Autor: Camelia Cavadia
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Trei
Anul apariției: 2022
Traducere:
(Dacă nu ne citeşti de ieri, de azi, atunci ştii deja că atunci când recenzăm autori români, o facem sub forma unor scrisori deschise. La care uneori primim şi răspuns 🙂 . Prin urmare…)
Dragă Cami,
Îmi pare rău, dar ai încurcat-o!
(La cum o cunosc eu pe Camelia Cavadia, cred că i-a sărit inima din piept citind acest început de recenzie-scrisoare 🙂 !)
Revenind…
De ce spun că ai încurcat-o? Pentru că după ce am terminat “Sufletul lumii”, după ce am şoptit de câteva ori: “Vai, Cami, ce carte!”, mi-am dat seama că eu una îmi doresc, din acest moment, ca autoarea Camelia Cavadia să scrie DOAR ÎN ACEST MOD. ŞI DOAR DESPRE ASTFEL DE SUBIECTE.
Fără să desconsider o clipă subiectele absolut cutremurătoare din romanele tale anterioare, te voi ruga insistent să le laşi deoparte. Măcar pentru o perioadă… Căci universul magic pe care l-ai creat în această antologie de povestiri merită, după părerea mea, o continuare. Microcosmosul care abia a apucat să se nască şi să respire are nevoie de un roman sau chiar de o saga în care să aibă timp şi spaţiu să se dezvolte, să crească, să trăiască…
12 povestiri alcătuiesc “Sufletul lumii”
Cele 12 povestiri care alcătuiesc “Sufletul lumii” sunt, mai degrabă, mărturii dintr-un timp trecut, dintr-o copilărie, a ta, a mea, a fiecăruia dintre noi în mod particular, dar şi a omenirii în general, în care poveştile nu se spuneau doar la gura sobei. Ci se trăiau şi se amestecau în viaţa de zi cu zi, de nu mai ştia nimeni unde se termina realitatea şi începea fantasticul. Era un timp al zorilor de zi încărcate de speranţă şi credinţă în Dumnezeu şi al amurgurilor împovărate de frica de întuneric şi de Necuratul.
Indiferent că se mişcă în arşiţa oraşului sau în răcoarea pădurilor de munte, pe uliţele colbuite ale satului sau într-un salon aseptic de spital, personajele tale trăiesc, de fapt, într-un timp al miracolelor şi al ritualurilor magice. Sau al coincidenţelor şi întâmplărilor pentru care nu există explicaţie logică şi pe care poate ar fi mai înţelept să le lăsăm necercetate.
De ce prima povestire din „Sufletul lumii” este “Grădina ascunsă”?
De exemplu, (iertat fie-mi spoilerul!), “Grădina ascunsă” nu se dezvăluie celor două prietene aflate în căutarea unei banale ceainării decât într-o zi cu mare încărcătura religioasă, Schimbarea la faţă – atunci când, conform tradiţiei, doar celor aleşi li se arată perfecţiunea vieții. Sunt absolut sigură că nu întâmplător grădina se află în acea zonă din Bucureşti cunoscută drept “triunghiul magic al lui Eliade”. Şi la fel de sigură sunt că nu întâmplător aceasta este prima povestire a volumului, căci ea setează tonul şi ritmul întregii cărţi.
(Desigur, dacă mă înşel, aştept un drept la replică pe adresa blogului… 🙂 )
“Grădina ascunsă” a rămas, până la final, povestirea mea preferată. Poate şi pentru că, atunci când i-am citit ultima frază, am înţeles, de fapt, ce carte ţin în mâini şi am căzut entuziasmată de pe canapea, după cum ţi-am şi scris pe whatsapp, atunci când am reuşit să mă adun de pe jos 🙂 .
În “Sufletul lumii”, Întunericul are şi el aleşii lui
Însa povestirea plină de linişte şi de lumină cu care începe volumul lasă, curând, loc fricii şi coşmarurilor. Căci şi Întunericul are aleşii lui. Iar aceştia, în încercarea de a-l confrunta şi de a se salva, sunt eroii unor paragrafe absolut înspăimântătoare, care mi-au provocat fiori pe şira spinării, mai ales că, dragă Cami, ştim foarte bine cu ce precizie chirurgicală reuşeşti să surprinzi durerea fizică, dar, mai ales, cea sufletească.
Scenele se petrec sub cerul nopţii, pe câmpul unde ţăranii îşi păzesc recoltele, sau în mijlocul oraşului, în case sufocate de mizerie, bătrâneţe şi gunoaie, în care oamenii refuză să moară. Şi, indiferent de fundal, sunt la fel de teribile. Uneori personajele tale se străduiesc să supravieţuiască unei vrăji care transformă obiectele din curţi în adevărate proiectile, periculoase pentru cei cu inimi întunecate şi minţi pline de răutate. Iar alteori vor doar să supravieţuiască vârstei de 27 de ani. Vârsta la care linia vieţii din palma lor susţine că ar trebui să moară.
“M-am întâlnit cu Dumnezeu”
Din fericire, ultima povestire a cărţii, “Unde ai fost?”, nu ne întoarce doar în mijlocul Bucureştiului. Dar şi într-o lume a luminii şi a speranţei, în care într-o zi un copil nu mai ajunge la şcoală pentru că pe drum “m-am întâlnit cu Dumnezeu”!
Acum, dragă Cami… Ştii că marea mea slăbiciune sunt cărţile care susţin ideea că fantasticul este aici, lângă noi, la o aruncătură de băţ, la îndemâna noastră, doar să reuşim să ne scuturăm de nimicurile care ne aglomerează viaţa. Şi azi, la onorabila vârstă pe care o deţin 🙂 , când se presupune că am aflat cum stă treaba cu poveştile, eu mă încăpăţânez să cred că magia face parte din viaţa noastră. Şi că în fiecare femeie stă ascunsă o vrăjitoare (mă rog, asta e altă poveste 🙂 ).
Camelia Cavadia, o povestitoare fantastică
Prin urmare, era absolut natural ca “Sufletul lumii” să-mi placă la nebunie şi să primească de la mine 5 steluţe. În schimb, uriaşa mea surpriză a fost să descopăr ce povestitoare FANTASTICĂ este Camelia Cavadia. Nu doar că poveştile tale au glas de copilărie şi parfum de amintiri cu bunici, focuri care ard vesel în sobe şi vântoase teribile care lovesc în geamuri. Dar fiecare cuvânt este ales cu cea mai mare grijă, fiecare frază este cizelată până când străluceşte, fiecare virgulă îţi aminteşte să respiri atunci când îţi ţii răsuflarea de emoţii, iar fiecare punct final te lasă pe gânduri.
Nu, aceasta nu este o carte care să fie citită “pe repede înainte”! Cel puţin, eu una m-am bucurat de fiecare pagină şi nu de puţine ori m-am întors să recitesc, plină de admiraţie, o frază sau un paragraf.
Prin urmare, dragă Cami…
Ai declarat, la un moment dat: “Am scris această carte pentru că mă tem de lumea care va veni, dar, mai ales, mă tem să nu moară POVEȘTILE”. După părerea mea, n-ai de ce să-ţi faci griji. Cu scriitori ca tine, poveştile nu vor muri niciodată.
Cu drag,
Ana
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
