Cărţile funcţionează pentru mine și ca un barometru care îmi arată cât de obosită sunt. Când vreun proiect mă confiscă aproape total, de nu-mi mai rămâne prea multă materie cenuşie disponibilă pentru altceva, atunci eu scot din raft o carte poliţistă. După cum ştii, plăcerea mea vinovată.
O fetiţă, dotată cu genul acela de inteligenţă care îi face pe adulţi să se simta inconfortabil 🙂 , care îl adoră pe Harry Potter 🙂 🙂 şi care pare sora mai mică a lui Hermione (că tot a venit vorba!), atât este de dornică să corecteze greşelile de pronunţie ale interlocutorilor 🙂 🙂 🙂 . O bunică încântător de ţicnită, care după ce a înfruntat ca doctoriţă realitatea dură a unor zone devastate de catastrofe naturale sau umane apelează acum la imaginaţie pentru a construi, de dragul nepoatei, o lume fantastică, cu propria istorie, limbă şi obiceiuri.
Am în braţe “1793. În umbra morţii” şi mă simt teribil de vinovată. Când rafturile cu titluri importante şi… uffff!, necitite se înmulţesc, iar recenziile nescrise îmi bat obrazul, ce caut eu pe canapea cu acest roman de care n-am auzit în viaţa mea??!!!!
„New York Times” a scris că alături de dramaturgul Henrik Ibsen şi de pictorul Edvard Munch, Jo Nesbo reprezintă cea mai importantă moştenire culturală pe care Norvegia a dat-o lumii.