Lansare Trenul de la miezul nopții de Matt Haig. Autorul ine în România!
Noul roman Trenul de la miezul noptii de Matt Haig tinut in mana pe peronul garii langa o locomotiva de tren

Ne-am urcat în „Trenul de la miezul nopții”! Lansarea noului roman de Matt Haig. Când vine autorul în România?

  • Lansare Trenul de la miezul nopții de Matt Haig, una dintre cele mai așteptate cărți ale anului, desprinsă din universul bestsellerului „Biblioteca de la Miezul Nopții”.
  • Am călătorit alături de Nemira în avanpremiera vizitei autorului britanic, care va sosi la Brașov, la finalul lunii septembrie, în cadrul festivalului NOD.

Lansare Trenul de la miezul nopții de Matt Haig în România

Editura Nemira a lansat astăzi, simultan cu edițiile internaționale, noul roman semnat de Matt Haig, „Trenul de la miezul nopții” (traducere de Andreea Iancu), iar anaarecarti.ro a fost invitată să facă parte, normal 😎 ! , din această călătorie editorială unică.

Romanul Trenul de la miezul noptii de Matt Haig si un bilet de tren simbolic pe masuta din interiorul unui tren aflat in miscare

Așa că ne-am urcat în Trenul de la miezul nopții (mă rog, aș fi vrut eu, dar a trebuit să mă trezesc dis-de-dimineață, ceea ce, după cum știu toți prietenii mei, la mine e nenorocire!) cu destinația Brașov.

În orașul de la poalele Tâmpei, am participat la o întâlnire specială a clubului Bibliofeel, organizată la librăria Șt. O. Iosif, unde s-a discutat, chiar pătimaș la un moment dat 🙂 , pe marginea volumului Trenul de la miezul nopții de Matt Haig, primit în avanpremieră (advanced reading copy) – după cum ți-am povestit AICI – de la Nemira.

La lansare s-a făcut și un anunț de senzație, așa cum ai aflat deja, în premieră, de pe pagina noastră de facebook: la finalul lunii septembrie, Matt Haig va sosi personal în România. El este invitatul special al celei de-a doua ediții NOD – Festivalul Internațional al Drepturilor de Autor Literare, unde se va întâlni cu cititorii români.

Cărțile lui Matt Haig sunt traduse în peste 50 de limbi. Biblioteca de la miezul nopții a devenit un fenomen global, cu peste 10 milioane de exemplare vândute. Noul roman, Trenul de la miezul nopții, este disponibil începând de astăzi, 21 mai 2026, în ediție hardcover.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!