Când Stephen King vrea să te sperie, te îmbolnăvești de inimă. Dar ce se întâmplă când Stephen King vrea să te emoționeze? Pffff, îți curg lacrimile șiroaie.
Sau cel puțin așa am pățit eu. Rar, dar am pățit. Mi s-a întâmplat când am citit romanul JFK – 11.22.63, despre al cărui final de-o frumusețe sfâșietoare am scris AICI. Mi s-a întâmplat acum când am văzut filmul Marșul cel lung/ The long walk, adaptarea unuia dintre primele romane ale maestrului Stephen King, pe care l-a publicat sub pseudonimul Richard Bachman.
Însă pentru că eu nu am citit cartea, m-am dus la film ca o floare, nebănuind nimic și pregătindu-mă sufletește să văd mai degrabă un thriller care să mă sperie că doar nu degeaba e considerat Stephen King regele horror-ului modern.
Ce țeapă mi-am luat!
Regula sinistră de la Marșul cel lung
E adevărat, scene brutale sau chiar… scârboase, care să mă facă să închid ochii, au fost cu duiumul. Căci la Marșul cel lung, la care participă 50 de adolescenți din toată America, regula de bază e simplă: ei trebuie să meargă, cu o anumită viteză, până când în picioare rămâne doar unul. Nu au voie să se retragă, nu au voie să abandoneze, nu există nicio scuză pentru care să li se permită să se oprească. Nici boala. Nici nevoile fiziologice. Nimic. Practic, în momentul în care s-au înscris la demența aceasta de competiție s-au angajat să marșăluiască până mor. Iar dacă n-o fac, sunt uciși.
Prin urmare, cred că-ți dai seama cam la ce scene (avertisment!, realizate extrem de realist) am asistat.
Și atunci… unde-și fac loc emoția și lacrimile în povestea asta?
Păi, la tot pasul… și având în vedere ce-am scris până acum, o să te rog să iei ad litteram afirmația mea. Căci acest marș infernal, pe care numai o societate distopică era capabilă să-l creeze, poate că scoate tot ce e mai rău din oameni în încercarea de a obține premiul care întrece orice imaginație. Dar sigur scoate și tot ce e mai bun.
Geniul lui Stephen King
Participanții, unii dintre ei abia trecuți de pragul dintre copilărie și adolescență, poartă încă în suflete ceva din inocența primeia și din entuziasmul celei de-a doua. Coșmarul în care s-a transformat America nu a apucat să ucidă bunătatea din ei. Da, i-a înrăit. Da, i-a făcut mai cinici. Mai duri. Mai brutali. Dar la capătul fiecărei mile pe care apucă s-o bifeze supraviețuitorii (din ce în ce mai puțini) acești copii sunt în adâncul inimilor … BUNI.
Iar în acest contrast tulburător, între oroarea exterioară și delicatețea interioară, stă frumusețea filmului Marșul cel lung – de fapt, geniul lui Stephen King, dacă e s-o spunem p-aia dreaptă! În mijlocul unui peisaj dezolant, printre ordinele lătrate ale Maiorului care supraveghează respectarea regulilor, în pocnetul armelor care anunță eliminarea încă unui concurent, copiii aceștia devin din rivali pe viață și pe moarte prieteni în eternitate. Cei mai răi dintre ei încep să-și regrete faptele. Cei mai egoiști ajung să-și ofere propria viață pentru a asigura supraviețuirea colegului de marș. Iar cei mai buni devin niște îngeri. În toate sensurile posibile.
Normal că am plâns. Și, deși #eunusuntIrinaMargaretaNistor, pun pariu că a plâns și ea.
Unde e ghișeul de reclamații?
În ciuda a tot ce am scris până acum, am totuși o reclamație de făcut. La adresa castingului. Iată motivul!
Inițial, l-am privit chiorâș pe Maiorul, care supraveghează respectarea la literă a regulamentului și aplicarea pedepsei supreme celor care greșesc, că nu știam de unde să-l iau. Iar când mi-am dat seama că îl am în fața ochilor pe Mark Hamill, OMG!!!, nici c-am mai putut să-l urăsc. Ca o adevărată fană Star Wars ce mă aflu, eu nu am cum să mi-l imaginez pe Luke Skywalker în ipostaza unei brute care omoară copii. No way!
Însă, exceptând acest aspect care pe tine poate că nu te deranjează, eu alte obiecții nu mai am. Nici măcar faptul că deasupra întregului film plutește un aer de… Jocurile foamei… așa… nu m-a făcut să mă încrunt. În primul rând, avem de-a face cu același regizor, Francis Lawrence, deci mi se pare normal ca peliculele să aducă vag una cu cealaltă. În al doilea rând, eu IUBESC seria Jocurile foamei (filmul, țin să precizez. Cu cărțile nu am reușit să dezvolt o chimie…)
Acum nu-mi rămâne altceva de făcut decât să citesc cartea Marșul cel lung, lansată de Editura Nemira în același timp cu premiera filmului. Doar că va trebui să stau la coadă după colegul de blog. Că așa ne-am împărțit: eu văd filmul, el se ocupă de carte.
Spune tu dacă mai ai parte de o asemenea experiență integrată pe alte bloguri 😅 !
Caseta tehnică a filmului Marșul cel lung
DISTRIBUȚIE: Cooper Hoffman, David Jonsson, Garrett Wareing, Mark Hamill, Charlie Plummer, Judy Greer
REGIZOR: Francis Lawrence
Nerecomandat copiilor sub 15 ani.
Distribuit în România de CAY Films.
