“Prizonieră în pânza de păianjen” de David Lagercrantz – Ana are carti!

“Prizonieră în pânza de păianjen” de David Lagercrantz

“Lisbeth Salander şi Mikael Blomkvist se întorc” (scrie pe coperta a patra a cărţii).

Daaaaaa?!!!! Şi unde se întoarce, mă rog, Lisbeth Salander?!!!! Ca în cartea asta nu prea e personaj principal, să fim serioşi!

Dacă îţi aminteşti textul pe care l-am scris la “Ce citim acum” (dacă nu, vezi mai jos), pentru mine Lisbeth Salander e unul dintre cele mai TARI personaje feminine EVER. Că m-am apucat de carte cu gândul la tânăra sălbatică, furioasă, uşor nebună şi megaînspăimântătoare nici nu mai are sens să precizez.

Doar că “Prizonieră în pânza de păianjen” a lui David Lagercrantz NU E DESPRE Lisbeth. E o aiureală de roman cică poliţist, în care un specialist genial în computere şi inteligenţă artificială ajunge să fie vânat de toată lumea pentru că a intrat în posesia unui secret atât de colosal din industrie că acum trebuie ucis.

Care e şmecheria cu secretul ăsta eu una nu prea am înţeles, dar recunosc că nici nu prea mi-am bătut capul. Eram mult prea ocupată să conduc galeria formată din fanii lui Larsson care strigau: “Hai cu Lisbeth! Hai cu Mikael! Hai cu subiectele acelea mari, profunde, despre lumea în care trăim!”, convinsă fiind că toată intriga high-tech a cărţii e doar un pretext. Şi am strigat până am răguşit… degeaba.

Pentru că din păcate pentru mine (şi poate, din fericire, pentru tine, dacă eşti cât de cat pasionat(ă) de domeniul acesta) despre asta e vorba în roman: calculatoare, matematică (foaaaarte multă matematică!), hackeri şi… un copil autist care reuşeşte să rezolve intriga poliţistă pentru că poate reda din memorie cu cea mai mare acurateţe orice imagine văzută. Prin urmare, îl desenează pe cel care i-a ucis tatăl, specialistul de care îţi vorbeam mai sus, şi… aia e.

Pfffff!

În prima parte a cărţii, Lisbeth trece razant – încearcă să nu clipeşti că sigur o ratezi -, iar în partea finală se străduieşte să-l ocrotească pe puştiul minune cu care, culmea!, doar ea reuşeşte să se înţeleagă. Tânăra colosală din primele trei cărţi, care a traversat orori ca să-şi descopere profunzimi sufleteşti de care nu se credea capabilă, care nu dădea doi bani pe părerea altora despre ea şi care era cea mai anti-eroină cu putinţă devine acum… o super-eroină, protectoare a femeilor şi copiilor abuzaţi, pe care Iron Man ar putea s-o coopteze oricând, fără jenă, în echipa lui de Avengers. Şi cam atât… 🙁

Mikael, jurnalistul justiţiar din primele titluri, se transformă acum într-un obosit şi prăfuit care se plimbă de colo colo, zbătându-se (cam ca peştele pe uscat, aşa) să o ajute şi el de la distanţă pe Lisbeth în demersul ei. Din când în când se gândeşte cu nostalgie (sentiment care m-a bântuit şi pe mine, recunosc, pe tot parcursul lecturii) la ce s-a întâmplat în cărţile precedente ale seriei.

Celebrul duo Lisbeth – Mikael se reuneşte, în cele din urmă, la finalul volumului pentru… o partidă de sex (mă rog, nu sunt chiar sigură, că în acel moment eram atât de plictisită de toată agitaţia aceasta inutilă, că am răsuflat uşurată: “Bine că s-a terminat”!).

Acum…

Am spus încă de la început că mă aşteptam la altă scriitură, nefiind absurdă să pretind o continuare “pe bune” a trilogiei, atâta vreme cât avem de-a face cu autori diferiţi. Dar de ce să te oferi să pui pe hârtie “cartea a partea din seria Millennium” dacă ai de gând să modifici şi structura personajelor, şi abordarea cazurilor hai-să-le-zicem poliţiste, şi feeling-ul cărţii? Nu mai bine scria dl. Crantz-Crantz sau-cum-îl-cheamă (că n-am de gând să-mi consum nici un neuron ca să-i reţin numele) o carte de capul lui şi gata?!

(“Naiba i-o mai citea atunci”, îmi răspund singură la întrebări, supărată în continuare pe mine că m-am lăsat atât de uşor păcălită şi mi-am pierdut vremea şi banii cu aşa “capodoperă”).

Mai ales că eu îl suspectez pe Crantz-Crantz că 1. nu i-a plăcut deloc seria Millennium; 2. nici măcar nu a citit-o cu atenţie, căci am descoperit inadvertenţe importante, dar nu mă mai apuc să le înşir că poate, na!, nu mă crezi pe cuvânt, tu, fanul/fana lui Larsson, şi vrei să se te convingi pe ochii, timpul şi nervii tăi ce e cu “pânza de păianjen”.

Concluzionând…

Îţi doresc să nu naufragiezi pe o insulă pustie DOAR cu această carte. Dacă nu zace un pui de hacker în tine, te vei plictisi de moarte!

P.S. 1  Eu când spun că unele lucruri ar trebui lăsate în pace, netulburate

P.S. 2 Vestea proastă e că apariţia surorii lui Lisbeth în rolul principal negativ anunţă noi romane din serie scrise de Crantz-Crantz. Vestea bună e că domnul autor nu mai vede un ban de la mine. Adio!

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

Prizoniera in panza de paianjen - foto

În urmă cu câţiva ani, seria “Millennium” a lui Stieg Larsson a reprezentat pentru mine o surpriză CO-LO-SA-LĂ. Nu numai că mi-a plăcut la nebunie, dar trilogia suedezului pe care nici nu mai ştiu cum am descoperit-o m-a determinat să-mi îndrept atenţia spre literatura poliţistă a nordicilor, după ce mi-am administrat un perdaf serios că am ignorat-o atâta vreme.

pachet-trilogia-millennium_1_fullsize(Bine, între noi fie vorba, alt titlu care să mă cucerească aşa cum a făcut-o “Millennium” n-am mai descoperit ulterior, dar recunosc că aventura mea printre romanele contemporane scrise de autori norvegieni, suedezi & Co. a fost extrem de interesantă.)

Revenind…

Nici n-as şti spre ce să arăt cu degetul mai repede dacă m-ai întreba ce mi-a plăcut aşa mult la seria lui Larsson.

Combinaţia dintre jurnalistul Mikael Blomkvist şi ciudăţenia-aia-de-fată Lisbeth Salander (despre care hai să zicem că e hackeriţă, desi consider că e absurd să-i reduc talentele la atât) mi s-a părut fabuloasă.

În plus, Larsson se foloseşte de aventurile prin care trec Mikael şi Lisbeth pentru a realiza o frescă plina de brutalitate a Suediei de azi care pe mine m-a cutremurat. Căci dacă te apuci de această carte sperând să ai parte doar de distracţia pe care ţi-o furnizează un roman poliţist, … mai bine renunţă! Larsson abordează şi aprofundează teme dificile ca servicii secrete, corupţie, lumea financiară, spionaj, mişcări extremiste, jurnalism, făcându-mi ţăndări toată imaginea idilică pe care o aveam despre Suedia romantic-acoperită-de-zăpadă.

Dar, mai presus de toate, cea care m-a cucerit total şi definitiv a fost… Lisbeth! Fata aceasta antisocială, dură şi violentă, care a cunoscut în viaţa ei toate ororile la care te poţi gândi, e atât de hotărâtă să supravieţuiască, chiar şi prin cele mai neortodoxe modalităţi, că m-a umplut de admiraţie. Ce mai, într-un top personal al personajelor feminine preferate, condus de Jane Eyre, aşa cum ţi-am mai spus, Lisbeth e undeva în apropierea podiumului.

Din păcate, Stieg Larsson a murit în 2004, înainte de a-şi vedea primul volum tipărit din această serie care ar fi trebuit să numere… zece titluri. Nouă ani mai târziu editura care publicase primele trei cărţi din serie a anunţat, spre stupefacţia mea, că a angajat un scriitor care să-i continue opera.

Iar azi ţin în mâini rezultatul acestui demers: “Prizonieră în pânza de păianjen” de David Lagercrantz. Orice apreciere despre această carte eu nu am de gând să fac în acest moment, impunându-mi să încep s-o citesc fără idei preconcepute, fără să ridic din umeri a scepticism şi fără să mă aştept ca Lagercrantz să fie totuşi… Larsson.

Trilogia “Millennium” de Stieg Larsson poate fi cumpărată online după cum urmează:

Bărbaţi care urăsc femeile –  de AICI, de AICI sau de AICI

Fata care s-a jucat cu focul de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Castelul din nori s-a sfărâmat de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

“Prizonieră în pânza de păianjen” de David Lagercrantz poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Alege variantele potrivite pentru tine!

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate