Știu, știu ce-o să zici: că pentru o cinefilă fricoasă cum mă declar, merg cam des la cinema ca să văd filme de groază. Și sunt înclinată să-ți dau dreptate. Căci, sinceră să fiu, nici eu nu înțeleg cum de am ajuns să-mi ocup locul în sală, cu popcornul regulamentar în brațe, ca să urmăresc Până în zori/ Until Dawn, al cărui afiș m-a determinat să-i scriu imediat colegului de blog care îmi pasase invitația lui: “E horror, nu-i așa?”
Și atunci de ce m-am dus?!
Cred că de vină este ceea ce s-a întâmplat cu personajul meu preferat din serialul horror The Last of Us, pe care îl urmăream cu religiozitate pe HBO. Și de care acum nici nu vreau să mai aud după ce i-au făcut… ce i-au făcut nu-o-să-spun-cui (că poate am pe aici și cititori care tocmai s-au trezit din vreo comă sau ceva și încă n-au aflat!). Deci cu inima sfâșiată de scena la care asistasem în episodul al doilea (AL DOILEA, fir-ar să fie!) al sezonului secund din The Last of Us, probabil că am plecat, fără să-mi dau seama, în căutarea unui alt film plin de monștri care să-mi aline suferința (pffff… câte contradicții sunt în termenii care formează fraza anterioară!).
Iar acesta s-a nimerit să fie Până în zori, care tocmai a avut premiera pe marile ecrane din România.
Până în zori, adaptarea unui joc video celebru
Paralela mea dintre cele două titluri nu are doar motive să-le-zicem sentimentale. Ambele sunt, de fapt, adaptări după jocuri video, celebre – din câte înțeleg, dar care mie nu-mi spun nimic, având în vedere cunoștințele mele mai mult decât vagi în domeniu.
Pâna în zori prezintă povestea lui Clover, care însoțită de cei mai buni prieteni, pleacă în căutarea surorii ei, dispărută cu un an înainte într-una dintre acele păduri americane în care eu una nu aș călca nici plătită… că vorba aia, nu m-am speriat la atâtea filme degeaba. Din cauza unor condiții meteorologice nefavorabile, dar și pentru că așa sună rețeta oricărui horror clasic, grupul ajunge să-și petreacă noaptea într-o casă în care se întâmplă toate nenorocirile pământului dintre care cea mai suportabilă de privit* implică un individ mascat care îi vânează și îi omoară unul câte unul.
* cea mai suportabilă de privit însemnând că m-am uitat la ea printre degete. În rest, am închis ochii. De aceea, îmi e destul de greu să spun că am văzut filmul Pâna în zori când, tehnic, ochii mei au fost mai tot timpul închiși. Ferm închiși.
“Supraviețuiește nopții ca să nu devii parte din ea”
Revenind… Eroii noștri poate că ar avea o șansă să reziste… pâna în zori dacă zorii aceia ar veni mai repede. Numai că după ce sunt uciși (în moduri atât de creative încât, Doamne iartă-mă!, nu ai cum să nu le admiri), toți se trezesc nevătămați. Poate puțin mai zguduiți și mai încercănați, dar totuși nevătamați. Și coșmarul o ia de la capăt. Și pentru ei, dar și pentru noi. Doar că de fiecare dată e tot mai sinistru, implicând ucigași diferiți și chiar din… specii diferite.
Cei cinci tineri sunt forțați astfel să retraiască aceeași noapte din nou și din nou până când (sper că n-ai uitat că filmul a plecat de la un joc video) ori li se epuizează viețile, ori apucă să vadă răsăritul de soare. “Supraviețuiește nopții ca să nu devii parte din ea” li se reamintește constant ba de către o vrăjitoare, ba de un doctor dus cu capul, ba de diverse personaje terifiante pe care nu prea pot să ți le descriu cu exactitate din motivele explicate la asteriscul de mai sus. Iar în momentul în care li se epuizează viețile, rezultatul nu este moartea. Deși ar fi fost de preferat…
O buclă în timp la care nu te plictisești
Habar n-am cât de fidel este filmul jocului – am citit pe undeva câteva păreri dezamagite ale unor gameri înrăiți – , însă pentru amatorii de senzații tari într-o seară la cinema pelicula își face cu brio datoria, bifând, din punctul meu de vedere, cea mai importantă calitate a unui scenariu care se construiește pe o buclă în timp. Și anume, nu plictisește! În momentul în care amărâții ăia mor… și iar mor… și iar mor… există un risc uriaș ca de la un anumit punct să începi să-ți verifici ceasul ca să vezi cat mai durează. Dar nu, nu a fost cazul la Până în zori. De fapt, ce spun eu aici?! În momentele cele mai tensionate ale peliculei, în sală era o tăcere deplină, cum de muuuuult n-am mai auzit. Nimeni nu mânca floricele, nimeni nu comenta, nimeni nu… respira.
Dacă vreau neapărat să-i caut nod în papură filmului, o să mărturisesc că regulile casei blestemate mi s-au părut neclare, stabilite cam pe fugă, de zici că scenaristul era alergat de vreunul dintre monștrii de acolo.
Însă oare chiar vreau neapărat să-i caut nod în papură?! Nu, absolut deloc! În primul rând, că #eunusuntIrinaMargaretaNistor, deci nu privesc cu un ochi (chiar atât de) critic un horror cinstit, care m-a făcut să sar de pe scaun de suficiente ori. Și în al doilea rând, eu mă conduc tot timpul după dictonul “despre morți și monștri din filme, numai de bine”.
Căci eu chiar vreau să apuc dimineața.
🎬 Până în zori/ Until Dawn
🎬 Distribuit de IntercomFilm
🎬 Regia: David F. Sandberg
🎬 Cu: Peter Stormare, Odessa A’zion, Maia Mitchell, Michael Cimino, Ella Rubin
