“În căutarea timpului pierdut” este, la ora actuală, marea mea pasiune.
Dacă îți amintești, mi-am (& ți-am) promis că voi citi toată opera lui Marcel Proust în această viață. (Bine, la cum mă mișc, s-ar putea să-mi rămâna destule volume și pentru viața viitoare 🙂 .)
De asemenea, mă interesează ABSOLUT ORICE are legătură cu creația lui Proust. Dacă văd pe undeva numele lui, dau click. Scot portofelul. Cumpăr. În fine, ai ințeles ideea : ) …
Iar uneori, datorită pasiunii mele pentru “În căutarea timpului pierdut”, mă intersectez cu domenii care-mi sunt prea puțin familiare. Din păcate…
De exemplu, zilele trecute, uitându-mă eu pe contul de instagram Arta cu Irina, am tresărit. Una dintre picturile prezentate acolo mi se părea atâââââââââââââât de cunoscută!!! Unde o mai văzusem? Unde, unde?
Păi, CHIAR PE COPERTA volumului „Swann”! Este vorba de ediția din 2008, publicată de editura Leda, iar detaliul reprodus face parte din pictura „Rue de Paris, temps de pluie” (Stradă din Paris, pe timp de ploaie) a lui Gustave Caillebotte. Ceea ce, desigur, nici că știam!
„În căutarea timpului pierdut” are pe coperta primului volum un detaliu dintr-o pictură de Gustave Caillebotte
Iată ce spune Irina Adam, istoric de artă, despre tabloul care ilustrează atât de bine primul volum din “În căutarea timpului pierdut”:
“Gustave Caillebotte, Rue de Paris, temps de pluie (Stradă din Paris, pe timp de ploaie), 1877, ulei pe pânză, 212 x 276 cm., Art Institute of Chicago.
Parisul în ianuarie este posomorât. Decorațiunile de Crăciun încep să dispară, iar ploaia și cerul de culoarea cărbunelui ars sunt prezente zilnic, de dimineața până seara. Dar viață continuă și după vacanța de sărbători, iar parizienii își reiau ritmul alert care îi definește.
O astfel de scenă este surprinsă aici de Gustave Caillebotte. De-a lungul vieții sale, Caillebotte a fost martorul marilor transformări pariziene realizate de Haussmann și de Napoleon al III-lea care i-au influențat arta și perspectiva. Străduțele înguste și insalubre au fost distruse lăsând loc bulevardelor și clădirilor care definesc astăzi capitala Franței, oferind o scena aproape topografică pictorului.
„Rue de Paris, temps de pluie” (Stradă din Paris, pe timp de ploaie) este considerată capodopera artistului. Având dimensiuni excepționale, 212 x 276 cm, tabloul ne prezintă un fragment din viața urbană la sfârșit de secol XIX. Scena are loc într-o piațetă, nu departe de gara Saint Lazare și de cartierul unde artistul locuia împreună cu familia sa.
Un Paris aproape gol
Amploarea exagerată a primului plan amintește astăzi de unghiul larg al aparatelor de fotografiat. Cuplul, realizat la scară reală, se îndreaptă către spectator parcă cerandu-i să-i facă loc să treacă. În planul secundar, alte personaje se îndreaptă grăbite spre destinația lor, protejate de umbrele. Geniul lui Caillebotte constă, în special, în acest vid geometric exagerat care împiedică spectatorul să se uite la detalii. Ochiul privitorului se uită de la stânga la dreapta, fără a putea fixa ceva anume. Prefigurator al lui Seurat prin liniile sale geometrice, Caillebotte ne prezintă un Paris aproape gol unde trecătorii, străini unii de alții, se deplasează în același timp, într-un ansamblu omogen.”
Caillebotte nu a fost doar un pictor talentat. Din 1874, devenind bogat după ce a moștenit o avere impresionantă, a cumpărat tablouri de Monet, Renoir, Degas ca să-i ajute pe aceşti pictori respinşi de critică şi ignoraţi de public. Caillebotte declara: „Nu-i vrea nimeni, îi cumpăr eu”. A jucat rolul de agent artistic pe lângă pictorii independenţi pentru organizarea expoziţiilor lor, iar clarviziunea şi generozitatea lui au fost marcate prin testamentul sau, prin care a lăsat statului întreaga sa colecţie de artă.