Autor: Sara Gruen
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Humanitas
Anul apariției: 2017
Traducere: Irina Bojin
Ufff, tare greu începe „La marginea apei” de Sara Gruen…
Suntem în plin război mondial (al doilea) când în Europa aterizează (mă rog, vin cu vaporul) Maddie şi Ellis Hyde. Doi răsfăţaţi teribil de enervanţi şi recent căsătoriţi. Perechea americană ar fi putut duce o viaţă extrem de dulce acasă, mai ales că face parte din înalta societate, dacă nu s-ar fi îmbătat mangă la petrecerea de Anul Nou, făcându-şi de râs familia.
A fost picătura care (că tot veni vorba de băutură) a răsturnat paharul unei animozităţi din ce în ce mai puternice dintre Ellis şi tatăl său. Părintele oricum nu-și mai putea vedea în ochi fiul după ce acesta fusese respins la înrolare din cauză că e daltonist. Ceea ce pentru bătrân, colonel şi patriot până la ultima decoraţie, reprezenta o ruşine de nesuportat. În plus, nici Maddie nu era pentru apretata familie chiar nora perfectă.
Cartea “La marginea apei” poate fi cumpărată online de AICI sau de AICI
Ellis vrea să demonstreze că monstrul din Loch Ness chiar există
Aşa că părinţii taie sursele de finanţare ale tânărului cuplu. Singura idee care-i vine lui Ellis pentru a le reintra în graţii (şi a avea iar acces la bani, normal!) este să-şi ia soţia cam cu forţa şi să traverseze Atlanticul pentru… ta-na-na-na-na!… a demonstra că monstrul din Loch Ness chiar există. Serios!
Bineînţeles că te vei întreba de ce nu s-a apucat de ceva mai puţin fantezist. Mai onorabil şi mai aproape de casă. Şi bineînţeles că Sara Gruen e cu temele făcute şi cu răspunsurile pregătite! Căci Ellis nu înfruntă o Europă devastată de război doar pentru că e vreun vânător de mituri. Dacă ar obţine dovada că acea creatură e reală, ar putea reabilita onoarea familiei. Cu zece ani în urmă, tatăl său se făcuse de râs după ce fusese prins că falsificase nişte imagini cu celebrul monstru.
„La marginea apei” începe, în sfârsit
Însoţiţi de prietenul Hank Boyd – alt tăietor de frunze la câini de prima mână! -, soţii Hyde pleacă în aventura vieţii lor. Și… începe, în sfârşit, şi cartea. Că deja ajunsesem la exasperare cu atâtea petreceri, dansuri, băuturi, ţigări, rochii, bijuterii etc etc… În fine, toate coordonatele pe care se desfăşoară viaţa unor tineri superficiali care trăiesc pe spezele părinţilor şi se plictisesc de moarte. Și eu, odată cu ei!
Ajunşi în Scoţia, bărbaţii încep să caute cu frenezie monstrul. Mă rog, în zilele în care nu se îmbată cu aceeaşi frenezie. În acest timp, alintata Maddie, abandonată într-un han, e forţată să se scuture de viaţa comodă pe care a dus-o până acum, să privească sărăcia şi disperarea localnicilor în ochi, dar mai ales să-şi întoarcă privirea spre sine şi spre căsnicia ei. Căci apropierea mult prea mare dintre Ellis şi Hank, care pe mine m-a pus pe gânduri pe la jumătatea cărţii, iar lui Maddie îi devine evidentă undeva spre final, ascunde un adevăr teribil…
Maddie s-a dovedit gâsculiţa supremă atunci când s-a măritat
Iar soţul tinerei care s-a dovedit gâsculiţa supremă atunci când i-a acceptat cererea în căsătorie e în stare de ORICE pentru ca secretul să rămână… secret. S-o omoare pe Maddie, zici? Asta nu-i nimic! E gata s-o supună unei lobotomii!!! Dar gata, mai multe n-o să spun despre chestiunea în cauză. Și nu, nici informaţia dacă apare până la urmă monstrul n-o s-o scoţi de la mine! Am zis!
Lipsită de huzurul de acasă, Maddie îşi va depăşi barierele sociale, apropiindu-se cu toată inima de angajaţii hanului. Mai ales de misteriosul său proprietar … dacă înţelegi ce vreau să zic 🙂 . Va pune osul la treabă şi la munca de jos și va simţi groaza provocată de un raid aerian, în timp ce stă cu masca de gaze pe faţă într-un adăpost subteran improvizat. Și, în lipsa ciorapilor de mătase, nu se va sfii să-şi deseneze o dungă pe picior la petreceri, exact la fel cum fac localnicele.
Bruma aceasta de cochetărie feminină face mai suportabilă viaţa plină de lipsuri de la han, unde totul e raţionalizat. De la mâncare şi haine până la… bucurie. Căci, dincolo de război şi de (im)probabilul monstru, zona ascunde o tragedie uriaşă care implică superstiţii şi legende vechi, o familie moartă de Sf. Valentin şi o fantomă extrem de actuală şi de voluntară.
Elementele de folclor scoţian, deliciul cărţii
N-o să-ţi ascund că elementele de folclor scoţian au constituit pentru mine deliciul cărţii, mai ales că am reîntâlnit acele tradiţii pline de farmec, dar şi destul de dure pe care le pomeneşte şi Diana Gabaldon în “Călătoarea” sa. A, şi încă un lucru pentru fanele seriei Outlander: acţiunea din “La marginea apei” se petrece în, lângă şi prin preajma faimosului Inverness!
Finalul închide perfect fiecare fir narativ. Gruen se dovedește o adevărată justiţiară de modă veche. Loazele alea două de Ellis şi Hank primesc ceea ce merită. Maddie NU se întoarce la luxul de acasă, dar nici nu-şi doreşte asta. În schimb fantoma se întoarce în… locul acela din care vin fantomele, oricare ar fi el, mulţumită (ăăă, cred, nu sunt chiar sigură!) că şi-a făcut datoria. Și nici fetele din sat nu mai sunt nevoite să-şi deseneze modele de ciorapi pe picior.
Pentru culoarea locală, pentru felul în care este descris războiul prin ochii scoţienilor, dar şi pentru evoluţia extrem de naturală şi de credibilă a personajului principal, cartea primeşte de la mine patru stele, scăzându-i una din cauza începutului tare greoi de care am pomenit. În plus, ce-mi place la Sara Gruen e un anume tip de onestitate literară care răzbate din romanele ei şi după care eu mă dau în vânt. Femeia asta nu-ţi promite marile capodopere ale literaturii mondiale, ci nişte cărţi confortabile, cu care să-ţi petreci în mod liniştit timpul liber, fără bătăi de cap sau… de inimă, fără exprimări pretenţioase.
În ceea ce mă priveşte, “La marginea apei” s-a dovedit cartea perfectă pentru vacanţa din Malta. Dar recunosc că tot “Apă pentru elefanţi” rămâne preferata mea.
Ce-am scris când am început să citesc „La marginea apei”
… sau/şi “microrecenzie” la “Apă pentru elefanţi” de Sara Gruen
Ştiu, te-am zăpăcit de cap! Păi, ori “La marginea apei”, ori “Apă pentru elefanţi”?!!
Chestiunea e simplă. Până să citim “La marginea apei” a Sarei Gruen, trebuie să ne oprim puţin asupra romanului “Apă pentru elefanţi” al aceleiaşi autoare. Deoarece el este motivul pentru care am dat cu uşa librăriei de perete atunci când am auzit că a fost tradus la noi încă un titlu al acestei scriitoare care mie mi s-a părut, la vremea respectivă, că a apărut… aşa, de nicăieri, ca printr-o magie, ca să scrie “Apă pentru elefanţi” şi să dispara înapoi de unde a venit (ce bine că m-am înşelat!).
N-o să te mint, lumea circului mă fascinează de când mă ştiu. Cărtile care au un astfel de subiect primesc din start de la mine o steluţă. Da, sunt conştientă că nu e corect, dar na!, nimeni nu e perfect 🙂 .
Bineînţeles că de-a lungul vieţii mele de cititoare am dat peste o mulţime de prostii, dar am întâlnit şi adevărate geme. Una dintre ele este “Circul nopţii” pe care am mai pomenit-o AICI. O alta e… “Apă pentru elefanţi”.
Povestea lui Jacob m-a fermecat
Povestea lui Jacob, angajat ca ucenic în anii ’30 într-un circ american, m-a fermecat pur şi simplu. Căci pe cât de magică şi de strălucitoare e viaţa sub cupolă, pe atât de dură şi de crâncenă devine atunci când spectatorii pleacă acasă. Iar contrastul nu doar că m-a bulversat, dar a reuşit să eclipseze povestea de dragoste dintre Jacob şi Marlena. Bine, asta nu e o mare surpriză, având în vedere cât de puţin succes au la mine istoriile de gen.
Prin urmare, hârjonelile lor m-au lăsat cam indiferentă, eu dând paginile cu pricina cu mare nerăbdare să mă întorc la CELELALTE personaje, care numai secundare nu sunt. Căci colegii lui Jacob sunt… unul şi unul. Iar poveştile lor alcătuiesc adevărate microromane, pentru care autoarea a depus o muncă de documentare absolut impresionantă.
Gata, mă opresc aici cu “Apă pentru elefanţi” căci văd că sunt în pragul unei adevărate “recenzii”. Și mă apuc entuziasmată de “La marginea apei” care, înţeleg de pe coperta patru, are legătură cu… monstrul din Loch Ness!!! Ah, abia aştept!
P.S.1 Dacă sintagma “lumea circului” te-a dus cu gândul la un clovn degrabă mâncător de puşti simpatici, pistruiaţi şi/sau grăsuţi, atunci e momentul să faci o pauză de Stephen King! Serios!
P.S.2 Există CINEVA ÎN LUMEA ASTA, O PERSOANĂ, UNA SINGURĂ care să fi fost cucerită de cuplul Robert Pattinson & Reese Witherspoon din ecranizarea romanului “Apă pentru elefanţi”? Sau numai mie mi se pare de prost gust ca vampirul virgin să se combine cu blonda de la Drept? Alţi actori nu se găseau, frate, în tot Hollywoodu’?! Bleah!