Titlu: HMS Terror
Autor: Dan Simmons
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor

Vreau banii inapoi!

Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă

Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)

Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea

TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)

Editura: Nemira
Anul apariției: 2014
Traducere: Ruxandra Toma

Atâtea momente diferite în istorie spun practic aceeaşi poveste. O poveste de coşmar, care a existat în realitate.

14 septembrie 2016. O ştire face înconjurul lumii: la aproape 170 de ani de la dispariţie, epava legendarei HMS Terror a fost găsită în zona arctică. Ambarcaţiunea este una dintre cele două nave ale expediţiei conduse de exploratorul britanic Sir John Franklin, care a pornit în 1845 în căutarea unei noi căi maritime între Atlantic şi Pacific. În 2014 fusese descoperită şi cealaltă navă, HMS Erebus.

22 aprilie 1848: Navele HMS Erebus și HMS Terror sunt abandonate de marinarii lor în menghina gheţurilor arctice din Canada care le ţineau captive deja de aproape doi ani. Din cei 129 de bărbaţi care se înscriseseră iniţial în expediţia lui Franklin, puţinii supravieţuitori pornesc pe jos, spre continent. Niciunul nu va ajunge însă la destinație.

“Căpitanul Crozier urcă pe punte şi descoperă că duhuri celeste îi asediază vasul”

8 ianuarie 2007. Vede lumina tiparului „HMS Terror”, romanul lui Dan Simmons, care începe astfel: “Căpitanul Crozier urcă pe punte şi descoperă că duhuri celeste îi asediază vasul. Deasupra – deasupra navei lui, Terror – falduri scânteietoare de lumină se năpustesc spre ei, iar apoi se retrag, ca braţele colorate ale unor năluci agresive, dar ezitante în ultimă instanţă. (…) La aproape o milă în faţă şi puţin spre dreapta, muntele uriaş de gheaţă plutitoare care ascunde vederii vasul Erebus, nava soră a celei pe care se află el, pare, preţ de o clipă prea scurtă şi prea înşelătoare, că radiază văpăi de culoare din interior, ca şi cum s-ar mistui în propriile-i focuri îngheţate”.

Bănuiesc că în acest punct al discuţiei noastre, lucrurile îţi sunt clare: „HMS Terror” este o istorie ficţională în care Dan Simmons îşi imaginează câteva posibile explicaţii mai mult sau mai puţin fantastice ale dezastrului maritim de acum 170 de ani.  Asta în teorie…

Căci în practică… aşa cum niciunul dintre cei 129 de marinari nu a fost cu adevărat pregătit pentru călătoria lor blestemată, nici pe tine nimic nu te va pregăti cu adevărat pentru uluitorul (şi incredibilul de lung!!!) roman al lui Dan Simmons. Nici măcar „recenzia” mea… Deşi mă voi strădui!

„HMS Terror” nu este o carte pentru firile sensibile

Descrierea terorii pe care echipajele celor două vase o trăiesc în mijlocul gheţurilor arctice mi-a provocat febră musculară, atât de încordată am fost în timp ce dădeam pagină după pagină. Frigul dincolo de orice imaginaţie posibilă, absenţa luminii naturale şi a hranei, bolile prezentate în detalii anatomice, la un pas să-ţi întoarcă stomacul pe dos… îţi spun, aceasta nu este o carte pentru firile sensibile! În plus, acelaşi coşmar este văzut prin ochii unor personaje diferite, fiecare încărcându-l şi mai mult cu propriile trăiri şi reacţii până când îţi vine să exclami: „Ajunge!!!”.

Dar pentru Dan Simmons niciodată nu e de ajuns… În întunericul care înconjoară ambarcaţiunile scriitorul ascunde un monstru, care aduce cu un urs polar uriaş şi care din când în când se autoserveşte cu câte un marinar! Ca să fiu sinceră, eu nu prea am crezut în bestialitatea creaturii respective, căci felul în care îi vânează pe membrii echipajelor trădează o plăcere sadică, dar şi un umor macabru care nu pot exista fără inteligenţă. Malefică, dar totuşi inteligenţă…

„HMS Terror” are un capitol scris ca o lucrare de știință

Desele referiri la cultura inuiţilor (eschimoşilor) şi la făpturile supranaturale care o populează (există la un moment dat un întreg capitol dedicat subiectului, scris ca o lucrare de ştiinţă, complet diferit de restul romanului) mă fac să cred că mai degrabă Dan Simmons se distrează (cu o plăcere sadică, aş adăuga 😊) pe seama noastră, lăsându-ne să ne imaginăm fiecare ce dorim şi ce putem: care – un urs polar, care – o zeitate, care – o halucinaţie provocată de foame/frig/depresie/boală…

Însă, oricât de malefic ar fi giganticul urs-zeu, în oricâte moduri i-ar ataca pe amărâţii de pe Terror şi Erebus, el nu se ridică nici măcar la degetul mic al unora dintre membrii echipajului, care îşi vor trăda & părăsi & omorî & toca &… mânca semenii.

În timp ce de la creatura respectivă n-ai ce pretenţii să ai (se supără cineva pe leu că vânează căprioarele?), câteva dintre personajele UMANE ale lui Dan Simmons au fost cele care m-au făcut să-mi reevaluez noţiuni ca „umanitate”, „milă”, „empatie”, „prietenie”. Şi să consider că după păcăleala iniţială, orice cititor îşi va da seama cine  e cu adevărat personajul negativ al istoriei imaginate de scriitorul acesta căruia îi place la nebunie să se joace cu culturile şi credinţele diverselor popoare, doar pentru a-ţi arăta că, în condiţii vitrege, principalul nostru duşman suntem, de fapt, noi înşine… (în acest sens, vezi, te rog, şi „Drood”, alt roman kilometric al lui Simmons).

„HMS Terror” are 1200 de pagini!

Tocmai faptul că Simmons nu are frână când se pune pe scris (cred că pentru el cărţile care au mai puţin de 700 de pagini intră în categoria revistelor) şi foloseşte absolut FIECARE detaliu al documentării sale îmi dă impresia că, în mareea aceea de cuvinte, eu am rătăcit unele sensuri mai profunde ale poveştii, care rătăcite vor rămâne pe vecie, căci eu nu cred că voi apuca să mai recitesc cele 1200 de pagini. Nu în această viaţă, cel puţin… 

Prin urmare, romanul ar fi primit de la mine 5 stele dacă un editor mai ferm şi-ar fi impus punctul de vedere şi l-ar fi convins pe recalcitrantul Simmons să mai taie din toţi termenii aceia maritimi, din descrierea fiecărui cm din nava Terror (şi, după ce a terminat-o, a trecut la Erebus şi a inceput iar cu chila, carlinga, contra carlinga, stringherul, motoare, propulsie, colţarul, bordajul, copastia, caviliera etc etc), sau din înşiruirea tuturor simptomelor pe care le are scorbutul, una dintre cele mai cumplite boli care i-a omorat de-a lungul istoriei pe marinari.

Principalul motiv pentru care am rezistat totuşi acestei avalanşe de detalii este că, paradoxal sau nu, cartea nu te plictiseşte. Deşi personajele (atât de numeroase încât dacă nu eşti atent rişti să le cam încurci la început) nu prea au unde să se deplaseze, totul întâmplându-se PE şi ÎN JURUL navelor blocate în gheaţă, tu ieşi din lectura aceasta mai solicitat decât dacă marinarii s-ar fi fâţâit între Polul Nord şi Polul Sud.

“HMS Terror” te ţine dintr-o spaimă în alta

Dan Simmons nu numai că te ţine dintr-o spaimă în alta, dar o face folosind o adevărată bogăţie de mijloace literare.  Nu lipsesc însemnările de jurnal, plimbări pe axa timpului, mitologie, supranatural, capitole ştiinţifice, altele de psihanaliză şi parapsihologie etc. În toată această nebunie, scriitorul îşi face timp să ascundă şi unele perle, parcă special pentru cititoare ca mine 😊, cum ar fi discuţia dintre marinari despre… Edgar Allan Poe!!! Felul în care şi-a imaginat Simmons că au reaţionat contemporanii la opera atât de neobişnuită a lui Poe a reprezentat unul dintre rarele, foarte rarele momente de destindere de pe tot parcursul acestui roman gigantic.

(Un alt moment a fost când femeia inuită căreia cineva i-a tăiat limba face sex cu…. Vaaaaaai!!!!! Vaaaaaaai, ce spoiler era să trântesc aici!!! Bine că m-am oprit la timp 😊!)

„HMS Terror” este comparată adesea cu Moby Dick – de altfel, pe pagina de deschidere a romanului se află chiar un citat din celebrul roman al lui Herman Melville. Cu toate aceste, nu este chiar lectura pe care să ţi-o recomand dacă eşti mai degrabă atras(ă) de poveştile de dragoste clasice (mai ales că lui Simmons îi plac idilele mai… neobişnuite… aşa 🙂 ), de romantisme, delicateţuri şi fineţuri. Dar dacă vrei să ieşi din zona de confort sau/şi dacă te pasionează genul acesta de mistere ale istoriei, dă-i o şansă – nu te va omorî. În cel mai rău caz, te alegi cu o vânătaie dacă-ţi cade pe picior…

Ce-am scris când am început să citesc “HMS Terror”

“Dă cui vrei tu cartea asta, eu o mai am într-o ediţie”, îmi spune Oliver şi-mi întinde două… cărămizi, care-mi rup braţele. Frate, sunt peste 1.000 de pagini aici!

Pentru că m-a prins pe picior de plecare, nu mai stau să studiez titlul sau autorul. Pe mine în momente din astea mă uita D-zeu cu ochii în carte şi întârzii la serviciu, așa că le trântesc în mijlocul bibliotecii…

… ca să revin la ele în seara aceleiaşi zile şi să-mi cadă faţa! Păi, cum să dau eu altcuiva “HMS Terror” a lui Dan Simmons?!!! Dacă-ţi aminteşti (dacă nu, vezi “recenzia” AICI), un alt roman al americanului acesta abonat la premiile SF, “Drood”, pe mine m-a fascinat! Chit că tot de la 1.000 de pagini (şi 100 de kile) în sus numără!!!

Prin urmare, respectând cu sfinţenie îndemnul lui Oliver, eu… vreau să-mi dau MIE cartea asta! Probleme?

Cartea poate fi cumpărată online de AICI sau de AICI