Din când în când, pe anaarecarti.ro intră oameni care caută… reţete culinare! Şi de fiecare dată când văd aceste cuvinte în statisticile de căutări sunt nedumerită. Şi cad pe gânduri.
Cum ajung oamenii aceştia pe blogul nostru? Şi ce aş putea să fac ca să nu plece dezamăgiţi de la noi?
Eu nu am nici cea mai vagă idee să gătesc. În fiecare dimineaţă, sunt recunoscătoare tuturor zânelor şi vrăjitoarelor din casa noastră că mi-a ieşit cafeaua. Mi-e o teamă teribilă de cuptorul cu microunde căci sunt absolut sigură că într-o zi va exploda aşa cum am vazut în filme. Cuptorul… clasic, că nu ştiu cum să-i zic altfel, nu l-am pornit niciodată. Îi admir sincer pe oamenii care deosebesc ceapa verde de usturoiul verde (acum pe bune, puteau să le faca totuşi de altă culoare!).
Prin urmare… unde aş putea găsi eu nişte reţete care să aibă legătură şi cu cărţile (căci nu suntem chiar Jamila, nu)?
Păi, tot în cărţi, desigur! Iar ideea mi-a venit citind “Zile de Crăciun” de Jeanette Winterson. Aşa cum ţi-am spus când am recenzat cartea, volumul conţine şi 12 reţete de sezon, din care am ales azi 4, absolut la întâmplare. Mă rog, nu chiar la întâmplare… m-am uitat şi eu după cele care mi s-au părut mie mai simple. Desigur, asta nu înseamnă că şi sunt!
(Ah, să nu uit! anaarecarti.ro nu-şi asumă responsabilitatea pentru eventuale eşecuri în bucătărie. Pentru reclamaţii şi întrebări, te rog să te adresezi direct lui Jeannette Winterson 🙂 !)
Reţete de Crăciun: Vin fiert
Ingrediente
– o sticlă sau două de vin roșu, de calitate acceptabilă
– vreo două pahare de porto rubiniu
– portocală proaspătă, înțepată cu cuișoare proaspete
– o bucățică de coajă de rădăcină de ghimbir
– un baton de scorțișoară
– frunză de dafin proaspătă
– zahăr brut din trestie de zahăr
Legat de vin: nu credeți pe oricine vă spune că merge orice vin roșu vechi. O durere de cap e o durere de cap. Cumpărați un Bordeaux bun și cinstit. Vinul casei, de fiecare zi, al unui vinar, e mult mai indicat decât să-ți incerci norocul cu un vin ieftin de la supermarket. Dacă n-ai bea acel vin din sticlă, de ce I-ai bea din oală?
Legat de porto: nimic deosebit, dar maxima mea este: un ficat, o viață. Unora le place să adauge și o gură de brandy, însă eu, dacă nu am porto, folosesc doar Bordeaux.
Mod de preparare
Puneți portocala plină de cuișoare într-o oală cu fundul gros și turnați vinul si porto-ul. Adăugați celelalte ingrediente, în afară de zahăr, și dați focul mic. Odată ce amestecul s-a încălzit, puneți zahărul, după gust. Voi hotărâți cât de dulce îl faceți.
Nu lăsați amestecul să dea în clocot, pentru că alcoolul se va evapora. Veți putea reîncălzi la foc mic vinul mai târziu.
Savurați vinul fiert alături de turtă dulce și de brânză.
Reţete de Crăciun: Biscuiții cu brânză pentru Revelion
Ingrediente
1/2 livră (225 g) de unt de calitate, sărat
1/2 livră (225 g) de făină simplă, organică
1/2 livră (225 g) de amestec de brânzeturi
Sare după gust
Legat de amestecul de brânzeturi: esențial este să aveți cheddar nepasteurizat — dar eu adaug și Gruyére și parmezan. Toate nepasteurizate.
Referitor la alegerea brânzei, ei bine, nu puteți folosi brânză cu mucegai sau cremă de brânză, dar dacă aveți o brânză tare, care vă place, una locală, sau o bucată mai veche prin frigider, de care vreți să scăpați, atunci puteți experimenta.
O să aflați în curând ce brânză preferați să folosiți și pun pariu că biscuiții cu brânză au fost inventați în modul obișnuit — din nevoia de a folosi un surplus sau fiindcă ceva era deja expirat. În cazul ăsta, brânza împuțită.
Mod de preparare
Amestecați untul și făina în castron, până când arată ca pesmetul. Dacă vreți, le puteți pune în robotul de bucătărie. Adăugați brânza, până când obţineți un amestec plăcut și vârtos. Dacă e prea uscat, adăugați un pic de lapte și un ou. Frământați-l până devine tare și neted.
Răsuciți amestecul în calupuri de aproximativ 20 de centimetri – dacă le faceți mai mici, nu vor avea consistență, dacă le faceți mai lungi, vor fi greu de manevrat. Puneți calupurile în frigider, să se întărească.
Înainte de coacere, încălziți cuptorul la 180 de grade C sau la ce temperatură vreți.
Ungeți cu puțin ulei o tavă de copt, pentru a nu lăsa să se lipească – sau folosiți o hârtie de copt. Tăiați calupurile în felii subțiri — imaginându-vă biscuiții pe care vreți să-i mâncați — și băgați-i la cuptor, pentru 15 minute.
Aceste calupuri se pot păstra destul de mult timp la rece. Şi asta-i tot!
Reţete de Crăciun: Sandvișul cu friptură pentru Anul Nou
Ingrediente
– cea mai bună pâine cu maia pe care o puteți găsi
– mușchi de vită. Cumpărați o bucată și tăiați-o mai subțire decât de obicei — va fi un sandviș, nu o pâine întreagă
– verdețuri și legume de pus în salata de iarnă — cicoare, cicoare roșie, salată verde, hrean
– maioneză de casă
Mod de preparare
Tăiați pâinea felii, nu prea subțiri. Ungeți cu maioneză. Nu puneți unt. Trântiți apoi verdețuri și legume – pe ambele bucăți de pâine. Frigeți sau pregătiți feliile de vită pe grătar, așa cum vă plac — mai în sânge sau mai arse — și puneți una sau două pe una dintre feliile de pâine. Ungeți felia de vită cu hrean. Trântiți a doua felie de pâine peste prima — salata va rămâne la mijloc. Tăiați în două cu un cuțit ascuțit. Mâncați imediat.
Reţete de Crăciun: Chifteluțe cu pește
Eu nu pun cartofi în chiftelele de pește, fiindcă îmi place să le mănânc lângă cipsuri. Dacă vreți o masă ușoară și hrănitoare, încercați-le cu puțină zeamă de lămâie sau limetă stoarsă deasupra și un castron mare de salată de sezon. Sau cu o farfurie cu varză fierbinte, înăbușită în unt.
Ingrediente
– o cantitate suficientă de amestec de pește – depinde de câte chiftele vreți să faceți. Eu folosesc un amestec de cod proaspăt și de somon, cu circa 20 la sută eglefin afumat. Dacă nu vă place eglefinul afumat, nu puneți. Am încercat și cu cod și creveți micuți. Destul de bune.
– ceapă tăiată — nu prea multă, dar suficientă cât să dea aromă ouălor. Dacă nu puneți cartofi, ouăle vor lega compoziția.
– pesmet făcut din pâine veche de o zi
– făină
– pătrunjel cu frunză netedă
– sare și piper
Mod de preparare
Ideea e că aceste chiftele sunt micuțe – dacă sunt prea mari și dolofane, peștele nu se pătrunde. La cele mai mari, cu cartofi, trebuie întâi să fierbi cartofii și peștele – noi nu facem asta. Așa că gândiți la scară mică.
Tăiați peștele mărunt, și ceapa, și mai mărunt.
Amestecați-le într-un castron mare și adăugați oul sau ouăle, astfel încât să obțineți un amestec vâscos. Adăugați pătrunjel și condimente.
Presărați puțină făină pe blat. Cu ambele mâini, faceți niște chiftele plate, apoi dați-le pe fiecare în parte prin făină, ca să-și păstreze forma, apoi tăvăliți-le prin pesmet.
Pe măsură ce le faceți, așezați-le pe un platou. Asigurați-vă că fiecare chiftea e fermă. Dacă puteți, lăsați-le la rece timp de o oră. Dacă nu…
Încălziți niște ulei de floarea soarelui în tigaie — după ce s-a încins, puneți chiftelele în tigaie una câte una, întorcându-le după 4 minute.
Poftă bună!