Titlu: Tetralogia napolitană - Prietena mea genială; Povestea noului nume; Cei care pleacă şi cei ce rămân; Povestea fetiței pierdute
Autor: Elena Ferrante
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor

Vreau banii inapoi!

Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă

Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)

Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea

TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)

Editura: Pandora M
Anul apariției: 2015, 2016, 2017
Traducere: Cerasela Barbone

La scurt timp după ce am început să citesc tetralogia Elenei Ferrante, o lectură cu care m-am pricopsit din vina Anei (sau datorită? Hm, nu, rămân la prima variantă), am descoperit, cu totul întâmplător, în pauza de țigară… a altora, că romanul e atât de la modă, încât unele colege își împrumută volumele și se presează reciproc să le termine, ca să le poată comenta.

Pentru mine ăsta nu-i un semn bun.

După părerea mea, cărțile la modă sunt, într-un procent covârșitor, niște succese efemere, ajutate de un marketing deștept. Nimic mai mult, pentru că nu merită mai mult.

Cu acest avertisment, m-am dat un pas în spate, ca să pot judeca obiectiv. Iar concluzia m-a lovit atât de firesc, încât am realizat și de unde succesul: tetralogia are toate ingredientele unei telenovele!

Plasată în mahalalele din Napoli, povestea începe în anii ʼ50 și urmărește două prietene, Elena (sau Lenu) și Raffaella, poreclită Lila sau Lina, din copilărie până la bătrânețe. Amândouă provin din familii sărace și simt că trebuie să facă orice pentru a scăpa din locul unde au avut nenorocul să se nască, dar sunt extrem de diferite.

Lila e un băiețoi care are tupeul să înfrunte pe oricine o deranjează și care, în mod neașteptat, se transformă în cea mai frumoasă femeie din cartier. Subjugă, dar e instabilă, are o sclipire de geniu, dar inteligența ei rămâne brută, necizelată, e generoasă, dar în egală măsură invidioasă și capricioasă, ba chiar cred că scriitoarea a avut în vedere, în construcția personajului, o personalitate ușor bipolară.

Lenu, frumușică de mică și inteligentă, e timidă, complexată și mereu în umbra prietenei sale, căreia i se crede inferioară. Învață doar ca s-o depășească, scrie doar ca să-i arate că poate scrie la fel de bine, caută compania celor culți și merge la facultate doar ca să-i arate că și ea poate, ba nu, că poate mai mult și mai bine! Însă totul e o poză, în realitate și în intimitate, e chinuită de nesiguranță și e nefericită.

De la un punct încolo, îți dai seama că pentru Lenu este o relație toxică. Însă nu e singura în care se bagă și se complace.

În prima parte a tetralogiei, “Prietena mea genială”, Ferrante a avut toate șansele să conceapă ceva memorabil. Pentru că dincolo de cele două fete și de prietenia lor, există mahalaua plină de mafioți și cuțitari, un loc în care violența e firească și pe stradă, și acasă, în care moartea prin înjunghiere sau împușcare e aproape “naturală” – o situație care putea fi exploatată pentru a genera un alt tip de scriere. E drept, asta ar fi însemnat să schimbe un pic targetul. Și, probabil, ar fi avut marfă pentru vreo două cărți, nu patru, dar scăpa de izul de telenovelă.

…m-au trezit din amorțeală câteva crime

Am terminat primul volum cu speranța asta, a unor forțe dezlănțuite pe străzile din Napoli, a unor confruntări între familiile rivale, dar m-am trezit… într-o lălăială care m-a făcut să pricep cam ce mă așteaptă în următoarele trei volume. F&@k!

Deci, revenind la 2,3 si 4, ce-avem noi aici? Păi, clasic: căsnicii nefericite, un amant împărțit de cele două prietene – e drept, la ani distanță, dar tot se pune, copii doriți și mai puțin doriți, perioade de fericire și de prăbușire – prin care cele două nu trec simultan -, drame familiale, toate traversate de tensiunile politice și de schimbările care au avut loc în Italia în anii prinși în carte.

Palierul politic este clar unul căruia Ferrante i-a acordat o mare importanță, însă, paradoxal, e prea mult în economia cărții și prea puțin ca să conteze. Adică: dacă te atrage istoria și vrei date despre acea perioadă, în tetralogie nu ai decât o fușăreală; iar dacă istoria nu e tocmai printre pasiunile tale, în afară de câteva ciomăgeli între fasciști și socialiști care le afectează direct pe protagoniste, restul paginilor umplute cu considerații, discuții și evenimente pe teme politice te-ar putea plictisi destul de mult.

Am regăsit un pic din atmosfera de început spre final, când m-au trezit din amorțeală câteva crime, dar, în loc să-mi dea senzația că romanul se încheie firesc, rotund, a fost… too little, too late.

p.s. N-am pretenția să mă credeți pe cuvânt. Știu, de vreme ce s-a creat o întreagă nebunie în jurul acestui roman, că sunt cam pe lângă trend. Dacă-mi dați dreptate, vă aștept înapoi pe blog cu un comentariu. Și dacă nu-mi dați, tot vă aștept. ☺

p.p.s. Am avut curiozitatea să citesc părerile altora despre tetralogie și am descoperit că “e o carte complexă, care te va consuma din punct de vedere intelectual într-un mod pozitiv”, iar despre Ferante am aflat că “nu scrie pentru marea masă”. ☺☺☺ Rămân la părerea mea, așa contra trendului cum e ea…

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

Uneori, cred că Ana e, cum se spune, „pe interes”. Cum să-i faci cadou prietenei tale o carte, oricât de reuşită ar fi gluma din titlu – „Prietena mea genială”… hm, nu mă simt deloc aşa ☺ -, ştiind c-o obligi astfel să presteze pentru blog?

Şi asta nu-i tot! „Prietena…” e primul volum dintr-o tetralogie, prin urmare, nu numai că ultimii bani din portofel s-au dus în contul unui site de profil, dar m-am şi trezit prizoniera unei poveşti care se întinde pe… peste 1600 de pagini!!!

Deci, Ana:

1. Roagă-te să-mi placă. Altfel, răzbunarea va fi cruntă! Voi căuta cel mai lung şi mai plictisitor roman şi ți-l voi face cadou! Sau… te provoc sa faci o contrarecenzie (habar n-am dacă există cuvântul ăsta, dar sigur înțelegi tu despre ce e vorba) la „Muntele vrăjit”…
2. Ai grijă ce-mi ceri în perioada următoare… Mai subțire cu răspunsurile la comentarii şi cu recenziile că n-avem timp. A, vrei să ne vedem? Ntz… I am busy!
3. Dacă sughiți… eu sunt. Pregăteşte-te pentru ce spuneam la punctul 1.

P.S. Cică în carte este vorba despre povestea prieteniei dintre două fete/femei din mahalaua napolitană, o poveste începută prin anii 1950 şi terminată… voi vedea eu când… datorită Anei. Asta, ca să aveți totuşi idee despre subiect. ☺