O nouă carte a lui J.R.R. Tolkien va fi publicată în 2017 – Ana are carti!

O nouă carte a lui J.R.R. Tolkien va fi publicată în 2017

„Beren şi Luthien“ este o poveste de dragoste semnată de JRR Tolkien, autorul celebrei serii „Stăpânul Inelelor“. Povestirea va fi publicată în premieră mondială în data de 4 mai 2017, la un secol de când a fost scrisă.

Povestea se concentrează pe relaţia de iubire dintre Beren, un bărbat muritor, şi Luthien, o femeie-elf nemuritoare. Povestea lor aduce cu un basm românesc – tatăl lui Luthien este împotriva iubirii dintre tineri şi îi dă lui Beren o sarcină imposibilă. Cei doi trebuie să fure o bijuterie de mare preţ de la un spirit malefic. Povestirea va fi publicată pe 4 mai 2017, la editura HarperCollins, scrie The Guardian, citat de DCNews.

Volumul va fi editat de Christopher Tolkien, fiul autorului, şi ilustrat de Alan Lee.

Numele celor două personaje au fost gravate pe piatra funerară a autorului, respectiv pe cea a soţiei sale. Pe piatra funerară lui este gravat numele lui Beren, iar pe piatra soţiei sale, Edith, este gravat numele lui Luthien.
Povestea a fost scrisă în 1917, după ce Tolkien s-a întors din Bătălia de pe Somme.

John Ronald Reuel Tolkien s-a născut pe 3 ianuarie 1892 şi a murit la 2 septembrie 1973.

Sursa foto: https://www.instagram.com/anaarecarti.ro/

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate