Trupul cel mort al lui Hristos în mormânt. Tabloul care l-a impresionat atât de tare pe Dostoievski încât l-a adus în pragul unei crize de epilepsie

Trupul cel mort al lui Hristos în mormânt. Tabloul care l-a impresionat atât de tare pe Dostoievski încât l-a adus în pragul unei crize de epilepsie

“Trupul cel mort al lui Hristos în mormânt” de Hans Holbein Cel Tânăr este considerat de specialiști una dintre cele mai cutremurătoare picturi din toate timpurile. Însuși Dostoievski a fost atât de tulburat atunci când s-a aflat în fața ei încât soția scriitorului s-a temut că acesta va face o criză de epilepsie.

Trupul cel mort al lui Hristos în mormânt 1
Trupul cel mort al lui Hristos în mormânt, Hans Holbein cel Tânăr, 1521, ulei pe lemn, 30,5 x 200 cm, Kunstmuseum, Basel

În 1867, aflat în Basel, Feodor Dostoievski vizitează celebrul Kunstmuseum, unde este zguduit de tabloul Trupul cel mort al lui Hristos în mormânt de Hans Holbein cel Tânăr și îl studiază îndelung. Observându-i reacțiile, soția lui, Anna Grigorievna, s-a temut chiar că o nouă criză epileptică îl va cuprinde pe scriitor:

Eu nu eram în stare să mă uit la acel tablou: așa de puternic era efectul lui asupra mea, mai ales din cauza condiției mele bolnăvicioase, și de aceea am plecat în altă sală. Când m-am întors peste cincisprezece sau douăzeci de minute, l-am găsit pe Feodor Mihailovici continuând să stea în fața tabloului ca vrăjit. Pe fața lui agitată se citea aceeași expresie înfricoșată, pe care nu o dată mi-a fost dat să o văd în primele minute ale unui atac epileptic. Mi-am luat încet soțul de braț, am plecat într-o altă sală, ne-am așezat pe bancă așteptând în orice moment începutul crizei.

A. G. Dostoievskaia, “Amintiri”
Dostoievski
Feodor Dostoievski

Ulterior, Dostoievski avea să spună că Hristos era “atât de mort”, încât fusese foarte aproape să-și piardă credința, deoarece se afla înaintea unui trup care refuza să mai învie. Experiența a avut un impact uriaș asupra scriitorului. El va face referire la acest tablou în romanul “Idiotul”, mandatându-l pe prințul Mîșkin să-i exprime sentimentele.

Tabloul acesta? strigă prințul, lovit deodată de un gînd neașteptat. Tocmai tabloul acesta! Păi, eu cred că privind tabloul acesta, unii ar putea mai degrabă să-și piardă credința decît să se întărească în ea!

F. M. Dostoievski, “Idiotul

Cum descriu specialiștii lucrarea Trupul cel mort al lui Hristos în mormânt

Trupul cel mort al lui Hristos în mormânt

Iată ce scrie Gerard Denizeau despre pictura Trupul cel mort al lui Hristos în mormânt în impresionanta sa lucrare, “Marile scandaluri din pictură”:

“Pe toată lungimea unui panou de lemn acoperit cu un cearșaf alb zace trupul gol, în mărime naturală, al unui bărbat, marcat de răni groaznice. Vedere oribilă a unei anatomii aflate deja în putrefacție, dar și semn funebru al finalului oricărei existențe, această efigie lugubră nu este alta decât aceea a lui lisus Hristos, cum o atestă inscripția cu majuscule care acoperă partea superioară a ramei: „IESVS NAZARENVS REX IUDÆORVM” („lisus nazarineanul, regele iudeilor”).

Atmosfera este sufocantă în spațiul îngust care nimicește orice speranță; cadavrul ocupă întreg acest spațiu funebru, fără a-i lăsa privitorului libertatea de a-și abate atenția către altceva. Abia în momentul următor începem să devenim conștienți de imposibilitatea materială a unei astfel de propuneri vizuale: cine ar fi putut avea ideea de a înlătura o parte laterală a sicriului pentru a reproduce macabrul din interior?

În plus, dacă acest trup este, într-adevăr, cel al lui lisus, cum putem explica semnele timpurii ale unei descompuneri incompatibile cu scurta ședere a lui Hristos în mormânt? Un Hristos care, la trei zile la înhumare, le va apărea, plin de forță și de vigoare, Mironosițelor, Pelerinilor din Emmaus, propriilor săi discipoli! În realitate, Holbein si-a conceput tabloul studiind trupul unui neguțător mort, după cât se pare, prin Tnec, dându-i astfel lui Hristos înfățișarea unui om obișnuit.

Cartea “Marile scandaluri din pictură” de Gerard Denizeau poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI

Dacă panoul lui Holbein a socat atât de tare, oare motivul nu trebuie căutat în realismul extrem al imaginii? Niciodată, în istoria picturii  occidentale, Hristos nu a apărut într-o lumină atât de demoralizatoare. Și tocmai pentru că acest biet cadavru nefericit este cel al unui om chemat la o înviere imposibilä, credinciosul nu poate decât să-și pună întrebări cu privire la sensul sacrificiului lui lisus.

Acest Hristos este, mai înainte de toate, un om. Trăsăturile sale supte, carnația vineție, mușchii rigizi… totul vorbeste despre un omenesc care se va transmuta doar prin miracolul la care încă nu ne putem gândi, al Învierii. Cruzimea semnelor lăsate în piele de cuie, de coroana de spini și de lancea Patimilor nu mai ține aici de nicio evocare pioasă. Spre marea neplăcere a partizanilor unei tradiții iconografice bazate doar pe caracterul simbolic al Răstignirii, pictorul s-a străduit să redea toate consecințele atroce ale acestui supliciu cum nu se poate mai sălbatic.”

Rândurile tulburătoare din “Idiotul” în care Dostoievski descrie tabloul

Dostoievski va dezvolta această perspectivă în Idiotul, prin prisma personajului Ipolit, care, într-o scrisoare, oferă o tâlcuire în duh ortodox a acestei reprezentări:

“Tabloul acesta îl reprezintă pe Hristos în momentul cînd e coborît de pe cruce. Am avut totdeauna impresia că pictorii care zugrăvesc momentul răstignirii şi al coborîrii de pe cruce îl înfăţişează de obicei pe Hristos cu un chip de o neobişnuită frumuseţe; ei caută să-i menţină această frumuseţe chiar şi în momentele cînd a fost supus la cele mai cumplite chinuri. Or, aici, nu vezi nimic asemănător; aici apare într-adevăr cadavrul unui om care a suferit suplicii groaznice înainte de a fi fost răstignit, care a fost lovit, schingiuit, torturat de soldaţi, bătut de mulţime atunci cînd îşi purta crucea, în sfîrşit, care a îndurat vreme de şase ceasuri (după socoteala mea) înspăimîntătorul chin al răstignirii.

Faţa din tablou e tumefiată, acoperită cu vînătăi şi răni sîngerînde, oribile; ochii căscaţi, cu pupilele piezişe; albul enorm al ochilor încremenit şi cu luciri sticloase. Dar, lucru curios, cînd te uiţi la cadavrul acesta al omului sfîrşit în chinuri şi torturi, se naşte o întrebare cu totul bizară şi cît se poate de interesantă: dacă toţi discipolii lui Hristos, aceia care au devenit mai tîrziu principalii lui apostoli, femeile care-l vegheau, stînd în picioare lingă cruce, dacă, într-un cuvînt, toţi adepţii şi adoratorii lui i-au văzut trupul în halul acesta (şi cu siguranţă că el arăta întocmai aşa), cum de au putut să mai creadă, la vederea acestor falnice rămăşiţe, că martirul acesta va învia? Şi te mai întrebi, fără să vrei, dacă moartea e aşa de hidoasă şi dacă legile firii sînt atît de puternice, cum ai putea să le învingi?

Romanul “Idiotul” de Feodor Dostoievski poate fi cumpărat online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI

Cînd priveşti tabloul acela, cercetîndu-l, natura ţi se năzare în chip de fiară enormă, mută şi neînduplecată sau, mai bine zis, oricît de ciudată ar părea comparaţia, ca o maşină imensă, de construcţie modernă, care, surdă şi nesimţitoare, a înşfăcat, zdrobind în măruntaiele ei, o fiinţă magnifică, fără de preţ — o fiinţă care ea singură valora cît întreaga natură cu toate legile ei, cît întreg universul, care poate că n-a fost creat decît pentru a da naştere acelei fiinţe!

Tabloul acesta parcă e menit anume să trezească ideea unei puteri oarbe, sfidătoare, de o veşnicie stupidă căreia totul îi e supus şi care fatal ţi se impune. Oamenii care stăteau în jurul mortului şi care nu sînt zugrăviţi pe această pînză au trebuit, probabil, să simtă o consternare de nespus şi o durere imensă în seara aceea în care li s-au năruit dintr-o dată toate speranţele, ba aproape şi credinţa ce se înfiripa. Fără îndoială, s-au împrăştiat de la locul crucificării pradă unei spaime extraordinare, cu toate că fiecare dintre ei purta o idee mare, care de-acum încolo nu mai putea să le fie smulsă. Şi dacă însuşi învăţătorul lor şi-ar fi putut vedea acest chip în ajunul supliciului, s-ar mai fi suit oare pe cruce, ar fi murit aşa cum a murit? Iată încă o întrebare pe care ţi-o pui fără voie cînd priveşti tabloul acela.”

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!