Autor: Brian Herbert, Kevin J. Anderson
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Nemira
Anul apariției: 2026
Traducere: Cristina Ghidoveanu
Am așteptat apariția romanului „Mentații Dunei“ de Brian Herbert și Kevin J. Anderson ca pe pâinea caldă. Oare o să fie la același nivel ca primul volum din seria „Școlile Dunei“, excelentul „Dune: Comunitatea surorilor“ (recenzia AICI)? Sau o să fie un dezastru de nedescris? Acum, că am citit cartea, pot răsufla ușurat: romanul „Mentații Dunei“ este excelent!
„Mentații Dunei“ continuă atât de direct acțiunea din volumul anterior încât sunt sigur că Brian Herbert și Kevin J. Anderson au scris, de fapt, un singur roman uriaș. Apoi, din motive logistice și comerciale, l-au împărțit în trei cărți separate. Pentru a preîntâmpina orice problemă legată de uitarea evenimentelor din cartea anterioară, cei doi inserează în primele capitole din „Mentații Dunei“, mici memento-uri despre ce s-a întâmplat în volumul precedent. Am apreciat asta deoarece acolo se întâmplă foarte multe lucruri.
Intriga din Mentații Dunei: Conflictul dintre fanatici și tehnologie
Revenind la „Mentații Dunei“… Școala de mentați a lui Gilbertus Albans începe să devină din ce în ce mai populară. Elevii acestuia își antrenează mințile pentru a deveni adevărate calculatoare umane, împrumutând o serie de elemente din modul de funcționare al mașinilor gânditoare. Cei care devin mentați încep să fie angajați de către cei înstăriți, iar totul pare că decurge bine pentru Gilbertus.
Numai că acest succes atrage atenția lui Manford Torondo și a milioanelor de fanatici butlerieni. Aceștia urăsc orice mașinărie și nu prea se împacă cu noțiunea de „calculatoare umane“. Așa că, pentru a-și păstra școala nedemolată și elevii în viață, Gilbertus ajunge să lucreze pentru Manford. Obsesia lui Manford de a distruge toate mașinăriile afectează întregul imperiu, deoarece începe să amenințe orice avans tehnologic al omenirii.
Acest lucru nu este deloc pe placul lui Josef Venport, proprietarul flotei spațiale VenHold, și, totodată, cel care are monopol asupra obținerii mirodeniei de pe Arrakis. Realizând că Manford devine din ce în ce mai puternic, afaceristul este dispus să facă orice pentru a distruge influența butlerienilor asupra omenirii. Așa că se folosește de navele sale pilotate de navigatori mutanți pentru a impune un embargo tuturor planetelor care au trecut de partea celor anti-tehnologie. Din păcate, operațiunea nu are succesul scontat, lucru care îl obligă pe Venport să recurgă la un plan B: finanțarea, în secret, a tot felul de cercetări și experimente care, dacă ar fi descoperite, ar îngrozi întreaga galaxie.
Mizele politice din Mentații Dunei
În acest timp, undeva departe în spațiu, pe Wallach IX, o planetă rece și deprimantă, Maica Superioară Raquella încearcă să reconstruiască Comunitatea Surorilor, care aproape a fost anihilată în cartea anterioară. Alături de ea este cea mai bună elevă a sa, ambițioasa Valya Harkonnen. Deși ocupată până peste cap să-și asigure numirea ca șefă a Comunității, Valya nu renunță la planul de a-l găsi și a-l ucide pe Vorian Atreides, pe care îl consideră vinovat de dezonoarea familiei sale și de moartea fratelui ei.
Bineînțeles, fiind vorba de o carte cu „Dune“ în titlu, nu puteau să lipsească fremenii și Vorian Atreides. Primii sunt angajați de Josef Venport să saboteze navele spațiale ale concurenței. Iar al doilea decide să-și regăsească familia împrăștiată prin Univers. Așa că ajunge pe Caladan, cu efecte îngrozitoare pentru el și rudele sale.
Puncte slabe
Cel mai slab element din toată cartea mi s-a părut a fi Vorian Atreides. Acesta este măcinat de regrete, de remușcări, de mustrări de conștiință. Plecarea de pe Arrakis și vizita pe Caladan mi s-au părut mai mult un fel de fan service decât un element necesar pentru intriga romanului. Iar acest lucru îl face să devină un personaj aproape telenovelistic. Presupun că Brian Herbert și Kevin J. Anderson știu mai bine. Totuși, transformarea aceasta dintr-un om energic și gata de acțiune într-un fel de pensionar nostalgic a fost complet neașteptată.
De fapt, toată cartea este mult mai pașnică decât „Dune: Comunitatea surorilor“. Nu este un lucru foarte rău, dar e bine de știut. Acțiunea cam lipsește, iar acum problemele sunt mai mult politice și religioase. Așa că toată lumea vorbește cu toată lumea. Și se vorbește, nu glumă! Din această cauză, ritmul poveștii este mult mai lent decât mi-aș fi dorit. Dar toate aceste discuții sunt foarte interesante, și mi-au oferit detalii și informații noi despre universul Dune. Adică exact ce mi-am dorit de la această carte.
Puncte forte
Punctele forte ale cărții sunt… două. Primul este conflictul dintre Manford și Venport. Amândoi sunt la fel de obsedați în felul lor… Primul vrea o omenire lipsită de orice fel de tehnologie și este gata să omoare, să forțeze, să amenințe și să tortureze pe oricine – de la un singur om la populația unei planete întregi – pentru asta. Al doilea consideră dezvoltarea tehnologică mai presus de orice, fiind dispus să transforme oamenii în navigatori mutanți sau în terifianții cymeki pentru profit. Am apreciat foarte mult că Brian Herbert și Kevin J. Anderson și-au permis luxul de a le prezenta pe larg opiniile, pentru ca apoi să mă lase să decid cine este eroul și cine este răufăcătorul în această poveste.
Al doilea este reprezentat de mentatul Gilbertus Albans și școala sa de mentați. Inițial nu am fost deloc fanul acestui personaj – relația lui cu robotul Erasmus este cel puțin neplăcută. Dar situațiile în care este pus și alegerile pe care trebuie să le facă m-au determinat să-l privesc cu alți ochi. Ironia de a dovedi că mașinăriile sunt rele în timp ce predă metode derivate din programele acestor mașinării este de neprețuit.
Concluzie: Este Mentații Dunei Un SF Bun?
Răspunsul meu este DA. Romanul este un SF captivant, cu comploturi, trădări, răzbunări și drame. Are atât personaje plăcute, cât și unele pe care îți place să le urăști, precum și multe idei interesante. Capitolele sunt destul de scurte și alternează în ceea ce privește locațiile, personajele și intriga. Așa că plictiseala nu există, din contră… Acesta a fost și motivul pentru care ora mea de culcare s-a prelungit foarte mult în noapte. Așa că, dacă vrei să afli mai multe despre originea și evenimentele care au dus la apariția școlilor din universul Dune, acest roman este exact ce îți trebuie!
P.S.: În momentul scrierii acestei recenzii, pe siteul goodreads.com, cartea are patru stele, 5.902 evaluări și 405 recenzii.
