Autor: Chris Roberson / Desen: Patric Reynolds
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Dark Horse/ EATComics
Anul apariției: 2016
Traducere: Mircea Pricăjan
Înainte de a fi fan “Star Trek”, înainte de a fi fan “Star Wars”, sunt fan “Alien”. Pentru mine este cel mai bun film SF din toate timpurile.
Nu mai zic că m-a marcat foarte mult: cum primul stadiu al extratereștrilor plini de acid era ceva care avea forma unui ou, după ce am văzut pentru prima dată filmul, în 1990, am privit cu suspiciune, timp de o lună și ceva, orice carton cu ouă care îmi ieșea în cale… Ce emoții aveam atunci când trebuia să-mi fac o omletă…
Revenind la “Aliens – Foc și piatră”, trebuie să recunosc că povestea este excelentă. Începe în forță și își declară intențiile chiar din start… Este anul 2179, iar planeta LV-426, cea din film, se pregătește pentru o schimbare dramatică: oamenii urmează să devină o specie pe cale de dispariție, locul lor fiind luat de către alienșii îngrozitori. Ca să nu existe nici o îndoială, prima pagină descrie clar situația: oamenii fug de extratereștri, oamenii sunt prinși, oamenii sunt uciși. Deși este sumbru, sângeros și deprimant, de mult nu am mai simțit o așa mare părere de rău atunci când am ajuns la finalul comics-ului.
Aliens – Foc și piatră pare o poveste fără happy-end
Povestea, care este impecabilă și care pare să fie lipsită de happy-end, răspunde la una din întrebarile mele legate de film: “Chiar nu a supraviețuit nimeni atacului extratereștrilor pe planeta LV-426? ”. Ei bine, au supraviețuit câţiva. Din păcate, printre ei nu se numără soldați bine pregătiți sau înarmați până în dinți. Sunt oameni obișnuiți – un inginer (cel din monologurile căruia aflăm o serie de detalii despre planetă, oamenii care locuiesc acolo și situația în care se află), o învățătoare, câțiva mineri, un prospector etc, care încearcă să găsească o cale de a scăpa cu viață. Pentru asta trebuie să ajungă pe altă planetă. Ajunși la destinație, oamenii descoperă că practic au căzut din lac în puț: nemiloșii alienși i-au urmărit…
Negru, negru, negru, negru…
Din păcate, prezentarea grafică nu se ridică la nivelul poveștii. În timp ce dădeam paginile, am avut impresia că am de-a face cu o zugrăveală, neclară și deloc detaliată. M-am pomenit uitându-mă la personaje și fie nu le-am recunoscut de la o pagină la alta, fie acestea arătau mai rău decât monștrii care le urmăreau. Mai mult decât atât, s-a apelat foarte mult la negru, lucru pe care îl urăsc deoarece consider că este folosit mai mult din comoditate: este mult mai ușor să înnegrești complet o porțiune din desen decât să creezi ceva acolo. Se spune că o imagine valorează cât 1.000 de cuvinte. În cazul lui “Aliens – Foc și piatră” avem de-a face cu 500 de cuvinte, iar restul până la 1000 este format din… negru, negru, negru, negru, negru, negru, negru, negru…
În ceea ce privește traducerea: în continuare, persistă senzația de traducere mot-a-mot din engleză în română. Parcă s-a dorit doar o traducere foarte corectă din engleză și nu o adaptare la limba română. Sau, în viitor, spațiul cosmic nu este pentru români și limba română, mai știi…
Este pentru prima dată când nu știu ce notă să dau la ce “am recenzat”. Povestea din “Aliens – Foc și piatră #1” este de cinci stele, grafica de două, iar traducerea de trei. Făcând o medie, obțin o notă de 3,3, rotunjind rămâne doar 3. Mare păcat!!!
