Spune-mi că toată lumea a demolat-o pe Pearl S. Buck pentru că a primit Premiul Nobel, ca să-ți spun ce scriitoare citesc acum :))).


Spune-mi că toată lumea a demolat-o pe Pearl S. Buck pentru că a primit Premiul Nobel, ca să-ți spun ce scriitoare citesc acum :))).

În 1901, Sully Prudhomme câștiga primul premiu Nobel pentru Literatură acordat vreodată. Astăzi, 124 de ani mai târziu, numele lui este aproape necunoscut. De ce?! De ce nimeni nu vorbește despre el?!

Am pus ochii pe „Vegetariana” încă din timp ce citeam „Disecție” de aceeaşi scriitoare, Han Kang, laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2024. Îmi era puțin teamă de temă, recunosc – eu, nefiind vegetariană, ba chiar împotriva oricăror curente, alimentare sau de altă natură, care bat la uşa extremismului, mă gândeam că există riscul să nu mă prindă deloc.

John Galsworthy, unul dintre scriitorii englezi pentru care am făcut o adevărată obsesie în timpul facultății, s-a născut pe 14 august 1867, în apropierea Londrei, la Kingston Hill, într-un mare conac, numit Parkfield. A fost al doilea din cei patru copii ai lui John Galsworthy şi Blanche Bartleet.

Pentru că se împlinesc 120 de ani de la nașterea lui Isaac Bashevis-Singer, dar și pentru că nu cred că-i voi redeschide prea curând cărțile ca să mă pregătesc de o recenzie… serioasă, m-am gandit să-ți spun câteva lucruri despre el.

“Străinul” de Albert Camus este una dintre acele cărți de care a auzit orice iubitor de lectură. Fără s-o fi deschis vreodată, mulți știu și despre ce e vorba în ea – fie și numai datorită ecranizării sau, mai nou, din vreo adaptare de tip manga (da, da, există!). Unii chiar am citit-o (și am iubit-o 🙂 !).

Poeta americana Louise Glück, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, a decedat vineri, 13 octombrie 2023, la vârsta de 80 de ani, a confirmat prestigioasa Universitate Yale la care a predat.

După cum cred că ai observat, mă țin cât pot de departe de politică. Și de cea neaoșă, și de cea mondială, și de jocurile și geostrategiile economico-sociale la care pare că se pricepe toată lumea pe facebook. Asta nu înseamnă că nu încerc să fiu la curent cu noutățile legislative, conștientă de faptul că nici dacă m-aș muta într-o peșteră nu aș reuși să scap de efectele deciziilor pe care le iau politicienii…

“Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei” de Annie Ernaux NU este o carte pe care să o citeşti în mijloacele de transport în comun.

Annie Ernaux, laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2022, a fost în România, la Timișoara, la mijlocul anilor ’90. Literatul Vasile Popovici a participat la întâlnire, dar nu a fost deloc impresionat.

Padma Lakshmi, fosta soţie a scriitorului britanic de origine indiană Salman Rushdie, a publicat o carte autobiografică în care face dezvăluiri inedite referitoare la căsnicia sa, descriindu-l pe autor drept un bărbat egoist, gelos şi lipsit de empatie, potrivit The Telegraph.

Scriitoarea Maryse Condé din Guadelupa a primit in 2018 „noul premiu literar„, instituit de „The New Academy” din Suedia.

Premiul Nobel pentru Literatură în 2016 i-a revenit artistului Bob Dylan.

Mario Vargas Llosa, laureat al premiului Nobel pentru Literatură pe 2010, a declarat că nu este de acord ca un muzician să primească distincţia pentru literatură. Scriitorul face, desigur, referire la Bob Dylan.