John Ronald Reuel Tolkien, scriitorul care ne-a dăruit celebrul roman „Stăpânul inelelor”, a avut o căsătorie lungă şi fericită, cu Edith Bratt, de care s-a îndrăgostit încă de când erau adolescenţi. Aflat în tranşeele Primului Război Mondial, Tolkien a creat un cod secret pentru a putea comunica prin scrisori cu ea, evitând cenzura poştală a armatei britanice.
John Tolkien şi Edith Bratt s-au întâlnit în 1908, pe când cel care avea să scrie „Stăpânul Inelelor” împlinea 16 ani. Tolkien, fratele său şi Edith erau toţi trei orfani, ajungând să locuiască împreună, într-un internat din Edgbaston. Cei doi s-au înţeles perfect din prima clipă, făcând plimbări lungi împreună şi purtând conversaţii până seara târziu.
Conform Adevărul, problemele au început să apară însă la un an distanţă, când Tolkien nu reuşea să îşi ia examenele, iar tutorele său, părintele Xavier Morgan, considera că fata cu care se vedea ar fi fost problema, cu atât mai mult cu cât era vorba de o protestantă cu trei ani mai în vârstă decât protejatul său catolic. I-a interzis lui Tolkien să o mai vadă, iar acesta s-a supus, întrerupând orice fel de formă de comunicare cu Edith. I-a trimis o singură scrisoare pe care însă părintele Morgan a găsit-o, ameninţându-l că va avea grijă să pună capăt carierei sale academice. Astfel, vreme de cinci ani, cei doi nu au vorbit, iar între timp, tânăra s-a mutat în Cheltenham alături de nişte prieteni de familie.
Cererea în căsătorie, printr-o scrisoare
În seara în care a împlinit 21 de ani însă, John Tolkien i-a trimis o scrisoare în care îi declara că iubirea pentru ea nu pălise şi a cerut-o în căsătorie. Răspunsul a fost unul neaşteptat: Edith era deja logodită cu un alt bărbat, pe nume George Field. Edith a completat însă, scriindu-i că a acceptat cererea lui Field doar pentru că nu era convinsă că Tolkien o mai iubea, dat fiind că nu mai vorbiseră deloc.
Cinci ani mai târziu, pe 8 ianuarie 1913, Tolkien lua trenul spre Cheltenham, întâlnindu-se cu Edith în gară. Au petrecut întreaga zi împreună, iar la final, Edith îi accepta cererea în căsătorie. Ulterior, i-a scris lui George Field, rupând logodna.
La finalul lunii ianuarie, în Birmingham, avea loc logodna oficială a celor doi. La insistenţele lui John Tolkien, Edith s-a convertit la catolicism, iar trei ani mai târziu s-au căsătorit la biserica catolică „Fecioara Maria” din Warwick.
La scurt timp însă, Tolkien a fost chemat pe front, în Franţa, înrolat ca locotenent secund al Armatei Britanice. Cât timp soţul său a fost în război, cei doi au ţinut legătura, comunicând prin scrisori codate, din cauza cenzurii poştale a armatei. După ce a descifrat codul, Edith a putut cunoaşte mereu locaţia soţului său.
Tolkien a revenit din război din pricina unor probleme de sănătate precum febra de tranşee – infecţie cauzată de bacteria Bartonella quintana transmisă de păduchi -, şi depresie cauzată de veştile că prietenii săi mureau unul după altul pe front. Simptomele apăreau şi dispăreau între 1917 şi 1918, iar armata îl considera „suficient recuperat” pentru a servi în tabere, deşi, în 1917, tocmai i se născuse primul copil. În ciuda problemelor de sănătate, Tolkien avea să fie promovat temporar, la rangul de locotenent pe 6 ianuarie 1918, conform josephkaminski.org. Până la finalul anului, războiul se sfârşea, iar Tolkien se întorcea la Edith şi la copilul lor.
John şi Edith au fost căsătoriţi 55 de ani, iar scriitorul i-a rămas devotat mereu, scriindu-i poeme de dragoste şi pomenind-o adesea în corespondenţa către prieteni. Totuşi, adevăratul tribut pentru mireasa lui rămâne transpunerea poveştii lor de dragoste în mitologia Pământului de mijloc, în idila dintre Beren şi Luthien, un bărbat muritor şi o fiinţă nemuritoare elf. „Era (şi ştia că era) Luthien a mea”, scria autorul despre soţia lui.
Edith a murit pe 29 noiembrie 1971, iar Tolkien a gravat pe mormântul său numele personajului „Luthien”. Tolkien a murit aproape doi ani mai târziu, pe 2 septembrie 1973, iar pe mormântul său a fost gravat numele „Beren”, iubirea lui „Luthien”.