nesbo este cel mai mare scriitor contemporan de thriller.

New York Times

Cărţi de Halloween: “Pasagerii” de John Marrs

Carti Halloween - Pasagerii

Cum o promovează editura: De la autorul bestsellerului „Suflete pereche”.

Cine trăiește? Cine moare? Tu decizi. Te afli în mașina ta fără șofer când brusc ușile se blochează, ruta se schimbă și nu mai ai niciun control asupra vehiculului. După care o voce misterioasă îți spune: „O să mori”. Pe măsură ce mașinile autonome devin varianta mai sigură și mai de încredere, opt oameni se trezesc în această situație înfiorătoare. Printre ei, se numără o vedetă de televiziune a cărei glorie a apus și o tânără însărcinată. O femeie abuzată care fuge de soțul ei și un emigrant fără acte. Un cuplu căsătorit și un bărbat care vrea să se sinucidă. Camerele de filmat ascunse în mașinile lor transmit către milioane de oameni din întreaga lume panica teribilă care-i cuprinde. Dar publicul își va arăta adevărata față când va fi întrebat: „Pe care dintre acești oameni ar trebui să-l salvăm? Și pe care să-l ucidem primul?”

Fiecare întorsătură de situație pare plauzibilă și inevitabilă. Povestea alertă e însoțită de o satiră socială necruțătoare.

The Washington Post

Un thriller palpitant, ce ridică întrebări despre moralitate. Marrs își încântă cititorii creând tensiune și oferind un tablou convingător al lumii de azi. O poveste întunecată și captivantă.

LA Times

Suspans de cea mai bună calitate.

Kirkus Reviews


Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!