Scriitorul JO NESBO: “Deşi omor oameni în cărţi, toate romanele mele sunt poveşti de dragoste” – Ana are carti!

Scriitorul JO NESBO: “Deşi omor oameni în cărţi, toate romanele mele sunt poveşti de dragoste”

“New York Times” a scris că alături de dra­maturgul Henrik Ibsen şi de pic­torul Edvard Munch, Jo Nes­bo repre­zintă cea mai importantă moş­tenire culturală pe care Nor­ve­gia a dat-o lumii.

Geniu al lite­ra­turii po­li­ţiste, Jo Nesbo este printre cei mai ci­tiţi autori ai planetei, cărţile sale vân­zân­du-se în zeci de milioane de exem­plare. În tinereţe a fost fotbalist, mai târziu mu­zician, pentru ca apoi să se dedice lite­ra­tu­rii. De curând, scri­i­torul nor­ve­gian a fost în România, unde şi-a lan­sat cinci volume de cărţi poli­ţiste, traduse şi pu­blicate de Edi­tura Trei, şi o rescriere în cheie po­li­ţistă a tragediei “Macbeth”, a lui Shakespeare, apă­rută la Editura Hu­ma­nitas. Cu această ocazie, Formula AS a realizat un interviu excelent cu scriitorul norvegian.

“Duceţi copilul la psiholog. Omoară oamenii în compuneri”

– Sunteţi unul dintre cei mai citiţi scriitori de pe mapamond. De ce, din­tre toate genurile literare, aţi ales literatura ­po­liţistă?

– Am devenit “scriitor” la 12 ani. Primisem la şcoa­lă ca temă să scriem o compunere intitulată “O zi frumoasă în pădure”. Am scris cu mare plă­cere, doar că la finalul compunerii mele, în ziua aceea fru­­moasă, nu se mai întorcea nimeni viu din pă­dure. Mie mi s-a părut o compunere excelentă, dar în loc să aprecieze talentul meu literar, învă­ţătoarea mi-a chemat părinţii la şcoală şi le-a spus: “Duceţi co­pilul la psiholog. Omoară oamenii în com­pu­neri”.

– Cum vă simţiţi când se spune că, după Ibsen şi Munch, sunteţi cel mai cunoscut norvegian al tuturor timpurilor?

– Nu cred că e adevărat. Ole Gunnar Solskjær, fostul fotbalist şi actual antrenor de la Manchester United, este mai cunoscut, şi decât Ibsen, şi decât Munch, şi decât mine.

– Şi dvs. aţi fost fotbalist.

– Da, dar nu am jucat pentru Man United. De aia nu-s aşa faimos.

– Sunteţi faimos, în schimb, pentru crimele din cărţile dvs. despre care afirmaţi cu tărie că sunt, de fapt, poveşti de dragoste. Cum aşa?

– Da. Dacă te uiţi la motorul acţiunii, la mo­ti­vele crimelor, toate sunt făcute din iubire. O iubire bolnavă, dar totuşi iubire. Dacă considerăm gelozia ca o dovadă a dragostei, atunci da, toate crimele pasionale vin din iubire. Şi toate personajele mele sunt îndrăgostite.

– Ultima dvs. izbândă e piesa lui Shakespeare, “Macbeth”, pe care aţi rescris-o în cheie de ro­man poliţist. N-a fost o îndrăzneală prea mare?

– Mi s-a părut că băiatul ăla, Will Shakespeare, a scris, acum câteva sute de ani, un sinopsis ex­celent pentru un roman poliţist. Glumesc. De fapt, n-am fost singurul care a îndrăznit. Există un proiect, numit Hogarth Shakespeare, în care mai mulţi scri­i­tori ai lumii au fost invitaţi să rescrie o piesă a lui Shakespeare în stil propriu. Eu am ales “Macbeth”, tocmai pentru firul său epic de thriller.

“Poliţistul din orăşelul bunicii”

– Unul dintre cele mai populare per­sonaje din cărţile dvs. este inspectorul Harry Hole. Cum l-aţi creat?

– Numele de Harry este al unui pri­eten de-al meu, iar cel de Hole este al unui po­liţist din oră­şelul bunicii, cu care ea mă ameninţa când eram mic. “Da­că nu vii până la ora 8 aca­să, îl chem pe Hole”. Am crescut cu frica de Hole. Peste ani, când am fost în acea lo­ca­litate să îmi lansez o carte, a ve­nit la mine un bătrân de 90 de ani, înalt de aproape 2 metri, care mi-a spus cu o voce tu­nătoare: “Eu sunt Hole!”. Iar eu, bărbat în toată fi­rea, am spus cu voce mică: “Mă bucur! Vă cunosc din co­pi­lă­rie”. Dincolo de nu­me, în suflet, Harry Hole al meu e cât se poate de uman. Pe de o parte, e un pesimist, pe de altă parte, e un romantic incu­rabil. Însuşirile astea le are de la mine. E cinic şi du­ios în acelaşi timp. Nu are idealuri mo­rale, nu es­te şi nici nu se pretinde a fi mo­ral, dar, prin acţiunile lui, contribuie la cură­ţe­nia lumii. Chiar dacă se simte adesea un out­sider, el contribuie la binele “turmei” lui, ca să zic aşa. Chiar dacă “turma” îl respinge adesea.

– De ce să faci un bine care nu e dorit? Ati­tudinea asta e asociată adeseori cu prostia, “prost de bun”, cum se spune la noi, la români.

– Cu toţii avem reflexe sociale, care sunt mai puternice decât cre­dem. De exem­plu, în anii ’60, dacă întrebai pe ori­cine de pe lume dacă, în even­tua­li­tatea în care ar fi fost ne­ce­sar, s-ar duce pe Lu­nă, ceea ce atunci pă­rea o misiune si­nu­cigaşă, nu ai fi găsit pe ni­meni care să răs­pundă “nu, nu mă duc, pentru că am familie şi co­pii. Şi aş putea muri. Mulţumesc că v-aţi gân­dit la mine, dar eu spun «pas»”. Nimeni nu ar fi refu­zat, dimpotrivă, s-ar fi simţit ono­rat, că era cel ales pentru o mi­siune impor­tantă pen­tru omenire. “Dacă din­tre toţi membrii «tur­mei», eu am fost cel ales pentru această mi­si­u­ne unică, atunci chiar tre­bu­ie să merg. E moar­te sigură, dar trebuie să merg”. Într-un fel, Hary Hole are exact această atitudine: “Îmi urăsc mun­­ca. Nu vreau să urmăresc crimi­nali, dar dacă cei din «turma» mea m-au ară­tat cu de­ge­tul şi au spus: «Eşti singurul tip capabil să strângi gu­noa­ie­le societăţii de pe străzi, atunci o fac»”.

“Cel mai bine scriu în cârciumi”

– Faceţi şi sport, ca orice nordic care se res­pectă?

– Fot­bal nu mai pot juca, pentru că am avut un accident la picior, dar sunt pasionat de căţărări pe mun­te. Şi aici, în Ro­mânia, am ur­cat pe munte lân­gă Braşov.

– Cititorii noş­tri sunt cu si­gu­ranţă intere­saţi să afle cum scrieţi. Cum scrie un om ale cărui cărţi se vând în zeci de milioane de exemplare?

– Am un apartament la mansardă în cen­trul oraşului, cu cea mai splendidă pri­ve­lişte. Am un birou vechi de 100 de ani, din lemn masiv, a trebuit să fie urcat cu un lift ex­terior şi in­trodus pe geam în casă, în urma unei operaţiuni foarte migă­loa­se. Am pe birou cel mai performant computer din cea mai nouă generaţie şi, totuşi, dintre toate locurile din lume, singurul în care îmi este imposibil să scriu este acasă. Cel mai bine scriu în cârciumi. Nu departe de casa mea e o cafenea. Mă duc acolo încă de dimineaţă. De obicei, masa mea preferată, de la geam, e ocu­pată. Mă aşez pe alt sca­un şi încep să mă uit urât la clientul aşezat la masa “mea”, pâ­nă ce acela se sim­te şi pleacă. Apoi îmi încep ziua de lucru.

Cartea “Macbeth” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Cartea “Cărăbuşii” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Cartea “Soare în miez de noapte” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI sau de AICI

Cartea “Sânge pe zăpadă” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Cartea “În miez de noapte” poate fi cumpărată online de AICI

Cartea “Liliacul” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Cartea “Fiul” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Cartea “Mântuitorul” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Cartea “Călăul” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Cartea “Fantoma trecutului” poate fi cumpărată online de AICI

Cartea “Omul de zăpadă” poate fi cumpărată online de AICI

Cartea “Doctor Proctor şi sfârşitul lumii. Poate poate fi cumpărată online de AICI sau de AICI

Cartea “Doctor Proctor şi cada timpului” poate fi cumpărată online de AICI sau de AICI

Cartea “Pudra pentru pârţuri a Doctorului Proctor” poate fi cumpărată online de AICI sau de AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate