Autor: Iris Murdoch
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Polirom
Anul apariției: 2014
Traducere: Anca-Gabriela Sîrbu
După ce am scris AICI despre câștigătorul primului Nobel pentru literatură din istorie (azi aproape uitatul Sully Prudhomme), am fost curioasă să vad cine deschide seria Booker Prize. Adica premiul în care, cu anii, am ajuns să am mare mare încredere, după cum am tot spus-o aici, pe blog.
Spre deosebire de Nobel care, de obicei, celebrează un scriitor pentru toată opera sa (de nici nu știi ce să citești mai întâi, ca să te dumirești cât de cât), juriul Booker e mai îngăduitor cu noi, cititorii. Prin urmare, an de an premiul este acordat pentru cel mai bun roman scris în limba engleză și publicat în Regatul Unit și Irlanda.
Lista premianților începe în 1969 cu volumul Something to Answer For al lui P.H. Newby care, din păcate, nu a fost tradus în limba română (sau, cel puțin, eu nu am găsit nicio ediție deși am cotrobăit în toate cotloanele internetului).
Iris Murdoch, o scriitoare pentru care în urmă cu vreo 20 de ani am făcut o mică pasiune
Însă, chiar când mă pregăteam să închid dezamăgită articolul despre primul Booker Prize din istorie, ochii mi-au căzut pe un nume cunoscut. Și am zâmbit. Ca atunci când vezi un vechi prieten. Sau, în cazul de față, o veche prietenă. Căci printre finaliștii Booker din acel an, practic rivalii cu care Newby s-a luptat pentru marele premiu, s-a aflat și Iris Murdoch. O scriitoare pentru care în urmă cu vreo 20 de ani eu am făcut o mică pasiune, după ce i-am citit două titluri, apărute în acea perioada la editura Polirom: Clopotul și Marea, marea.
Menționate mereu ca adevărate borne în cariera de scriitoare a lui Iris Murdoch, Clopotul este considerat cel mai bun roman al ei de tinerețe, în timp ce Marea, marea este cel care i-a adus Booker Prize în 1978. Ambele vorbesc despre încercarea oamenilor de a-și găsi liniștea în izolare și despre eșecul demersului lor, indiferent dacă aleg o mânăstire benedictină (în Clopotul) sau o casă singuratică pe țărm (în Marea, marea).
Cărțile mi-au plăcut enorm (practic, una m-a dus la cealaltă…), cu o ușoară preferință spre Marea, marea, datorită imagisticii oferite de faleza pustie și aproape sălbatică și de valurile când liniștitoare, când amenințătoare. Poate că azi nu-mi mai amintesc în detaliu aventurile personajului principal, un actor care caută singurătatea pentru a-și scrie memoriile, dar port în minte încântarea cu care am citit paragrafele dedicate mării, adevărat personaj al cărții.
Oameni buni și oameni de bine a apărut în 2014 la Polirom
Prin urmare, ia să vedem… Cu ce volum a concurat draga de Iris în 1969? Și, mai ales, a fost oare tradus la noi?
Ei bine, Oameni buni și oameni de bine este titlul cu care Iris Murdoch a bătut în acel an la ușa Booker Prize. Și, din fericire, da, a apărut și în limba română, în 2014, tot la editura Polirom. Mai mult, în acest moment se află în posesia mea, așa că, domnule P.H. Newby, să mă scuzi, dar eu voi celebra primul premiu Booker din istorie, citind-o pe rivala ta. Asta e, nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește… să fie tradus în limba română!
