Conținutul pachetului trimis de editura Crime Scene Press este… exact ce mi-a dorit. Astfel, am primit Iute la mânie, volumul al doilea din seria detectivului Mark Hammer (Happy Me! Happy Me! Happy Me!!!), și primele volume din două serii excelente pe care le-am neglijat complet, nu știu cum!, dar cu siguranță numai și numai din vina mea!

Iute la mânie de Mickey Spillane
Când zic Crime Scene Press, scriitorul care îmi vine imediat în minte este Mickey Spillane. Deși până acum avea o singură carte apărută la noi, el a reușit să devină aproape instantaneu unul dintre scriitorii mei preferați de romane hard-boiled/ crime/ thriller etc. Iar pe eroul acestuia, Mike Hammer, am ajuns să-l consider ca fiind bunicul tuturor justițiarilor americani care fac dreptate cu pumnul și pistolul!
Aștept romanul Iute la mânie de când am terminat, în 2022, volumul anterior ʺEu, juriulʺ a cărui recenzie o găsiți chiar AICI. De atunci îmi este dor de un detectiv dur, violent, dar cu o inimă mare. Un detectiv nonconformist înconjurat de femei fatale și interlopi nemiloși. Un detectiv specializat în comparații anatomice feminine deloc politically corect. Și nu în ultimul rând, un detectiv cu o secretară trăsnet. Ei, Mike Hammer este acest detectiv!!!

Editura prezintă Iute la mânie astfel:
Al doilea roman din celebra serie care-l are drept protagonist pe detectivul particular Mike Hammer
Un hard-boiled clasic, adaptat pentru film în 1957
După ce tocmai a încheiat un caz la care lucra, Mike Hammer intră la miezul nopții într-un local și cere o cafea. Vocea lui atrage atenția unei roșcate care intră în vorbă cu el. Așa află că tânăra e prostituată, însă ceva la ea îl înduioșează. Când un bărbat dă buzna în local și o agresează, Mike îl alungă repede pe individ, apoi îi oferă Roșcatei niște bani, sfătuindu-o să-și găsească o slujbă adevărată. A doua zi, tânăra e găsită moartă, în aparență victima unui accident de mașină. Nici urmă de șofer. Însă, după ce a văzut în local, Mike nu crede că e vorba despre o moarte accidentală și începe propria lui anchetă. Treptat, descoperă o conspirație care s-a întins ca o caracatiță în New York.
Cel care nu uită de David Baldacci
Recent începusem să citesc ʺUltimul drumʺ, al doilea volum din seria ʺAmos Deckerʺ scrisă de David Baldacci. Rapid am realizat două lucruri: 1) cartea îmi place foarte mult și 2) simțeam nevoia să aflu mai multe despre Amos Decker: Cine? Cum? Unde? Când? Toate aceste întrebări trebuiau să-și găsească un răspuns, așa că am pus pe pauză ʺUltimul drumʺ și am decis că trebuie să citesc neapărat ʺCel care nu uităʺ, primul volum din serie.

Editura prezintă ʺCel care nu uităʺ astfel:
Primul volum al seriei bestseller Amos Decker, tradus pentru prima oară în România
Viața lui Amos Decker s-a schimbat pentru totdeauna – de două ori.
Prima dată pe terenul de fotbal, în primul lui meci din NFL, când o lovitură l-a scos din viața sportivă definitiv, având și un efect secundar neașteptat: nu mai poate uita nimic.
A doua oară – douăzeci de ani mai târziu, când și-a descoperit familia ucisă în casă. Lumea i s-a prăbușit, ucigașul a rămas la fel de necunoscut ca motivul din spatele crimei, iar Decker a ajuns pe străzi lucrând pe apucate ca detectiv privat.
Însă când un bărbat se predă poliției, susținând că el este cel care a comis crima, iar în același timp o întâmplare îngrozitoare pune orașul Burlington în genunchi, Decker e chemat înapoi la acțiune. Pentru a înfrunta pericolele trebuie să îndure amintiri pe care și-ar dori să le uite – și e posibil să i se ceară chiar sacrificiul suprem.
Ce spun alții despre carte
„Veșnicul bestseller Baldacci dezvăluie un erou neconvențional, cu aptitudini neobișnuite și un trecut tragic. El se confruntă cu un geniu malefic aflat în spatele atacului armat dintr-o școală. [Decker] se dovedește un antierou excentric, original, în al cărui haos există o ordine numai de el știută.” Kirkus Reviews
„Un roman mare, îndrăzneț, aproape imposibil de lăsat din mână… Decker este unul dintre cei mai neobișnuiți anchetatori născociți vreodată de un romancier.” Washington Post
„Baldacci este un povestitor desăvârșit… Cel care nu uită convinge pentru că Amos Decker este un personaj extraordinar.” Associated Press
Refugiul spionilor de Tess Gerritsen
M-am întâlnit cu Tess Gerritsen prin intermediul romanelor din seria ʺRizzoli & Islesʺ, în care două polițiste din Boston înfruntă fel de fel de psihopați și degenerați. Cărțile sunt scrise bine, au suspans de la început și până la sfârșit, iar perechea Rizzoli & Isles este incredibilă! Dar nu știu cum, scriitoarea a intrat într-un con de umbră și a rămas acolo până acum două sau trei săptămâni.
Ce s-a întâmplat? Am citit un interviu în care își promova volumul al doilea al seriei ʺThe Martini Clubʺ. Cu această ocazie am descoperit că editura Crime Scene Press a scos deja pe piața românească prima carte din serie intitulată ʺRefugiul spionilorʺ și eu habar nu aveam. Mda… Numai mie mi se poate întâmpla așa ceva!

Editura prezintă ʺRefugiul spionilorʺ astfel:
Fosta spioană Maggie Bird s-a retras în orășelul de coastă Purity, din statul Maine, în încercarea de a lăsa trecutul în urmă după ce o operațiune a deraiat grav. Duce o existență liniștită la ferma ei, încă apăsată de gândul la întâmplările care au forțat-o să iasă din joc.
Asta până într-o zi când în fața casei găsește trupul unei femei și își dă seama că este vorba despre un mesaj de la vechi dușmani care nu au uitat de ea. Apelând la cercul ei de prieteni, Clubul Martini, cu toții foști agenți CIA, Maggie încearcă să-și salveze viața, dar și să protejeze mica localitate pe care a ajuns s-o îndrăgească atât de mult.
Drumul o va purta pe firul amintirilor dintr-o altă viață, între Bangkok, Istanbul, Londra și Valletta, deschizând și răni care abia începuseră să se vindece.
Ce spun alții despre carte
„Gerritsen este o povestitoare înnăscută, iar noua serie îi pune în valoare talentul mai mult ca oricând.” Lee Child
„Tess Gerritsen scrie elegant și rafinat; întotdeauna este o plăcere să-i citesc cărțile. Refugiul spionilor este o lectură minunat construită, cu pagini pline de acțiune.” David Baldacci
„Așteptați-vă la mister, acțiune și vărsare de sânge în acest thriller palpitant lansat de pe țărmurile liniștite ale statului Maine.” Kirkus Reviews