Autor: Aleksandra Litvina/ ilustrații de Anna Desnițkaia
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Frontiera
Anul apariției: 2021
Traducere: Justina Bandol
M-am păcălit rău cu “O sută de ani în casa noastră”… și ce tare mă bucur 😅 !
Și aceasta pentru că volumul semnat de Aleksandra Litvina spune istoria domestică a unei familii care de 4 generații trăiește în aceeași casă moscovită, apelând mai mult la ilustrații și mai puțin la text.
Practic, m-am trezit în mâini cu un roman grafic, în care cuvintele – destul de puține – însoțesc o multitudine de desene realizate de Anna Desnițkaia. Din loc în loc, fotografii cu oameni… reali, reproduceri din presa vremii, scrisori și vederi, documente de identitate, carnete de note și diplome, timbre și bilete la teatru sau de autobuz formează pagini întregi de colaje.
Mă așteptasem la un fel de Razboi și pace în secolul XX
Că am rămas cu gura căscată e puțin spus! Pe lângă faptul că eu nu sunt familiarizată cu benzile desenate (acesta fiind domeniul colegului de blog, Oliver), chiar mă așteptasem la ditamai saga care să spună istoria de 100 de ani a familiei Muromțev. Un fel de Razboi și pace în secolul XX. Și când colo…!
Numai că, odată prima pagină dată, m-am lăsat captivată de arborele genealogic al Muromțevilor și de decorul în continuă schimbare al apartamentului spațios în care trăiesc aceștia. Căci pe măsura ce membrii familiei se nasc, cresc, îmbătrânesc și mor, și locuința în care își duc viața de zi cu zi se modifică, uneori de-a dreptul radical.
Atunci când numărul locatarilor se mărește, noi camere sunt create, iar cele vechi primesc utilizări diferite. După naționalizarea casei în timpul Revoluției Bolșevice, spațiul este împărțit în apartamente comunale, astfel încât proprietarii ajung să conviețuiască alături de străinii care au primit acolo repartiție. Când timpurile de restriște aduc boală și moarte, supraviețuitorii se încălzesc într-o singură încăpere, părăsindu-le pe celelalte în întuneric și frig. Alături de ei se află tot timpul ba un cățel, ba o pisică, ale căror destine se împletesc strâns cu cele ale stăpânilor, patrupedele devenind ele însele personaje cu nume (și prenume uneori 🥰 ) ale acestei istorii.
Ciudatul volum te provoacă la un joc de tipul “caută & găsește”
Și obiectele au propria lor viață. În decursul a 100 de ani, multe se modernizează, ținând pasul cu vremurile, sau dispar – iar acesta este un joc de tipul “caută & găsește” la care te provoacă ciudatul volum. Ești îndemnat(ă) să le urmărești prin pagini până când… nu le mai găsești! Există însă și lucruri care rezistă până la sfârșitul secolului XX, cand se încheie cartea și când casa devine o cafenea de inspirație retro. De exemplu, în Vechea Casă, cum se numește localul de astăzi, poți regăsi divanul roșu – recondiționat, desigur! – pe care îl zărești și în primele pagini ale volumului.
Povestea acestei familii spune, de fapt, povestea unei țări cu o istorie turbulentă și întunecată și care azi este iar foarte prezentă în conversațiile și preocupările noastre. Fiecare eveniment politic și social care a cutremurat Rusia în secolul XX a reverberat în casa Muromțev. Familia este decimată de cele două războaie mondiale, când bărbații mor pe front, unul după altul, dar și de epoca stalinistă, când tineri și bătrâni, femei și bărbați sunt arestați din senin sau decid să fugă din țară. Și cu toate acestea, în momentele de pace și de liniște, o nouă generație se ridică, încăperile se umplu iar cu jucării de copii și pătuțuri de bebeluș, iar bucătăria – de scutece atârnate la uscat.
Volumul are, pentru cititorii de o anumită vârstă, un incredibil aer de nostalgie
Felul în care prin aceste lucruri mici care aglomerează casa Muromțev ajungi să te familiarizezi cu marile momente din istoria recentă a Rusiei mi s-a părut cu totul inedit și de-a dreptul cuceritor. Desenele sunt realizate atât de detaliat și de meticulos încât și la a doua, și la a treia răsfoire a cărții am descoperit obiecte pe care le ratasem cu grație, dar am găsit și carpeta de pe perete pe care o considerasem pierdută cu multe pagini înainte 😀.
Nu mai zic de faptul că mare parte din gospodăria rusească seamănă atât de mult cu ce a cunoscut generația mea în propria copilărie încât volumul are, pentru cititorii de o anumită vârstă, un incredibil aer de nostalgie. Cartea se închide cu un glosar de termeni istorici și o cronologie de istorie rusească și est-europeană, care pică la fix.
O sută de ani în casa noastră are și un mare minus
Din păcate, marele minus al volumului, pentru care îi și confisc de altfel o steluță, sunt reproducerile din presa vremii, actele oficiale, scrisorile și felicitările care, din motive pe care nu le înțeleg, au rămas în limba rusă! Practic, dacă nu o rupi cât de cât pe rusește, cam un sfert din volum îți este inaccesibil. Și nu, nu te ajută faptul că în copilărie, când te uitai “la bulgari”, începuseși să buchisești alfabetul chirilic. Crede-mă! 😀
Dincolo de această decizie nefericită a editurii, mă bucur că m-am păcălit cu o carte care se constituie într-o lectie de istorie cu totul originală, spusă de obiecte cu ajutorul desenelor. Așa ceva nu găsești în niciun manual de școală.
P.S. Îmi redeschid recenzia pentru că tocmai am văzut surprinzătoarea indicație de vârstă care apare pe unele librării online unde scrie că am avea de-a face, de fapt, cu o carte pentru copii.
Eu una nu sunt deloc sigură ce înțelege un copil din dramele unei familii a cărei locuință este naționalizată, care-și pierde fiii în războaie și prin închisori și care, înnebunită de momente de foamete și sărăcie cruntă, se angajează în acțiuni subversive, sperând să contribuie la răsturnarea regimului. Adică, știu că puștii de azi sunt extrem de precoce, dar să nu exagerăm! Cei mici poate că se vor apropia de această carte în joacă și tot ca într-o joacă o vor citi. Dar chiar cred că e nevoie de cei mari pentru a aprecia cu adevărat “O sută de ani în casa noastră”.
Ce-am scris când am început să citesc O sută de ani în casa noastră
Sunt multe motive pentru care îmi cumpăr o carte anume. Poate e un titlu celebru pe care îl iubește toată lumea și vreau să văd și eu de ce. Sau pe care… îl detestă toată lumea, iar eu iar vreau sa văd de ce. Uneori a câștigat un premiu în care am încredere. Alteori ceva din textul de promovare de pe coperta patru îmi face cu ochiul.
Și mai sunt acele cărți care au în titlu cuvântul “casă”. În fața lor, pur și simplu nu pot să rezist.
Fără să fi stat vreodată să-mi analizez această hachiță de cititoare, îți mai spun că astfel am ajuns să țin în mâini de-a lungul timpului volume despre care nu știam nimic, dintre care multe s-au dovedit, în final, niște dubioșenii, câteva au trecut testul toleranței și foarte puține s-au dovedit adevărate perle.
Rămâne de văzut din ce categorie face parte “O sută de ani în casa noastră” de Aleksandra Litvina. Pentru că, desigur, nu am avut cum să nu o cumpăr. Și, desigur, nu știu absolut nimic despre ea 🙂 .
O căutare rapidă pe goolge îmi dă speranțe căci editura promite povestea a patru generații ale unei familii din Moscova care timp de o sută de ani au trăit în aceeași casă. Nu sună rău…
Nu?
