
Autor: Saou Ichikawa
Câte stele i-am dat:





Vezi clasamentul stelelor





Vreau banii inapoi!





Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă





Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)





Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea





TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Polirom
Anul apariției: 2025
Traducere: Monica Tamaș
Cocoșata de Saou Ichikawa este acel Hunchback care s-a numărat, alături de Solenoid al lui Mircea Cărtărescu, printre finaliștii Booker Prize 2025. Adică fix cartea de care mi-era cel mai frică din toată lista aceea, după cum am apucat să-ți spun AICI.
Însă Zeița Cărților are un simț al umorului cu totul special, după cum am spus-o de atâtea ori aici, pe blog! Prin urmare, după finala Booker câștigată de Heart Lamp a lui Banu Mushtaq, dintre toți rivalii lui Solenoid primul tradus în limba română a fost… exact!… chiar Hunchback. Zeița a continuat să se amuze pe seama mea, așa că din ultimul pachet primit de la editura Polirom am scos… ce să vezi?!… chiar Cocoșata.
Să ne înțelegem, Cocoșata /Hunchback, titlul de debut al autoarei japoneze Saou Ichikawa, este un bestseller multi-premiat în Țara Soarelui Răsare și mult-lăudat de critica din toată lumea. Numai și prezența lui în etapa finală a concursului Booker Prize îți sugerează că nu ai de-a face cu o carte banală.
Și atunci de ce mă tem de el? Pentru că eroina din Cocoșata suferă (ca și autoarea romanului, de altfel) de o afecţiune musculară congenitală care o condamnă să-și petreacă viața în scaunul cu rotile. Or, așa cum știu toți prietenii mei din viața reală, eu una evit căt pot orice detalii legate de boli și dizabilități și nu suport să aud/să citesc/să folosesc termeni medicali.
Deci îți dai seama cam în ce încurcatură mă aflu!
Dar știi ceva?! Uite că accept provocarea și o să-mi fac totuși curaj să o citesc. Căci încă nu s-a născut cartea care să mă doboare pe mine 💪💪💪.
Pâna atunci, să vedem:
Cum promoveaza editura Polirom romanul Cocoșata
Isawa Shaka suferă de o afecţiune musculară congenitală. Având coloana vertebrală sever curbată, este nevoită să folosească un scaun cu rotile electric ca să se deplaseze şi un ventilator ca să respire. Mare parte din existenţa ei cotidiană este limitată la cei patru pereţi ai camerei dintr-un centru de îngrijire. Aici urmează cursuri universitare la distanţă, scrie articole pe internet şi îşi donează veniturile pentru acţiuni caritabile (fiindcă a moştenit o avere imensă). În plus, postează povestiri pe un site de literatură erotică şi tweeturi de pe un cont anonim. Lucrurile iau însă o întorsătură neaşteptată când îi cere noului îngrijitor să fie donatorul ei de spermă în schimbul unei sume considerabile.
✅ Cocoşata este un roman tulburător care a zguduit lumea literară japoneză.
✅ Oferă o perspectivă importantă asupra dificultăţilor fizice şi sociale întâmpinate de persoanele cu dizabilităţi.
✅ Vorbește despre furia şi dorinţele surprinzătoare ale unei femei care se confruntă cu constrângerile societăţii.
🗣️ „Fenomen literar în Japonia, Cocoşata este un extraordinar şi tulburător roman despre sex, dizabilitate şi putere.” (Juriul International Booker Prize)
🗣️ „De neuitat! Un thriller în care personajul principal este corpul.” (The New York Times Book Review)
🗣️ „O capodoperă. Ichikawa ne îndeamnă să vedem dizabilitatea cu ochi mult mai empatici.” (Booklist)
🗣️ „O carte importantă şi curajoasă.” (World Literature Today)




