Conform dicționarului, trickster este un șarlatan, un păcălici, un trișor, un escroc, un șmecher. În cazul personajului principal din ʺCele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veaculʺ, avem de-a face cu tot ce am enumerat mai sus, dar la feminin.
Din clipa în care am văzut cartea Orașul în flăcări, am știut că o să-mi placă. Am avut același vibe ca la ʺPustiul de asfaltʺ de S.A. Cosby (recenzia AICI). Nu știu cum, dar am fost sigur că eroul o să fie un gangster, că o să aibă foarte multe probleme și că la sfârșitul cărții viața lui o să se schimbe radical… în ceva foarte rău.
Cred că Marea liniștii de Emily St John Mandel este cel mai melancolic, liniștit, calm și, în același timp, frumos roman SF citit de mine în ultimul timp. Un roman în care singurătatea călătorului în timp se împletește cu durerea aceluiași călător de a ști cum și când vor muri persoanele pe care le întâlnește, la care se adaugă morbiditatea COVID-ului, viața deloc roz din coloniile de pe Lună și posibilitatea ca întreaga existență umană să fie, de fapt, o mare simulare electronică.
Ce poți să faci când într-o călduroasă zi de vară cu temperaturi de 38 de grade la umbră trebuie să stai să aștepți pe culoarele unui spital din România, e drept privat, în timp ce pe lângă tine trec tărgi pe care se află pacienți ce suferă de diferite chestii? Ei bine, nu știu ce ai face tu, dar eu mi-am luat cartea ʺNămețiiʺ să o citesc. Am avut impresia că o poveste apocaliptică cu viruși și foarte multă zăpadă o să fie exact ce am nevoie pentru a supraviețui experienței din spitalele românești… Și așa a fost!
ʺScriu povești care merg la inimă. Până când o fac să stea în locʺ… Asta spune Ivar Leon Menger pe coperta volumului ʺCând vin străiniiʺ.
Deoarece Halloweenul se pregătește să ne bată la ușă, șefa de la anaarecarti.ro m-a întrebat dacă nu cumva am pe undeva o recenzie „mai pe horror, mai pe groază”, ca să fim în ton cu ceea ce se petrece la sfârșitul lunii octombrie. Inițial am zis că nu dețin așa ceva în portofoliu, dar apoi mi-am amintit de… ʺTransformareaʺ de Justin Cronin.
“Doamna din lac” este un roman pe care am vrut să-l citesc din clipa în care am aflat de recenzia pe care i-a făcut-o Stephen King, dar am tot amânat. Și a fost pierderea mea.
Când am terminat de citit ʺSă nu mă părăseștiʺ scrisă de Kazuo Ishiguro nu credeam că o să mă mai reîntâlnesc cu el vreodată. Știu că ʺSă nu mă părăseștiʺ este considerată o capodoperă, dar pentru mine cartea a fost… doar OK. Bunicică, nici atât de proastă încât să nu o citesc până la capăt, dar nici atât de bună încât să mă facă interesat și de altceva scris de respectivul scriitor japonez.
Aștept “Focul viu” din 1993, de când am citit despre ea în introducerea la romanul “Carrie”. Deși mă gândeam că o să treacă ceva timp până când o să reușesc să o am, nu mi-am imaginat totuși că o să fie nevoie de 30 de ani pentru asta! Dar există o vorbă: “Lucrurile bune vin la cei ce știu să aștepte”! Așa că am așteptat, am așteptat, am așteptat, am așteptat până când a venit… Și cum a venit!!! Cu un conținut pe măsură și o coperta minunată… Stephen King și Nemira nu m-au dezamăgit nici acum!
Înainte de “Jocurile foamei”, de “Divergent”, de “Al 5-lea val” și de alte romane în care eroine adolescente înfruntă armate de bărbați neputincioși în fața istețimii și curajului acestora, înainte de existența termenului Young Adult, a existat o carte mititică (cel puțin așa este ediția românească) intitulată “Ritual de trecere” de Alexei Panshin.
Ai citit vreodată primul capitol al unei cărți și să simți cu toată ființa ta că ai în față o carte foarte bună? Ai citit vreodată primul capitol al vreunei cărți și să te inunde o stare de bună dispoziție și satisfacție? Ei bine, așa m-am simțit când am terminat primul capitol din “Prăbușirea imperiului”, în care e vorba de o revoltă la bordul unei nave spațiale. O revoltă cu un final complet, dar complet neașteptat.
Cu un titlu atât de misterios și o copertă înfiorătoare, dar superbă, “Partea de nord a inimii” de Dolores Redondo nu putea să treacă neobservată de subsemnatul. De când am văzut-o, m-am întrebat despre ce e vorba în ea: este un thriller, un roman supranatural, un horror?
De când am început să citesc SF, am o slăbiciune pentru cărțile pe coperta cărora se afla o navă spațială. Cum vedeam una, cum o cumpăram. Pe măsură ce a trecut timpul, acest călcâi al lui Achile al meu nu a dispărut, ci a continuat să facă victime printre bancnotele din portofel. Așa că atunci când am văzut pentru prima oară coperta cărții „Copiii timpului” de Adrian Tchaikovsky, a trebuit să o cumpăr.
Nu îmi mai aduc aminte cum am aflat de existența cărții „Civilizații” de Laurent Binet. Având în vedere că am o imensă prejudecată legată de literatura europeană, faptul că am ajuns să citesc o carte scrisă de un francez este un lucru incredibil, iar faptul că “Civilizații” chiar mi-a plăcut este ceva ce ține de-a dreptul de domeniul fantasticului.
Când am început “Să nu greșești”, a șasea carte din seria Jack Reacher, am avut o strângere de inimă deoarece m-am temut că nu o să se ridice la înălțimea volumului citit anterior, ‟Luna albastră”. De fapt, ca să fiu sincer, pentru mine, combinația perfectă dintre acțiune, suspans și umor din ‟Luna albastră” va fi greu de egalat, ca să nu mai zic de depășit.