Imagini inedite cu scriitori și oameni de cultură români din alte vremuri, fotografii mai puțin cunoscute, pentru a-i cunoaște un pic altfel – cu familia lor, cu pasiunile lor, cu prietenii lor, cu tinerețea lor, momente unice din viața lor. Iată ce comori au descoperit cei de la Ediţia de dimineaţă.
Vasile Alecsandri & Ion Ghica
“Eu, amice, deși mare admirator al frumuseților Iernii, splendide la lumina soarelui și fermecătoare sub razele lunii, mă feresc de contactul ei prin întrebuințarea unui număr, ajuns a fi legendar, de paltoane și de blăni. Când o văd sosind, o întâmpin cu bătrânescul cântec poporal:
Soră-mi ești, soră să-mi fii,
Iar la noi mai rar să vii.
Și ea, drept mulțumire, întoarce cheia în broasca ușii mele, trântindu-mă astfel la închisoare până la epoca sosirii nagâților. Trei, patru și uneori cinci luni de zile, retras în căsuța mea, îmi închipuiesc că sunt într-o corabie prinsă de sloiurile Mării Baltice. Părere negreșit, dar părere așa de întețită în mintea mea, că zăresc chiar urși albi trecând pe câmp!… Cât despre lupi, îi aud noaptea urlând în marginea satului și ziua îi recunosc în impiegații fiscului. Cât ține timpul aspru, cât termometrul face gimnastică sub linia de la zero ca sub un trapez ideal, îmi umplu zilele cu îndeletniciri intelectuale și cu întreținerea focului din sobe. Am ajuns în arta aceasta la înălțimea vestalelor și acum știu a da clădirii despicăturilor de lemne forme arhitectonice care ar merita medalie de aur, dacă asemene talente s-ar recompensa în țara noastră.” – fragment dintr-o scrisoare trimisă de la Micești de Vasile Alecsandri lui Ion Ghica, datată decembrie 1883.
Drama lui Vasile Alecsandri: Elena Negri, dragostea vieţii lui, i-a murit în braţe
“Sunt încă puțini acei cari înțeleg că fericirea unui popor stă în libertatea tuturor, iar nu în prefecțiunea unora și în apăsarea altora; și sunt numeroși acei cari cer libertatea astfel cum le-ar plăcea lor, fără a le păsa de ceialalți, de aceea vedem că ceea ce numesc unii libertate ia fel de fel de forme și că, în loc de a fi toți mulțămiți, strigă unii în contra altora, simțindu-se loviți și împiedicați în interesele și în dezvoltarea lor.” – scrisoare trimisă de Ion Ghica lui Vasile Alecsandri, din cartea Scrisori către Vasile Alecsandri; Ghergani, iunie 1881
Titu Maiorescu
“Păzește-te a doua zi după un succes.”
“Nu cere de la pârâu cuprinderea mării, nici de la deal cuprinderea muntelui. În înțelesul celor mari stă și înțelesul celor mici, dar niciodată dimpotrivă.”
“Păstrează-ți emoțiunile pentru lucrurile care merită.”
“Numai durerea încheagă gândurile și le dă puterea de a pătrunde. Fulgii de zăpadă cad leneși pe pământ, sloiul de gheață izbește.”
“Când se află omul în momentele hotărâtoare ale vieței, nu-l mai conduce mintea; ea arată numai alternativele. Direcția finală o dă inima.”
Aforisme, Titu Maiorescu
Ion Luca Caragiale
Caragiale, un jalnic negustor. Cum a reuşit să falimenteze un restaurant celebru
Cum a fost în realitate Caragiale. “Nimeni nu mi-a vorbit despre Beethoven ca el”
Când George Coșbuc a publicat în 1893 volumul Balade și idile, I.L.Caragiale scria cu entuziasm: “Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care crește atâta spanac des și abundent, a apărut, în sfârșit, zilele acestea și un copac, și e așa de mândru și așa de puternic, că mii și mii de recolte de buruieni se vor perinda, și el va sta tot mereu în picioare, tot mai sănătos și mai trainic, înfruntând gustul actual și vremea cu schimbările ei capricioase, și făcând din ce în ce mai mult fala limbii noastre românești — un volum de Balade și idile de George Coșbuc”.
Misterele morţii lui Caragiale. Sicriul cu trupul lui… s-a pierdut!
Alexandru Macedonski
Alexis a fost fiul cel mare al scriitorului. În anul 1905, a mers în Italia, la Florența, unde a studiat la Academia de Belle Arte.
Barbu Ștefănescu Delavrancea
“Anii trec așa de repede, că nu-ți dai seama când și cum cutare flăcău, rotar ori grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie.
Așa curge vremea, și pe noi nu ne lasă în urmă, ci ne târăște cu ea până la hotarul vieții. {…} Ei, câte se duc cu zilele și ce triste minuni ni se arată de ieri până azi! Câte ne mai așteaptă de azi până mâine!” – Odinioară, nuvele, B.Șt.Delavrancea
Octavian Goga
În 1920, Octavian Goga a cumpărat de la Berta Boncza, văduva poetului și jurnalistului Ady Endre, domeniul de la Ciucea. După finalizarea restaurării și a amenajării întregului domeniu, Octavian Goga a preferat să-și petreacă timpul în special acolo, departe de București.
AUDIO! Înregistrare prețioasă: OCTAVIAN GOGA recită un fragment din “Oltul”
Nu s-a bucurat însă prea mulți ani de acel colț liniștit pe care l-a avut – a murit la 57 de ani. A fost înmormântat inițial la cimitirul Bellu, apoi dus la domeniul de la Ciucea, acolo unde el și a doua lui soție și-au făcut mausoleul.
Spioana lui Hitler. Care e adevărul despre soția lui Octavian Goga?
Camil Petrescu
“Exploziile se succed organizat. Unele le aud la câțiva pași, altele în mine. Cum s-a terminat o ruptură, corpul tot, o clipă sleit, își înjumătățește răsuflarea și se încordează iar, sec, în așteptarea celeilalte explozii, ca un bolnav de tetanos. Un vâjâit scurt, pe care urechea îl prinde cu un soi de anticipație, încleștezi dinții, cu mâna îndoită deasupra capului, într-o convulsie epileptică și aștepți să fii lovit drept în moalele capului, să fii împrăștiat. Deasupra ta, întâia explozie îți sparge urechile, te năucește, a doua te acoperă de pământ. Dar prin faptul că le-ai auzit pe amândouă, nu ești mort. Animalic, oamenii se strâng unii lângă alții, iar cel de la picioarele mele are capul plin de sânge. Nu mai e nimic omenesc în noi.” – Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.
Tudor Arghezi
“Arghezi ne dă impresia că făurește o altă limbă, făcută pentru a fi citită.” – Tudor Vianu
Povestea lui Zdreanţă, cel cu ochii de faianţă. Cum arăta în realitate câinele iubit de Arghezi
Lucian Blaga
“Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului. Urmele acelei tăceri iniţiale le caut însă în zadar în amintire. N-am putut niciodată să-mi lămuresc, suficient de convingător pentru mine însumi, strania mea detaşare de logos în cei dintâi patru ani ai copilăriei. Cu atât mai puţin acel sentiment de ruşinare ce m-a copleşit, când, constrâns de împrejurări şi de stăruinţele ce nu mă cruţau ale Mamei, am ridicat mâna peste ochi, ca să-mi iau în folosinţă cuvintele. Cuvintele îmi erau ştiute toate, dar în mijlocul lor eram încercat de sfieli, ca şi cum m-aş fi împotrivit să iau în primire chiar păcatul originar al neamului omenesc.” – Lucian Blaga, Hronicul și cântecul vârstelor
Toate imaginile sunt din Istoria literaturii române de G. Călinescu
