Autor: Mickey Spillane
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Crime Scene Press
Anul apariției: 2021
Traducere: Horia Nicola Ursu
“Eu, juriul” de Mickey Spillane este genul acela de carte care nu se mai scrie în ziua de astăzi. De fapt, având în vedere direcția în care se îndreaptă omenirea, nici nu cred că se va mai scrie vreodată. Este prea directă, prea misogină, prea sexistă, prea indiferentă la reacțiile și sensibilitățile celor care o citesc. Ce mai… Este o carte care exprimă exact ce a vrut autorul și nu îngrădirile, cenzura și prejudecățile societății!
Eroul din “Eu, juriul” este un detectiv particular pe nume Mark Hammer. Asemenea unui ciocan (ciocan=hammer, în limba engleză) lovește, îndoaie și rupe tot ce îi stă în cale. Este bătăuș, scoate repede pistolul și se arată foarte dispus să încalce legea pentru a face dreptate.
La începutul cărții, Mark Hammer primește o veste teribilă: cel mai bun prieten al său, care i-a salvat viața în timpul războiului, a fost ucis într-un mod care sugerează o tortură subtilă. Furios și dornic de răzbunare, eroul nostru declară că va sparge capete, va rupe oase și va face orice pentru a găsi ucigașul înaintea oamenilor legii. Mai mult decât atât, Hammer jură că nenorocitul va muri în același mod ca și amicul său.
„Eu, juriul” – o carte simplă, directă și fără complicații
Şi uite așa pornește în căutarea asasinului. Cam aceasta este intriga din această cărticică pe care am citit-o în două seri. Simplă, directă și fără complicații. Iar primul capitol este genial.
“Eu, juriul” a fost scrisă în 1947, așa că poate părea destul de îmbătrânită din multe puncte de vedere și din această cauză s-ar putea să nu fie pe placul cititorilor actuali. Dar dacă ai văzut și plăcut un singur film cu detectivi particulari din acea perioadă, ceva de genul “Șoimul maltez”, “Somnul de veci” sau “Asigurare de moarte”, știi despre ce este vorba.
Eroul știe tot și e mult mai bun decât toată poliția americană. Este dur, vulgar, bea mult și are un adevărat talent de a da de necazuri. Ca să obțină o informație nu ezită să bată, să mintă sau să intimideze martorii. Dacă are o problemă cu cineva, i-o spune în față și respectivului sigur că nu îi place ce aude.
Lucru incredibil, pe vremea aceea, telefoanele erau fixe 🙂
În același timp, activitățile personajelor sunt și ele în ton cu vremurile: dacă trebuie să discute, interlocutorii sunt obligați să se întâlnească față în față, cititul ziarului putea face diferența dintre viață și moarte, iar, lucru incredibil, telefoanele erau fixe 🙂 !!! Dar acesta este farmecul cărții… Era să uit de dialoguri: pe cât sunt mai serioase, pe atât sunt mai amuzante.
Ca orice justițiar care se respectă, Mark Hammer are un super lipici la femeile care îi ies în cale. Acestea se împart în două categorii: cele simpatice, care vor să se culce cu el și, posibil, să se căsătorească cu el și cele fatale, care vor să se culce cu el și apoi, posibil, să-l omoare. Şi cum majoritatea sunt mai ceva ca fotomodelele, detectivul nu rămâne indiferent la farmecele acestora.
Caracterizările pe care le face sunt un deliciu. Adică… “Fata asta avea niște picioare de milioane și nu se sfia să le arate” sau “…purta rochii strâmte care-mi aduceau în minte curbele grațioase de pe autostrada Pennsylvania” (recunosc că imediat am lăsat cartea deoparte și am dat o căutare pe Google cu autostrada respectivă 🙂 ))). Cele două exemple de mai sus sunt chiar la începutul cărții și aș putea să continui…
Mark Hammer este bunicul lui Jack Reacher! Mă rog, aşa cred eu 🙂
Îmi place să cred că Mark Hammer este bunicul lui Jack Reacher, celebrul justițiar creat de Lee Child. Sunt cam pe același calapod. Au aceeași dorință de dreptate, aceeași dispoziție de a trece linia subțire ce separă justiția de infracțiune pentru a-i pedepsi pe cei care se consideră deasupra legii. Deci sunt perfecți! Acum aștept un nou roman Mark Hammer cu aceeași nerăbdare cu care aștept romanele cu Jack Reacher.
PS: Cu ani buni înainte de Revoluție, am citit într-un almanah, cred că Flacăra, o nuvelă cu Mark Hammer. Presupun că era super cenzurată și ciopârțită. Oricum, tot ce mai țin minte din ea este o replică de agățat care, culmea, chiar a funcționat. Să mai spună cineva că cititul dăunează grav sănătății!!!
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
