Annie Ernaux, laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2022, a fost în România, la Timișoara, la mijlocul anilor ’90. Literatul Vasile Popovici a participat la întâlnire, dar nu a fost deloc impresionat.
Annie Ernaux, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură în 2022, „pentru curajul și acuitatea clinică cu care ea descoperă rădăcinile, îndepărtările și reținerile memoriei personale”, a vizitat Timișoara în urmă cu aproximativ 15 ani.
Ea a venit la Universitatea de Vest ca invitată a Centrul Cultural Francez (astăzi, Institutul Francez). Despre vizita scriitoarei din Franța la Timișoara puțină lume își mai aduce aminte.
La acel eveniment a participat scriitorul și diplomatul Vasile Popovici, fost ambasador al României în Portugalia (2006 – 2011) și Maroc (2011 – 2016), profesor universitar la Universitatea de Vest din Timișoara, citat astăzi de Adevărul.
Annie Ernaux, premiul Nobel pentru Literatură 2022, cu cărțile ei subțirele, numai bune să le citești pe tren când știi pe de rost peisajul, a fost la Timișoara prin 1996 sau ’97, invitată de Beatrice Angrand, directoarea de atunci a Centrului Cultural Francez.
Vasile Popovici
Scriitorul timișorean nu a fost deloc impresionat de Annie Ernaux.
Nimic special, nimic memorabil. O figură clorotică, de blondă cu ten transparent, cu o față imobilă de om ce se teme să-și descompună masca lipsită de fard, atent construită pentru a fi privită ca o pictură din Renaștere. Din politețe, am citit pentru ocazie romanul <Une femme>, pe care l-am uitat cu desăvârșire.
Vasile Popovici
„Un Nobel neașteptat și jenant”
Nici Ioan T. Morar, scriitor și jurnalist român stabilit în Franța, fost membru al grupului Divertis, nu e de acord cu alegerea Academiei Suedeze.
În opinia mea, Nobelul pentru literatură de anul ăsta este unul dintre cele mai neașteptate și mai jenante. Nu argumentez, e o opinie.
Ioan T. Morar
În schimb, Varujan Vosganian are o cu totul altă problemă cu laureata Premiului Nobel.
În Franța, o scriitoare, Annie Ernaux, care susține un radical (ca să nu zic extremist) de stânga, îl numesc pe Jean-Luc Mélenchon, printre ale cărui idei nobile se numără confiscarea profiturilor de peste 360 000 de euro și salutarea entuziastă a anexării Crimeii de către Rusia, este elogiată, ba chiar primește Premiul Nobel pentru Literatură.
Varujan Vosganian
Annie Ernaux, minibiografie
Annie Ernaux s-a născut în 1940 şi a crescut în orășelul Yvetot din Normandia, Franț. Părinţii ei aveau un magazin alimentar şi o cafenea. A scris peste zece cărți în care a explorat teme ca inegalitatea socială, sexualitatea sau boala. Este considerată o luptătoare pentru drepturile femeilor.
A debutat în 1974, cu romanul autobiografic „Les Armoires vides”, în care recreează un avort ilegal prin care trecuse. În 1983 a urmat „La Place”, o altă autobiografie, de această dată concentrată pe tema maturizării și a relației cu tatăl ei. Unele dintre cele mai notabile dintre operele sale sunt însă „L’Evénèment”, publicată în 2000, și „Les Années”, publicată în 2008.
În „L’Evénèment”, scriitoarea rememorează anii de studenție în care viața ei ia o turnură dramatică după ce rămâne însărcinată. Are de ales între a face un avort ilegal în Franța anilor ’60 și a-și continua studiile sau a păstra copilul ca tânără mamă singură și a renunța la facultate și la cariera de scriitoare.
„Les Années” este o frescă socială întinsă pe șase decenii, în care scriitoarea împletește istoria factuală de după cel de-al Doilea Război Mondial cu istoria personală.
Trei dintre romanele lui Annie Ernaux sunt în pregătire la Editura Pandora M, în cadrul colecției „Anansi. World Fiction”: „Pasiune simplă” și „Confesiunea adolescentei”, care vor fi publicate în această toamnă, și „Anii”.