
Sfârcurile urechilor. Și totuși expresia este absolut corectă! Iată de ce
Textul de mai jos este un mod de a-mi pune cenușă în cap. Dacă îți amintești, în textul pe care l-am scris când am început…

„Bărbatul cu brațul de aur” de Nelson Algren
Când am citit subiectul romanului Bărbatul cu brațul de aur am crezut că o să am de-a face cu o poveste plină de adrenalină cu detectivi particulari, femei fatale, gangsteri periculoși și cartofori, gata să împartă atât cărți de joc, cât și pumni și gloanțe celor care îi deranjează. De ce am crezut asta? Deoarece cartea a fost publicată în 1949, iar eu asociez această perioadă cu romanele lui Raymond Chandler și Dashiell Hammett. Nu a fost așa!

„Diaconul King Kong” de James McBride
De multe ori mi-am început recenziile cu ʺAceasta este cea mai bună… ʺ, ʺEste The Best of The Bestʺ sau ʺEste una dintre cele mai bune… ʺ. Când am terminat de citit Diaconul King Kong, am realizat că niciun început folosit până acum nu se ridică la valoarea cărții. Așa că de data acesta o să zic, încălcând toate regulile gramaticale posibile:

“Integrala poetică. Eseuri” de Edgar Allan Poe
Când am scos din pachetul primit de la Editura Polirom volumul Integrala poetică. Eseuri de Edgar Allan Poe, toate planurile mele pentru următoarele zile de vacanță au suferit instantaneu o resetare totală.

„Eurotrash” de Christian Kracht, unul dintre favoriții Nobel pentru Literatură 2025. Cine sunt ceilalți? Mircea Cărtărescu e și el în cărți
Numele lui Christian Kracht mi-a atras atenția în primăvară, când am scris despre rivalii de anul acesta ai lui Mircea Cărtărescu la Booker Prize. Prezentarea…

Cap de copil (Copilul lui Grămadă). O pictură necunoscută a lui Nicolae Grigorescu
Cap de copil (Copilul lui Grămadă), o pictură secretă, complet necunoscută până acum, a lui Nicolae Grigorescu, va fi prezentată în Licitația Artmark – Top…

“Un ghem de minciuni” de Clare Mackintosh. Al doilea volum din seria Ffion Morgan
Răspunsul la întrebarea: “Ce m-a atras la volumul Un ghem de minciuni?” trebuie căutat în trecutul autoarei. Clare Mackintosh a lucrat 12 ani în poliție,…

Două noutăți de toamnă de la Editura Vremea: Povestea Giocondei de pe malul Dâmboviței & Văzute și nevăzute la Casa Monteoru
Ce să și faci pe vremea asta?!!! Păi, desfaci un colet de la Editura Vremea care ne-a trimis două noutăți de toamnă, tocmai bune de…

„Pânza de păianjen” de Cella Serghi. Ce spunem și noi, și voi despre cărțile pe care le iubim
Când am decis că anul acesta voi ajunge în vacanța de vară la Balcic, mi-a fost evident că Pânza de păianjen, cartea publicată de Cella Serghi în 1938, mă va însoți în călătoria care urma să-mi îndeplinească visul din adolescență.

“Foc în adânc” de Vernor Vinge. O scurtă părere… nepopulară despre romanul premiat cu Hugo
Era o vreme cand mă consideram o persoană foarte deschisă la orice poveste SF. Oricât de ciudată, excentrică, neobişnuită, nonconformistă ar fi fost ea.

Noutăți de la Editura Trei. 5 romane care mi-au atras atenția
Începem săptămâna cu cinci romane care tocmai au apărut la Editura Trei:

Marșul cel lung. Ecranizarea cărții lui Stephen King care m-a făcut să plâng
Când Stephen King vrea să te sperie, te îmbolnăvești de inimă. Dar ce se întâmplă când Stephen King vrea să te emoționeze? Pffff, îți curg…

“Portret al artistului în tinerețe” de James Joyce. Când urechile au… sfârcuri 😅
Zilele acestea sunt aproape numai cu romanul lui James Joyce, Portret al artistului în tinerețe, în brațe.

„Luna ucigașă” de Jo Nesbo
Cu romanul Luna ucigașă am reînnodat relația de prietenie cu literatura nordică. În 2010, când am terminat trilogia Millennium a lui Stieg Larsson, am fost șocat, uluit și terifiat de tot ce am citit în ea. Așa că, încercând să retrăiesc aceste sentimente, m-am orientat spre scriitorii din nordul Europei. Cel care mi-a atras atenția a fost Jo Nesbo cu a sa serie despre detectivul Harry Hole din care cred că am citit vreo patru sau cinci cărți. Însă, după ce le-am devorat, am simțit nevoia unei pause. Pauză care a durat până acum…

Viața care te așteaptă. Autoarea Brianna Wiest vine în România să-și lanseze cartea
Vești de senzație pentru admiratorii Briannei Wiest. Autoarea bestsellerului ,,Tu ești muntele” vine în Romania pentru a-și lansa noua sa carte, intitulată Viața care te…
