“Măştile fricii” de Camelia Cavadia

Titlu: Măştile fricii
Autor: Camelia Cavadia
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor

Vreau banii inapoi!

Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă

Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)

Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea

TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)

Editura: Trei
Anul apariției: 2016
Traducere:

Oare cum am ajuns în situația de a scrie despre lecturile mele? Habar n-am, dar o să mă străduiesc…

Ieri, fiica mea a cumpărat o carte. Nu știu de ce a ales “Măştile fricii” de Camelia Cavadia, dar, fiind ocupată cu lucruri urgente, mi-a dat-o mie s-o citesc mai întâi. Văzând titlul, m-am gândit la un volum de specialitate și cum psihologia mă pasionează l-am deschis imediat.

M-a captivat atât de tare, încât nu o mai auzeam pe fiica mea care vorbea cu mine. Am citit sau, mai bine zis, am devorat primele 60 de pagini și cu greu m-am hotărât să pun cartea pe noptieră și să mă culc. Nici nu mai știu ce am visat – din fericire, pentru că e o carte greu de „digerat” pentru cei cu „stomacul” sensibil. Poate că dacă aș fi știut ceva despre subiect, nu m-aș fi apucat de ea cu atâta avânt.

Ca să nu mai lungesc vorba, cartea are o legătură cu psihologia, dar nu din punctul de vedere al specialistului, ci din punctul de vedere al „pacientului”.

Este jurnalul unei fete, Ema, și ca orice jurnal e foarte intim. Povestește viața ei și a celor doi frați şi începe cu o afirmație şocantă: cea mai fericită zi din viața ei a fost ziua când i-a murit tatăl. Şi ajungi să înţelegi de ce când afli de întâmplările atât de traumatizante, descrise în amănunt, prin care trec cei trei copii şi care pe mine, recunosc!, m-au prins complet nepregătită.

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI

Prezentarea de pe coperta a patra face referire la Madame Bovary, dar, după părerea mea, cartea nu are nicio legătură cu opera lui Flaubert. Eu am simțit-o mai degrabă ca o mărturisire menită să aducă liniște unui suflet chinuit de frică. Pentru că frica i-a modelat comportamentul Emei și, conform proverbului „De ce ți-e frică, nu scapi!”, ea va ajunge copia tatălui. În plus, refuzul tinerei de a vorbi despre această frică şi de a primi ajutor o aduce în situații dramatice, cărora le cad victime şi alte persoane din jurul Emei.

Nu știu cum a reușit autoarea să scrie această carte. Mă gândesc că poate a lucrat ca psiholog și a avut pacienți care i-au vorbit despre traumele lor, iar ea a notat cu minuțiozitate tot ce au făcut și simțit aceștia. Sau… a trăit pe propria piele (o parte din) cumplitele experiențe. Iar dacă a doua variantă e corectă, nu pot decât să admir curajul Cameliei Cavadia de a dezvălui aceste lucruri.

Din punctul meu de vedere, e o carte care merită 5 stele pentru că Ema m-a făcut să trăiesc tot ce a pătimit ea, chit că eu nu aș putea să o recitesc – o dată este mai mult decât suficient, atât de puternic te zguduie romanul acesta despre puterea suferinţei de a schimba TOTAL oamenii.

P.S. Să nu uit: îţi vor trebui câteva batiste în timp ce citeşti “Măştile fricii”.

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

“Uite ce citesc!”, mă întâmpină Carmen, profesoara de balet, la una dintre orele noastre de studii, şi îmi întinde “Măştile fricii” de Camelia Cavadia, o carte de care tot aud vorbindu-se de când s-a lansat în 2016.

Acum…

Pentru că probabil zeiţa cărţilor a vrut să mă înconjoare în viaţa asta de oameni care citesc enorm (ţi-am povestit aici de cosmeticiana mea, iar pe colegii de blog deja cred că ai început să-i cunoşti), “mi-a dăruit-o” şi pe Carmen – o profesoară de balet departe de imaginea pe care ţi-ai făcut-o poate despre cele care practică această artă.

Într-un univers alternativ, Carmen s-ar putea instala confortabil în orice meserie care să aibă de-a face cu cărţile şi/sau cu limbile străine. Are întotdeauna în geantă o carte, pe care o parcurge în metrou, la coadă la… orice, oriunde prinde un moment liber şi, dacă i se pune pata, atunci s-ar putea s-o citească şi în original, indiferent dacă e vorba de limbi hispanice, germană, engleză, franceză sau rusă. Ultima oară când am verificat se apucase să înveţe… limba turcă, asta după ce în urmă cu câţiva ani începuse s-o rupă binişor în chineză pentru că una dintre fetiţele de la grupele ei mici de balet e născută în China şi nu cunoaşte boabă de română.

Prin urmare, orele noastre de studii sunt un amestec de piruete şi de impresii schimbate despre cărţile pe care le citim fiecare în acel moment.

Însă atât de entuziasmată de o carte de mult n-am mai văzut-o pe Carmen. Aşa că, în timp ce-o ascultam, o idee a început să-mi bată apropouri dintr-un colţ mai relaxat a minţii mele: “Auzi, Carmen, ce-ar fi să scrii toate astea pentru blog?”

Iar Carmen a acceptat imediat.

Aşa că până vine “recenzia” ei, iată mai jos prezentarea oficială realizată de editură pentru “Măştile fricii”:

O carte despre modul în care traumele din copilărie ajung să ne domine și să sufoce maturitatea. O poveste care probabil reprezintă realitatea multor familii de aici și de aiurea: amprenta lăsată asupra viitorului unui copil de un părinte autoritar, violent și incapabil să își depășească neputințele. O istorie a metamorfozei unei personalități abuzate de violență și frică, o privire emoționantă asupra maternității înăbușite de stereotipuri și a unei iubiri care putea să fie perfectă, dacă protagoniștii săi ar fi trăit prezentul (clipa).

“Un roman frumos și trist, dur și sensibil deopotrivă, o mărturie impresionantă despre părinți și copii și frica teribilă care îi desparte uneori, sufocând iubirea, pacea interioară, bucuria vieții, tot ce e mai frumos în oameni.” – Radu Gavan

“Pe Camelia o cunosc de foarte multă vreme și am fost uimită să descopăr în cărțile sale o voce nouă, necunoscută mie. Matură și tranșantă în felul în care își creează personajele, ea le iubește apoi ca pe niște copii, cu toate defectele și durerile lor. Ema, David și Sofia sunt niște personaje tragice, într-o istorie cutremurătoare în familiaritatea ei. Abuzul, fizic și emoțional, suferit și perpetuat de personaje, este șocant prin perspectiva intimă din care e reflectat. Și dacă e nevoie de un argument în plus pentru a citi Maștile fricii, iată-l: vă va face să vă reevaluați relația cu cei iubiți, cu teama de a nu descoperi un pic din bovarica Ema în voi înșivă.” – Ada Roseti

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI